Sunt implinita.

Da, asta este motivul principal ( combinat cu marea lene, ca de obicei) pentru care n-am mai scris.Nu mai am nimic de zis, mi s-a implinit cel mai mare vis, imi ramane doar sa-l exploatez pana la ultima farama.

Am planuri mari, sictireala prea mare, omul care-mi ofera tot ce am nevoie, bani, ciocolata,aceeasi minte bolnava cu ganduri negativiste si extrem de daunatoare, acelasi pesimism, aceeasi impresie cum ca " what I am it's not enough".In rest, mai mult ca niciodata regret ca timpul trece atat de repede si ca ziua nu tine si ea vreo 50 de ore sa am timp sa fac tot ce vreau si sa-mi pierd orele in imbratisari, priviri si-n detalii mici, dar profunde.

Am tot tras de mine sa mai scriu, sa mai citesc, sa mai comunic cu lumea, dar lumea mea s-a marginit drastic.Mi-e dor de o groaza de persoane, insa n-as da pentru nimic in lume prezentul pentru trecut.

Cel mai infricosator mi se pare doar faptul ca am cam renuntat la fotografie. Chiar daca ma asteptam sa se intample asta la un moment dat, cunoscandu-ma, m-a luat prin surprindere si ma rascoleste ca o frustrare de fiecare data cand imi amintesc.

Deci, post-ul asta o sa-l consider ca pe un fel de a spune " Pause " pana prin septembrie cred...