joi, 23 decembrie 2010

Necrolog

Am reajuns in perioada aia in care-mi aduc aminte ca sunt un copac fara o radacina.O radacina pe care mi-ai smuls-o inainte sa stiu ca sunt un copac.
In toti anii astia, mi-ai fost ca un strain. Nu te-am cunoscut deloc, nu m-ai lasat sa ma apropii. Te stiu din povesti, din amintiri trecatoare si din fotografii.Nu m-ai marcat cu absolut nimic, cel putin nu cum ar fi trebuit. In schimb m-ai golit cu absenta ta.
Mi-e frica ca n-o sa-mi fie dor. De fapt, nici nu stiu cum e sa-mi fie dor de tine.Nu ai fost niciodata aici, nu ai stiut nimic din ce mi s-a intamplat, prin ce treceam. Vizite formale, intrebarile obisnuite si multa raceala.
Ma-ngrozeste faptul ca o sa mori singur, c-o sa aflu prea tarziu si atunci vestea ma va lasa nepasatoare. Trupu-ti va fi fost bagat de mult sub pamantul rece, iar ultimii oameni "alaturi" vor fi niste gropari anonimi.
Ma trezesc plangand dupa tine, dupa ce ar fi fost normal sa insemni pentru mine. Mi-ai zdruncinat realitatea mult prea devreme, pe cand copilul din mine inca tanjea dupa perfectiune.
Cateodata uit cum arati si ma sperie, dar apoi imi aduc aminte ca degeaba iti stiu chipul, daca sufletul tau imi e necunoscut.
Imi voi continua existenta cu golul creat de tine adancindu-se din ce in ce mai mult si tot eu voi iesi in pierdere la capat de drum, fiindca stiu adevarul,crudul adevar.
Chiar de-as vrea sa mai incerc, nu vad rostul. Folosesti cuvinte carora nu le stii sensul, pretinzi ca ai sentimente fata de mine pe care nu le vei cunoaste in veci. Eu nu vreau sa te mint frumos. Imi esti indiferent si totusi ma doare.

Nu, nu-ti voi spune niciodata lucrurile acestea. Gandurile mele nu ar face decat sa te impovareze tardiv. Poate c-ar fi mai bine sa te las sa iti traiesti lipsurile nevociferate, la fel cum eu le inec pe ale mele si sa pastram pentru suprafata doar un zambet fals, pentru a pastra aparentele.