Pastrez in mine doar apusuri

Tot simt nevoia sa ma plang si sa zbier si sa urlu cat ma tin plamanii ca nu mai vreaaaaaaau! M-am saturat de acelasi joc imputit, insa mi-e frica sa schimb calea. Mi-e ingrozitor de frica ca ar putea sa fie altfel, ca ar putea sa fie mai bine.

Totul ar fi al naibii de usor, daca nu m-as complace in situatia asta. Desi nemultumita la suprafata, undeva, deep inside, mi-e bine. E totul chill.

Ma bat cap in cap cu tot ce zic si tot ce fac si ma comport ca un copil prost si imatur fiindca nu stiu ce vreau. Efectiv ma scoate din sarite si-ncep sa dau vina pe factori externi, cand EUUUU sunt de vina! Da, eu!

Sunt absolut ingrozita de lucrul pe care obisnuiam sa mi-l doresc cel mai mult. Nu mai stiu unde sunt, ce-o sa fac, cum o sa fac, motivele imi sunt necunoscute de asemenea.. Nu-mi gasesc locul, nu mai gasesc fete cunoscute, desi totul e la fel.Nici macar muzica nu ma mai ajuta. Sunt doar niste versuri si niste sunete pierdute in decor.Sunt pierduta intr-o lume cenusie, iar rasaritul nu il pot vedea. Filmul meu prezinta numai apusuri si din cand in cand o noapte cu luna plina.

E un haos linistit ce ma omoara.. incetul cu incetul. Vreau o furtuna adevarata! Cu tunete si fulgere si-o ploaie torentiala si nori negriciosi si strazi goale...

în al meu mare opac

Simt cum alunec departe de lume si ma inec tot mai mult in mine. Imi umplu capul cu prostii, ocazional cu imagini ale viitorului nerealizabil. Nu mai traiesc in trecut, insa parca nici in viitor lumea nu arata promitator.

Aceleasi cortine cenusii in care ma invaluiesc mult prea des in fiecare luna, spectatorii, desi mai mereu altii, tot putin invizibili. Mucegai si un miros tare, sala atat de mare si de rece, ma silesc sa fug tot mai mult in mine. Pe zi ce trece, intr-un colt din ce in ce mai intunecat si indepartat.

Chiar daca as avea motive sa ies la suprafata, nu le-as vedea, sunt prea orbita de inventata drama ce-mi sta in cale mai rau decat o ceata densa. Motive sa ma comport 24/7 ca un copchil prost si cica depresiv iar nu am, dar pentru asta mi-a ramas imaginatia. Combinata cu negativismul meu de nepatruns pot face un amestec aproape fatal pentru unele parti din mine.

Potentialele scapari le transform in obsesii, ce ajung sa ma inchida tot mai mult in cochilie.

E ca si cum as inota ani intregi intr-un ocean, constienta fiind ca nu e decat in mintea mea si ca nu ma duce nicaieri.

Prefer sa fiu goala, sa ma descotorosesc de cele bune si rele si sa...plutesc.

P.S.: Cum imi promisesem, post siropos in care fac ce stiu eu mai bine ( sa ma plang) si mananc mult cacat. Plus, ca sa va destind, un scurt-metraj genial.

in paragina

Dixie Chicks - Not Ready To Make Nice
Asculta mai multe audio Muzica »

Am lasat totul in paragina. Tot ce are legatura directa cu mine, dar mai ales dorintele si visele. Cele din urma au simtit caldura proaspatei venite, primavara si s-au razvratit. Isi scot crestetele deasupra molozului si ma bazaie.
Fiindca paragina ma caracterizeaza per total. I'm such a wreck. S-ar opri Pamantul din invartire pana as reusi eu sa-mi adun fortele sa duc ceva la capat.
Februarie e de căcat! Mereu lasa urme. Fiindca e o luna in care nu se intampla nimic in afara, si toata energia negativa datorita vremii se zbate intre peretii mintii tale. Reusesti insa cu brio sa ascunzi totul under a evil skin.
Martie, prezinta ipotetic salvarea cu soarele fluffy si warm, care actioneaza de fapt cu coltii de vampir ce-i ies din zambet.
Fiindca iti vine sa bei in continuu doar ca sa mai amani lupta cu sinele. Fiindca e comod sa ne ascundem de noi insine. Si ne cautam scuze ca sa prelungim asteptarea asta in care pana si gandurile sunt bete.
M-as bate cu toti norii negriciosi si fiorosi ca sa ajung la the almighty Sun, dar m-am obsinuit iar sa nu-mi fie bine. Mai rau, incepe sa fie o situatie acceptabila.
Daca nu este bine, este un nimic; un colosal nimic. Iar eu ma cam adancesc in nimicul asta atat de inselator.
I'm gonna wait till a ray of sunshine penetrates my insides.