Mini autoanaliza

Am fost, sunt si voi ramane cea din umbra. Ma bucur de neutralitatea si calmul ce-mi ofera aceasta pozitie. Raman un pion mut si prafuit, desi as putea da sah mat de cele mai multe ori. Prin tacerea-mi, nu am obtinut vreun aer misterios, sunt mai mult o carte deschisa, iar trairile interioare sunt puse in scena intr-o sala plina de spectatori.Oh, de-as putea o viata-ntreaga sa observ, fara sa fiu observata... sa fiu inconjurata de lume, dar sa nu am contact cu nimeni..

Sunt cel mai bun ascultator, uneori chiar cel mai bun confident din cauza memoriei proaste. Sunt o suma de caracteristici, numite calitati pentru ceilalti si defecte pentru mine. Desi corpu-mi traieste pentru ceilalti, sunt o narcisista egoista care pretinde ca se detesta. Imi apar cu valtoare ideile mele de capatai, dar le calc in picioare cu fiecare ocazie oferita. Corpu-mi zvacneste dupa drumul catre indeplinirea dorintelor, dar mintea-mi lenesa si fricoasa e blocata la linia de start.

Ii analizez pe cei din juru-mi,dar cel mai mult pe mine. Sunt obsedata de a-mi gasi linistea interioara prin vindecarea gandurilor negative si complicate fara rost.Am incercat calea maturizarii, dar in loc de vreo imbunatatire am gasit probleme si mai mari.

Sunt o liber-cugetatoare trista de fel, din motivele cele mai gresite. Dupa ce mi s-a spus de nenumarate ori, am ajuns si eu sa cred ca am un potential mare irosit sub o carapace de caracter limitat.





Asculta mai multe audio Muzica

Anxietate

Just the thought of tomorrow, makes me want to stick to yesterday.

Viitorul, in viziunea mea egoista, nu suna bine deloc. Da, inca sunt o negativista convinsa. Nu vreau aventuri, nu vreau sa-mi asum vreun risc, nu vreau nimic nou, nu vreau sa exploatez vreun teren necunoscut.
Din comoditate, poate, n-as schimba prezentul, bun, rau, cum o fi, cu nicio zi din viitor. N-as da siguranta clipei de fata pe insecuritatea urmatoarei.
Da, sunt paranoica si batuta-n cap, dar chiar mi-e frica de ce poate aduce viitorul. Ma inspaimanta mai rau decat gandacii si paianjenii.Am zis!

Point of no return

Da, sunt vinovata! Am pacatuit s-acum trupul isi merita decapitarea, dar macar sufletu-mi merita crutat. Stiu ca merit cele mai groaznice chinuri! Am incercat si singura, dar... n-a fost indeajuns de rau. Mintea nu vrea, insa trupul cere cu masochism moartea. Moartea,da, moartea, cea care reprezinta scaparea divina pentru cei slabi.

Sunt de blamat, pentru c-am cautat vatamarea spiritului in fel si chip. M-am umilit, m-am ranit, m-am negat, m-am dezamagit, m-am mintit, m-am adus la cel mai josnic prag.Realitatea mi-am faurit-o din idei fixe si ganduri ambigue, cu aroma de negativism. Ajunsesem sa cred ca eu chiar reprezint personajul fictiv pe care ma blocasem.

De-acum, insa, totul se schimba. N-o sa-mi mai caut scuze neverosimile si am sa-mi arunc mantia patata de iluzia a ceea ce credeam ca sunt. N-o sa ma mai ascund dupa scutul maturitatii pentru a-mi ascunde frustrarile.N-o sa mai nascocesc depresii pentru intrebarile "existentiale" tipic adolescentine.

Tot ce-am insemnat vreodata pentru mine e pus la indoiala. In ce sa mai cred daca in mine nu pot?

Dincolo de ce-i palpabil, sunt aceeasi eu, un copil naiv si egoist, imbracat in haine de oameni mari. Am fost dintotdeauna aici, retrasa in coltul intunecat.

Another bruise to try and hide

Sunt de parere ca daca un lucru nu merge bine de la inceput, nu are rost sa mai continui. Atunci de ce sunt ipocrita, uitand de "regula" asta a mea, cand e vorba de mine? Sunt o egocentrista fara scapare. De la inceput in relatia cu mine insami n-au fost curcubee si fluturasi, dar am continuat sa ma lupt, sperand c-o sa-mi vina mintea la cap o data si-o data. Inca nu mi-a venit. Tot ma chinui, ma intorc pe dos, dar problema nu face decat sa se agraveze. Uneori simt ca-mi fac in ciuda, abuzand de lucrurile care chiar ma baga tot mai adanc in dispret. O fi teribilism si/sau comportament auto-distructiv.

Aceleasi jucarii ce se vor stricate, toate parca cu aceiasi sclipire rautacioasa in ochi, semanand intre ele, de parca mor si reinvie, cu puterile dublate. Aceleasi pietre ce se bat cap in cap, toate vrand sa fie buricul pamantului, dar nici una recunoscand asta. Semne tot mai mari ce duc spre acelasi drum infundat. Nisipul cu care te minti ca nu-l vei mai lasa sa-ti scape printre degete, doar ca sa te vezi dezamagit si infrant. Aceeasi poveste, imbunatatita, dar acoperita de tot mai multe pete negre.

La o cana de ganduri bune, se adauga doua de ganduri rele, condimentate cu obisnuitul low self-esteem, iesind starea de azi, " hates herself day ". Se recomanda cererea parerii psihologului inainte de folosirea retei.


Savage Garden - Two beds and a coffee machine
Asculta mai multe audio Muzica

My eyes don't wanna see me no more

Fiindca azi-noapte m-am visat cu parul pana la umeri si eram in culmea fericirii.

Fiindca arat ca un baietel, dar ma mint ca trebuia...

Fiindca, dupa cum ma asteptam, m-am lasat de "fotografie". Am lasat Nikonul sa putrezeasca in urma mea,ca sa-i dovedesc ca nu-i exceptia in viata mea.

Fiindca mi-am dovedit ca sunt utila, dar prefer sa fiu opusul.

Fiindca m-am saturat sa ma plang de toate cacaturile, dar continui s-o fac ca-s femeie si ca-s mica si ca pot sa-mi mai gasesc inca 100 de scuze.

Fiindca sunt inca un copil mic si prost,desi m-am maturizat in ultima perioada.

Fiindca iar trece timpul pe langa mine si eu nu ma bucur suficient de prezent.

Fiindca-mi place la nebunie sa ma complic, iar apoi sa fac pe victima.

Fiindca nu-s buna de nimic, but I'm just cute being there... *rolling eyes*

Fiindca melodia asta-i bestiala si ma face sa-mi fie dor de a mea chitara uitata in acelasi colt de vreo 3-4 ani.

Tapinarii - My Guitar
Asculta mai multe audio Muzica

Pastrez in mine doar apusuri

Tot simt nevoia sa ma plang si sa zbier si sa urlu cat ma tin plamanii ca nu mai vreaaaaaaau! M-am saturat de acelasi joc imputit, insa mi-e frica sa schimb calea. Mi-e ingrozitor de frica ca ar putea sa fie altfel, ca ar putea sa fie mai bine.

Totul ar fi al naibii de usor, daca nu m-as complace in situatia asta. Desi nemultumita la suprafata, undeva, deep inside, mi-e bine. E totul chill.

Ma bat cap in cap cu tot ce zic si tot ce fac si ma comport ca un copil prost si imatur fiindca nu stiu ce vreau. Efectiv ma scoate din sarite si-ncep sa dau vina pe factori externi, cand EUUUU sunt de vina! Da, eu!

Sunt absolut ingrozita de lucrul pe care obisnuiam sa mi-l doresc cel mai mult. Nu mai stiu unde sunt, ce-o sa fac, cum o sa fac, motivele imi sunt necunoscute de asemenea.. Nu-mi gasesc locul, nu mai gasesc fete cunoscute, desi totul e la fel.Nici macar muzica nu ma mai ajuta. Sunt doar niste versuri si niste sunete pierdute in decor.Sunt pierduta intr-o lume cenusie, iar rasaritul nu il pot vedea. Filmul meu prezinta numai apusuri si din cand in cand o noapte cu luna plina.

E un haos linistit ce ma omoara.. incetul cu incetul. Vreau o furtuna adevarata! Cu tunete si fulgere si-o ploaie torentiala si nori negriciosi si strazi goale...

în al meu mare opac

Simt cum alunec departe de lume si ma inec tot mai mult in mine. Imi umplu capul cu prostii, ocazional cu imagini ale viitorului nerealizabil. Nu mai traiesc in trecut, insa parca nici in viitor lumea nu arata promitator.

Aceleasi cortine cenusii in care ma invaluiesc mult prea des in fiecare luna, spectatorii, desi mai mereu altii, tot putin invizibili. Mucegai si un miros tare, sala atat de mare si de rece, ma silesc sa fug tot mai mult in mine. Pe zi ce trece, intr-un colt din ce in ce mai intunecat si indepartat.

Chiar daca as avea motive sa ies la suprafata, nu le-as vedea, sunt prea orbita de inventata drama ce-mi sta in cale mai rau decat o ceata densa. Motive sa ma comport 24/7 ca un copchil prost si cica depresiv iar nu am, dar pentru asta mi-a ramas imaginatia. Combinata cu negativismul meu de nepatruns pot face un amestec aproape fatal pentru unele parti din mine.

Potentialele scapari le transform in obsesii, ce ajung sa ma inchida tot mai mult in cochilie.

E ca si cum as inota ani intregi intr-un ocean, constienta fiind ca nu e decat in mintea mea si ca nu ma duce nicaieri.

Prefer sa fiu goala, sa ma descotorosesc de cele bune si rele si sa...plutesc.

P.S.: Cum imi promisesem, post siropos in care fac ce stiu eu mai bine ( sa ma plang) si mananc mult cacat. Plus, ca sa va destind, un scurt-metraj genial.

losing pieces of mind

Placebo - Teenage Angst [ piano version]
Asculta mai multe audio Muzica »

Sunt iar noua in propria-mi viata. O straina printre multimea de nerecunoscut.

A cazut o singura caramida din zid, apoi celelalte nu s-au lasat mai prejos si au urmat-o, iar acum sunt iarasi goala in fata tuturor. La picioarele voastre,in incercarea disperata de a-mi ingropa inima.

Jocului i-am pierdut iarasi cararea. Cum sa mai tintesc iar spre ea daca n-a lasat nicio urma?

Nu mai gasesc parte din mine nevatamata.

Cum as putea sa privesc inainte cand in loc de ochi am gauri?

Daca in momentul asta as fi o foaie, ea ar fi toata fasii. Sunt rupta in mii de bucatele, fara pic tandrete, de niste maini nemiloase.

Putinele alinari ce mi se infatiseaza nu fac decat sa agraveze permanenta stare de inutilitate.

Ranile nu sunt decat niste cratere imense carora nu le mai pot gasi sfarsitul.

Cuvintele nu au niciun sens, ele doar sunt pe post de intarziere a gandurilor ce ma condamna la singuratate eterna.

Spatiile libere aduc cu ele liniste si calmitate.

Noaptea devine cosmarul,dar in acelasi timp raiul meu.O data cu ea sufletul mi se incarneaza in spiritul ce-mi reproseaza fiecare miscare, litera, orice pas ( " You're the part of me that I don't wanna see" ), dar apoi tot ea imi aduce uitarea a ceea ce-am fost pe timpul zilei, uitarea tuturor privirilor ce imi iau tot ce e bun din mine, fetele ce ma fac sa ma ascund in adancime.

Vanturile toate cele aspre care bat in mine din fiecare parte, nelasandu-mi loc de ascuns, ma fac sa realizez ca nu mai sunt un obstacol atat de greu de doborat. Mi-am format radacini destul de groase, iar acum ma pot compara cu un stalp. Cu acel stalp pe care il dispretuiesc si caruia i-am promis ca n-o sa devin ca el, ca sunt mai buna decat va putea el fi vreodata. Nu arat decat nepasare acum, nepasarea aia care ma aduce tot mai aproape de notiunea de adult.Pot sa scuip pe ea? Desigur!

Eu vreau doar sa ma joc...

my life crashing down before me

Cum unele flori se vestejesc intr-o vaza imbacsita, c-o apa statuta, taiate de la radacina cu scopul de a-si astepta cumparatorul, asteptandu-l uneori prea mult, asa si eu simt cum imi traiesc viata relativ dragut[ fiind un termen demn de respectat la mine], asteptandu-mi fat-frumosul, adica tot la ceea ce visez eu. Simt ca trec prin tot felul de relatii care nu-si au scopul decat de a ma tine on the track, in asteptarea a ceea ce visez. Interesul meu nu e making moneh, sau sa am o cariera de succes, sau sa am o gloata de prieteni greu de stapanit, ci implinire sentimentala. I know it looks weird, scris de catre un kinder like I am, dar that's it. Si cu asta basta!*hahahahahha*

Am dezvoltat o adevarata obsesie pe afectiunea asta,care mi se pare mie ca tot n-o primesc suficient de mult,desi nu-i asa, but I need it from a guy[ yeeey,I'm not a lesbi * monkey dance*]. Ma tot regasesc in versuri d-alea kind of emo[ I hate this term, but I kind of got used to it] vorbindu-se despre finding your soulmate and not fiding true love...

Hell, oricat am spune ca ne e mai bine fara un partener/ o partenera it's all bullshit!Cel putin din punctul meu de vedere. I see it all like this : cea mai mare dorinta a omului e sa fie iubit iar scopul lui e sa se reproduca. Lately a inceput totul sa se reduca la bani, pana si reproducerea, chiar si iubirea, cel mai nobil sentiment ever!

People, moneh isn't everything! Love it is.. and peace, ofc[ a vorbit hippioata din mine].

Anyway, dupa 3 cani de vin fiert blogmeetu chiar mi se parea extremly ok! So, I'm gonna be there next time! Yeeeey!
P.S.: Something's wrong with me. Alchol maybe, but I think it's not my worst post ever, still.

ma tot scald intr-o pasiune ce nu mai trece.

Ma insel pe mine insami. Ma joc cu mintea mea, cu timpul meu. Am ales sa stau in loc, desi constienta ca n-o sa duca la nimic, poate doar la un regres inevitabil.Dau dovada de foarte multa prostie, dar si de incapatanare, dupa ce am ales de atatea ori stagnarea, sperand, in naivitatea mea, in
Bratele ce odata le adoram acum parca sunt straine, fara pic de sange, fara caldura de care eram dependenta o data. Poate cand te vad eu inca visez la ce insemnai atunci, poate ma incapatanez sa vad in tine idealul, poate tu esti singura craca disponibila a copacului realitatii.Poate starea asta de nesatisfacere ma mentine pe linia de plutire.
Simt ca nu mai pot ramane aici, imi sunt mult prea cunoscute toate situatiile ce m-au ranit si le simt rasuflarea atat de aproape de ceafa mea. Se reapropie , iar mintea ma previne, insa eu raman ca o statuie de piatra cu un zambet fals intiparit pe fata.
Nu pot sa ma mai mint.Nu mai vreau asta. Nu o sa mai fie bine, cum de atatea ori am incercat si-apoi mi s-a dovedit lucrul asta.

P.S.: Lack of words, sowy. Prea multe ganduri ce nu ies deloc intr-o forma placuta din cap.

indecizia ce urla in mine

Am gasit portita salvatoare. Mi-a aparut ca luminita de la capatul tunelului in fata si mi-a aratat calea spre o lume mai buna. Pentru a nu-mi strica cumva reputatia de masochista considerabila mi-am complicat mintea si calea ce mi s-au infatisat in fata ochilor, bagandu-mi in vene doze zilnice de trecut.Pentru ca povestioara sa fie si mai incitanta oscilam intre diferitele stari, cea in care faceam un pas spre acea usa, acea in care stateam pe loc si cea in care dadeam inapoi. Deci si prin urmare sunt doar cu extrem de putin mai in fata, comparand cu starea de pana acum.

Cum procedez? Calea imi arata lumina, atragatoare si nerabdatoare sa ma aiba in primire, pentru un timp o venerez si-o vad ca pe o salvare, iar apoi mintea mea lucreaza intens si imi spune ca nu-i bine ce fac, ca o sa fiu mult prea fericita si ca nu trebuie sa se intample asta. Ne place "aventura", sa traim viata "intens", isn't it? *sarcastic grin*

Tind sa aleg a risca, a ma adventura iar prin noroi si uragane,prin minciuni si plansete, prin griji si certuri, doar fiindca am fost obisnuita, deci iar ajung la concluzia ca mi-e frica sa-mi fie bine( sau de schimbare) fiindca nu mi s-a intamplat asta. Dar apoi iar ajung la lumina si ma imbie in razele-i calde si ma atrage.Raman pe neutru.

Ce-i de facut? Sa ma lupt cu mine? Nu ca intervine iar frica.Sa cer ajutor? Nu ca mandria si orgoliul sunt prea mari. Sa renunt a mai dori lumina? Nu ca as ramane fara niciun scop in viata. Sa raman cu mine insami, la nivelul de neutralitate? Nu fiindca vreau una din doua. Sa sper ca acea parte negativa va deveni lumina? Poate, dar putin probabil, neincrederea scazand in ultimul timp aproape de minimum. Sa iau in primire lumina ? Poate.

My mind is my worst nightmare ever.

P.S. : Probabil singurul post din care nu s-a inteles exact despre ce e vorba. Na, Niko, I can do that too! *phhhhhhbt*




Damien Rice - Volcano
Asculta mai multe audio Muzica »

dezastrul ce l-a provocat explozia unei vieti

M-am aruncat pentru prima oara cu capul inainte in nestiut. Am riscat pentru ceva ce nu promitea absolut nimic.M-am luptat din greu cu toata fiinta mea,am dus o lupta anevoioasa.Da, intradevar, am obtinut ceea ce am vrut, dar asta doar la suprafata. In profunzime sunt in acelasi punct ca inainte de a incepe lupta. Nu regret chiar atat de mult toata perioada prin care am trecut, fiindca mi-a adus multe lucruri noi, m-am descoperit pe mine, mi-am mai dat seama de cum e de fapt lumea si viata, dar as fi preferat monotonia. Prefer ceva stabil, cu nuante de adventura si naivitate, dar in sine sa ramana tot calmitatea.Un joc, facut din copilarisme si profunzime, seriozitate ascunsa sub zambete, un dans plin de iubire ce izvoraste din noi.

Cum zicea si hybrida, a doua oara nu mai e la fel. S-au pierdut prea multe, iar eu m-am saturat si nu mai am putere sa incerc de una singura sa le repar sau sa le refac. Speranta inca o am, dar visul fara realizare materiala e doar o iluzie. Inca mai vad calea pe care ar trebui sa decurga lucrurile astfel incat sa ma multumeasca oarecum, dar nu am atata putere de convingere si mai ales nu atata incredere in mine incat sa-l aduc si pe el pe acel drum.

Vesnic nemultumita. Oare asta sa-mi fie raspunsul la intrebarile cele mai de pret si cauza a actiunilor mele? Sunt om, vreau mult, mult mai mult si din pacate cer lucruri aproape imposibile, ce le am doar cand visez cu ochii deschisi.

Mi-e groaza de asteptare aia indelungata ce ar putea sa-mi aduca si ceea ce vreau, mai ales fiindca nu pot sa-i stiu sfarsitul , daca voi avea sau nu parte de visul implinit.

Mi-ar placea sa-mi stiu viitorul...sau ceea ce gandesc oamenii. Suna ca un om care nu se bucura de viata, dar cam asa sunt. Monotona, calma si stabila. Sau poate doar nerabdarea mi-a intrat prea adanc in minte.

and supergirls just fly

Mi-as dori sa am atata putere mintala si perseverenta plus multe alte calitati incat sa fac ceea ce-mi propun sau chiar doresc. La mine , din pacate, mai toate dorintele raman in acelasi stadiu, neimplinite. De cele mai multe ori, daca mi se implineste vreun vis sau vreo dorinta arzatoare se intampla printr-un fapt suspect si neajutat de catre mine .


Mi-as mai dori sa fiu atat de culta si sa am atata inteligenta incat sa ma uimesc si pe mine insami. Sau sa fiu atat de citita incat sa stiu o multime de quote-uri si de nume de carti ( da, ca-n " Finding Forrester" - revazut azi filmul ). Sa am pur si simplu ceva deosebit cu care sa ma pot lauda, iar chestiunea aceea sa fie atat de speciala incat sa acopere celelalte defecte.


Ma simt o fiinta stearsa, nesemnificativa, un bondoc nedemn de bagat in seama.Copil frustrat care cu toate deformarile corporale ce si le face incearca sa se accepte pe sine, sa-si gaseasca ceva deosebit. Intr-un timp, credeam ca pe dinauntru sunt intr-o mica masura deosebita. Am descoperit ca pana la urma s-a dovedit a fi un defect faptul ca sunt prea sufletista and all that bullshit.


Deci ce-i de facut?! Sa astept. Sa rabd. Sa cresc mare si sa-mi vina mintea de tot la cap si sa ma accept asa, not special, cum sunt. Mai tre sa fie si oameni d-astia, isn't it?

Poate.. ?

Poate inca-i mica si nu stie ce vrea exact. Poate ca are impresia ca ar putea salva lumea. Poate ca inca e atat de naiva incat sa creada cu adevarat in pace si in dragoste pura. Poate ca a descoperit lumea rece si rea din afara prea devreme si acum sufera consencintele impacientarii ei. Poate ca vrea sa evolueze si sa treaca spre trepte tot mai inalte, dar ii este frica de schimbare.Poate ca ar vrea cateodata sa ramana intr-un anumit moment si-ntr-un anumit loc in care cunoaste prezentul, cunoaste imprejurimile si stie ca nimic rau nu are sa i se intample. Poate ca are nevoie de mai multe imbratisari pe zi decat altii, poate ca nevoia de afectiune este mai acuta decat la majoritatea si poate nu sunt doar niste mofturi de copil razgaiat. Poate ca incearca sa se dezvolte, bagandu-si nasul in treburi de adulti si facand ceea ce fac si ei, nereusind, insa.Poate ca ravneste dupa o libertate deplina, dar poate nu ar sti sa se bucure de ea pe deplin. Poate ca vrea un milion de lucruri materiale, dar poate ca daca le-ar avea si-ar da seama ca nu sunt de ajuns pentru a o face fericita. Poate isi da seama ca fericirea consta in lucruri marunte,dar inca nu a gasit modalitatea care o ar multumi-o pe deplin.Poate ca realizeaza un milion de chestii, dar nu le poate pune in aplicare. Poate inca nu si-a gasit rostul. Poate ii place sa se joace in noroi si sa se arunce in furtuni groaznice, desi deseori neaga.Poate incearca sa refuse sa creada ca nimic nu se va mai imbunatati, sau ca probabil nu-si va gasi niciodata fericirea deplina.

Poate ca totul ar fi mai simplu daca nu si-ar mai bate capul atat pe probleme nesemnificative.

What I am it's not enough

Urma - What I Am
Asculta mai multe audio Muzica »
Da, iar melodia asta.
Dupa cum era de asteptat, am ramas la aceeasi idee fixa in legatura cu mine:

"What I am is not enough
To help you dreaming
What I give it does not heal
Your scars are bleeding
What I take from you it hurts and keeps me mad...
I should be giving...

I'm so much less that what you're looking for
You see me better ... Well, I have seen it all
I am not enough"




Da, exact ca-n versuri. Nu sunt in stare sa aduc o sclipire noua, sa vindec rana, sa fac zambetul acela pueril sa dureze, sa fac sa simta furnicaturi, sa tremure doar la auzul vocii mele, sa radieze de fericire cand ii apar in cale.
Eu doar continui sa ajut rana sa sangereze, provoc chiar si altele, ajut la aparitia precoce a ridurilor, de asemenea ajut la aparitia nervilor si cateodata chiar se ajunge la caderi nervoase si ridicari de ton.
Nici nu m-as putea imagina fiind un pansament, nu stiu cu ce se mananca. Sa fiu de folos sau de ajutor nici in visele cele mai marete nu ma vad.

De asemenea, nici pe mine nu ma ajut sub nicio forma fiind atat de in plus si " pe langa subiect ". Reusesc sa-mi intretin si eu singura ranile deschise si imi provoc dureri de cap si oboseala din cauza scaderii numarului de neuroni.

Inca sper la o schimbare radicala, la luminita aia de la capatul tunelului, la o pasune plina de flori, iarba si soare doar pentru mintea mea, la pace intre trupul si sufletul meu, la impacarea dintre mine si ce ma inconjoara.

Mi-as dori al naibii de mult sa nu ma mai complic singura. Daca as putea sa-mi separ mintea de restul trupului as fi cea mai fericita.

Mda, dupa cum zicea cineva drag " Daca tot nu te gandesti inainte de a face ceva si te lasi purtata de val, atunci de ce dracului te mai gandesti dupa?!"

so like hopeless

Simt ca absolut tot ce se intampla rau in jurul meu e din vina mea.Fiindca am gura prea mare, fiindca most of teh time nu gandesc inainte sa vorbesc anumite lucruri care, ulterior, devin importante, fiindca uit prea repede, fiindca nu pun accent pe chestiile care chiar conteaza, fiindca sunt atat de credula si naiva si prostuta incat pe moment zic ca nimic n-are ce sa se intample iar dupa sa regret luni intregi o secunda de " neatentie".
Destul de des mai descopar chestii noi despre mine. Ma bulverseaza. Descopar ca ma iubesc. Al naibii de mult. Pe zi ce trece imi dau seama ca multe actiuni le fac pentru ca-mi vreau binele, pentru ca sunt egoista si pentru ca ma iubesc!
12 zile aflata intr-o stare critica de nervi, plansete, bucurii exuberante care dureaza prea putin, de agitatie. Imi dau seama ca ma testez pe mine, ducandu-ma de la o extrema la alta, tavalindu-ma in noroiul propriu, inghitind praful facut de mine, imi cladesc imperiul de rahat cu propria-mi minte.Sau cel putin asa imi place sa cred, ca e doar o testare, n-as vrea sa vad crudul adevar, adica prostia mea, neglijenta, naivitatea si toate acele calitati care m-au adus de atatea ori in pragul disperarii.
Nu exista nu pot, este nu vreau. Ok, atunci de ce cacat[ tic verbal] nu vreau sa ies din toata nebunia asta, de ce nu vreau sa ma lupt cu mine sa nu mai repet aceleasi greseli la infinit, de ce nu vreau sa ma controlez astfel incat sa fiu si eu multumita de ce-i prin jurul meu, sau poate chiar de mine[ luat prin absurd]?!

Nu-mi place cand ma critica cineva, mai ales ca toti imi spun aceleasi chestii care le stiu de foarte mult timp si cu care ma ranesc pe mine insami cand sunt certata cu mine. Btw, chestie funny : cand ma enervez rau de tot vorbesc cu mine in oglinda, ma stramb la mine si chiar ma scuip. Radeti! Ok, ok, got it. Not funny. Da, da, copil frustrat. =]

Bulversare care continua de 12 zile. Oare e doar un vis urat?! Vreau sa ma trezesc, I really do ! Somebody wake me up!

So close that I can't see what's going on

Eu, ca un copil care se consuma exagerat de mult,pe orice mic si neimportant subiect, mi-am cam distrus conexiunile dintre neuroni.Astfel, mintea mea e mai inceata decat a unei persoane trecute cu mult de prima tinerete si nici memoria nu mi-e stralucita, bineinteles.

Desigur ca reusesc sa tin minte pe o perioada indelungata toate prostiile, dar uneori printre acestea se mai strecoara si informatii chiar folositoare. Si uite asa ma apuca cate un flash si imi pica dintr-o data fisa pe o anumita intamplare, sau pe niste vorbe si le iau la puricat, profitand de prilejul rar intalnit.

Dupa o asemenea experienta, de fiecare data imi dau seama de niste chestii care ma lumineaza, ma ajuta sau chiar ma socheaza uneori. Imi dau seama cat de prosteste m-am comportat, sau ce idiotenii am mai scos pe gura si regret, ce as fi putut face in momentul ala si totul ar fi fost diferit in momentul de fata, sau pur si simplu de intentiile ascunse a unor spuse or a unor actiuni ale celor din jur.Desigur, cele din urma sunt doar presupuse si de cele mai multe ori exagerate, umbrite de negativismul meu caracteristic.Pacat ca nu prea am sansa sau curajul de a afla daca e asa cum mi s-a parut mie in timpul flash-ului,sau daca mi se ofera ocazia, dupa un timp ideea e deja atat de obsesiva si de bine intiparita in minte incat nu mai cred varianta altuia.

Iar concluzia este ca e adevarata zicala aia care zice sa ai grija la ce spui la nervi,fiindca o sa regreti. Insa, eu am o varianta putin mai diferita, adica sa ai grija mereu ce spui si ce vorbe-ti arunca si ceilalti.Pacat ca nu poti sa-i citesti pe toti din prima si ai nevoie de ceva asemanator flash-urilor mele ca sa realizezi sensul cuvintelor. Totul e sa nu fie prea tarziu.

Uneori trebuie doar sa te detasezi de tot pentru a vedea adevarata fata a lucrurilor

I still recall the taste of your tears

Yeah, I'm weak,especially on these kind of subjects and I'm not afraid to show it!

Si acum m-am obisnuit sa ma uit mereu pe geam, cautandu-te disperata din priviri. Ma obisnuisem cu gandul ca esti al meu, ca sunt a ta, cu mirosul tau imprimat adanc in pielea mea, cu atingerile pe care le mai simt chiar daca tu nu mai esti aici.Imi placea ideea ca iarasi vei ajunge sa fii cea mai importanta persoana pentru mine.Nu mai aveam niciun dubiu ca pentru urmatoarele luni vei fi singurul din visele mele.
Insa tu m-ai lasat ravasita in situatia asta, rupandu-te de mine. Crezi ca-i chiar asa de usor sa ma rup si eu de tine cu usurinta cu care ai facut-o tu? Numai amintirile o sa-mi ramana dupa drumul anevios pe care trebuie sa-l parcurg de la capat pentru a te uita.
Trebuia sa nu ma mai intorc. Ar fi trebuit sa te las in urma si sa nu mai tin cont de ce-mi ziceai, comportandu-ma cum o faci tu acum - scoate-ma din viata ta si uita ca exist - Am sperat ca de data asta va fi altceva, dar s-a terminat in acelasi tampit mod.
Este numai vina mea ca mi-am construit castelul de vise, chiar de la fundatie, ce te cuprindea numai pe tine.A fost greseala mea ca m-am bazat doar pe spusele tale si pe iluzii desarte.
M-am aruncat ca o naiva ce-s cu capul inainte, pentru a ajunge acum cu ochii umflati si cu mintea debarasata de corp, dupa o noapte de scancet neincetat.
Mai rau e ca stiai ca ma vei aduce in starea asta, cu cele spuse, insa cu rapiditate m-ai exclus, nelasandu-mi nici macar o sansa de a-mi vomita sufletul.In cateva minute m-ai adus in al noulea cer, ca doua zile mai tarziu sa ma aduci atat de aproape de pamant, incat ii pot simti pana si gustul oribil.
Luni de acum in colo o sa ma tot agat de speranta ca vei aparea surprinzator, de nicaieri, cu-n zambet mare si dragut, iar ochii iti vor straluci si ma vei lua in bratele-ti calde si ma vei lasa sa ma pierd iar in ele.

I'm such a wreck of all those questions left unasked, of all those answers left untold, of all those unfulfilled dreams.

daydreaming

My Prince Charming just doesn't want to show up.

Nu stiu catora dintre voi le place sa fie dominati intr-o relatie, insa mie da. Si nu ma refer la partea ce tine de contactul sexual, ci chiar la partea mintala.Imi place sa ma simt mica si neputincioasa in bratele unui " el ".De asemenea, imi face mare placere senzatia de securitate ce mi-o dau imbratisarile "lui" si cum ma simt protejata, incat visele mele se pot pierde linistite in el.
Sunt genul de persoana indragostita tot timpul si care se arunca cu capul inainte intr-o relatie, chiar de prima data, daruindu-se complet.
Si as vrea ca totul sa fie usor si-n realitate, precum e in visarea mea aproape continua.
Sa gasesc omul care vede profunzimea in orice fapta, in orice cuvant.Omul acela pierdut in amanunte si detalii marunte si totusi semnificative. Sa se trezeasca de dimineata si sa ma aiba in minte, zambind. Sa mearga pe strada si sa se intrebe ce fac in momentul ala. Sa ma lase sa ma agat de el ca un scai si sa fiu extrem de afectiva, sa avem momente de totala aberatie pe teme oarecum filosofice, sa se piarda in ochii mei, cum m-as pierde eu in bratele lui, sa putem vorbi cu gurile inchise, doar prin gesturi si mimice ale fetei, sa stam intinsi pe iarba, cu soarele deasupra noastra, visand amandoi la o lume mai buna.
Words seem weird. In capul meu, in visarea mea, ideile erau mult mai legate si mai logice, pentru mine cel putin.N-am reusit sa redau fragmentele din labirintul capusorului meu.
Na' o conversatie ce exprima putinul din ce am in minte si din ce am avut in minte toata ziua si putinul ce l-ar reprezenta pe "my Prince Charming " :

~baby kO~: i'm free
~baby kO~: *boogie*
Disi: eu vreau altfel de libertate
~baby kO~: adica?
Disi: adica nu vreau libertatea asta fata de o persoana..de persoana "draga". fata de un acel posibil " el " nu m-ar deranja sa fiu chiar si incatusata
Disi: eu vreau libertatea de a face ce vreau
Disi: libertatea corpului, iar apoi ar veni de la sine si cea mintala
~baby kO~: nu te-ar deranja sa fi incatusata pana la un moment dat
~baby kO~: iti spun eu ca nu e tocmai placut
~baby kO~: la inceput te simti bine,dar apoi devine..ceva nu chiar atat de frumos..
Disi: neah, eu sunt diferita la partea asta. is disidenta *blushing*
Disi: eu m-as darui totalmente.
Disi: cu totul. m-as pune in mainile omului iubit, pe tava.
Disi: si nu m-ar deranja sa fiu a lui si doar a lui
Disi: si n-as avea ochi decat pentru el
Disi: chiar daca ar trece timpul peste noi
Disi: si mai sunt si incapatanata rau deci cu greu l-as lasa sa-mi scape daca totul ar fi bine
~baby kO~: eu visez la genu ala de relatie in care sa nu fiu controlata
Disi: eu tocmai asta vreau
Disi: sa ma controleze
Disi: imi place sa fiu dominata si-mi place grija excesiva
Disi: si daca la un moment dat, prin absurd luat, m-ar deranja comportamentul asta, as vorbi cu el fiindca vreau un tip cu care sa si pot sa vorbesc. sa ma deschid complet, in toate privintele.
~baby kO~: nu stiu..incep sa cred ca nu inteleg despre ce fel de dominatie vorbesti
Disi: mintala.
Disi: sa ma domine mintal
Disi: cum facea el la inceput
Disi: bine si inca el n-o facea complet..ca mai e si dominatia in care eu sa ma simt eu om mic si plapand si el sa fie cel ce e puternic si ma apara
Disi: de aia imi si plac baietii mai mari ( ca varsta) si mai..solizi *blushing*
~baby kO~: eu nu suport sa fiu controlata,atat mintal cat si corporal
Disi: mai nimeni nu suporta asta*giggle*

" I'm willing to bleed for you. "
" I'm more than willing to offer myself. "

intr-o continua asteptare

Degeaba ma mint ca sunt multumita de situatia de fata. Nu-i deloc asa.Fir'ar specia asta umana care nu-i niciodata multumita de ceva!Da, right, asta e fiindca m-am saturat sa dau vina pe mine si caut posibili vinovati si scuze multe.Nu ajuta la nimic, stiu prea bine, din pacate.
Sa astept libertatea care urmeaza a-mi fi inmanata peste trei saptamani ca sa-mi construiesc fericirea? Oricum e singura mea speranta. N-am alta alternativa.
Meanwhile, inca renunt la vise si sunt nehotarata pana peste cap, tot cu tusea ce ma tine de doua luni si ... dezamagita, mai mult de mine decat de cei din jur, ca-ntotdeauna.
Poate mi-ar trebui si-o doza de vama, plaja, poze multe, libertate pentru macar 2 zile, ca sa trec mai usor peste astea 3 saptamani, dar nu cred c-o sa am parte.
Altceva, mi-ar mai trebui o minte noua, self-esteem si ganduri pozitive si mai rau e ca mi se tot repeta ca numai eu pot sa schimb chestia asta. It kills me!Deja mi-a intrat prea adanc in cap faptul ca I'm weak and fragile si ca nu ma pot lupta cu mine, nu o sa scap prea curand de obsesia asta.

Si poze din uichend, de cand traiam cu falsa impresie ca mi-e bine: