ma tot scald intr-o pasiune ce nu mai trece.

Ma insel pe mine insami. Ma joc cu mintea mea, cu timpul meu. Am ales sa stau in loc, desi constienta ca n-o sa duca la nimic, poate doar la un regres inevitabil.Dau dovada de foarte multa prostie, dar si de incapatanare, dupa ce am ales de atatea ori stagnarea, sperand, in naivitatea mea, in
Bratele ce odata le adoram acum parca sunt straine, fara pic de sange, fara caldura de care eram dependenta o data. Poate cand te vad eu inca visez la ce insemnai atunci, poate ma incapatanez sa vad in tine idealul, poate tu esti singura craca disponibila a copacului realitatii.Poate starea asta de nesatisfacere ma mentine pe linia de plutire.
Simt ca nu mai pot ramane aici, imi sunt mult prea cunoscute toate situatiile ce m-au ranit si le simt rasuflarea atat de aproape de ceafa mea. Se reapropie , iar mintea ma previne, insa eu raman ca o statuie de piatra cu un zambet fals intiparit pe fata.
Nu pot sa ma mai mint.Nu mai vreau asta. Nu o sa mai fie bine, cum de atatea ori am incercat si-apoi mi s-a dovedit lucrul asta.

P.S.: Lack of words, sowy. Prea multe ganduri ce nu ies deloc intr-o forma placuta din cap.

indecizia ce urla in mine

Am gasit portita salvatoare. Mi-a aparut ca luminita de la capatul tunelului in fata si mi-a aratat calea spre o lume mai buna. Pentru a nu-mi strica cumva reputatia de masochista considerabila mi-am complicat mintea si calea ce mi s-au infatisat in fata ochilor, bagandu-mi in vene doze zilnice de trecut.Pentru ca povestioara sa fie si mai incitanta oscilam intre diferitele stari, cea in care faceam un pas spre acea usa, acea in care stateam pe loc si cea in care dadeam inapoi. Deci si prin urmare sunt doar cu extrem de putin mai in fata, comparand cu starea de pana acum.

Cum procedez? Calea imi arata lumina, atragatoare si nerabdatoare sa ma aiba in primire, pentru un timp o venerez si-o vad ca pe o salvare, iar apoi mintea mea lucreaza intens si imi spune ca nu-i bine ce fac, ca o sa fiu mult prea fericita si ca nu trebuie sa se intample asta. Ne place "aventura", sa traim viata "intens", isn't it? *sarcastic grin*

Tind sa aleg a risca, a ma adventura iar prin noroi si uragane,prin minciuni si plansete, prin griji si certuri, doar fiindca am fost obisnuita, deci iar ajung la concluzia ca mi-e frica sa-mi fie bine( sau de schimbare) fiindca nu mi s-a intamplat asta. Dar apoi iar ajung la lumina si ma imbie in razele-i calde si ma atrage.Raman pe neutru.

Ce-i de facut? Sa ma lupt cu mine? Nu ca intervine iar frica.Sa cer ajutor? Nu ca mandria si orgoliul sunt prea mari. Sa renunt a mai dori lumina? Nu ca as ramane fara niciun scop in viata. Sa raman cu mine insami, la nivelul de neutralitate? Nu fiindca vreau una din doua. Sa sper ca acea parte negativa va deveni lumina? Poate, dar putin probabil, neincrederea scazand in ultimul timp aproape de minimum. Sa iau in primire lumina ? Poate.

My mind is my worst nightmare ever.

P.S. : Probabil singurul post din care nu s-a inteles exact despre ce e vorba. Na, Niko, I can do that too! *phhhhhhbt*




Damien Rice - Volcano
Asculta mai multe audio Muzica »

caught in between

What went wrong? Was it my fault?What should I've done? Mai au rost aceste intrebari? Nu.
A inceput sa-mi placa sa fiu in starea asta relativ ok, prinsa intre ce-a fost si ce-o sa fie, perioada de pauza, de gandire.Mai greu e sa-mi dau seama ce carare sa urmez in continuare astfel incat sa fiu cat mai aproape de situatia dorita, sa nu mai ramana doar un vis. Acum realizez ca momentele cele mai fericite sunt cand mi se implineste cate unul din numeroasele vise.

Simt ca nu pot trece cu capul sus peste tot spre o noua etapa in care o sa am de suferit astfel incat sa pot invata alte lucruri, poate mai grele, o sa trebuiasca sa ma comport altfel, sa arat ca am evoluat, ca n-am trecut prin toate de pana acum ca prin vid. Nu ma simt pregatita. Mi-as forma un zid sa ma apar de tot, de trecut, de viitor, de rautati, de greseli , insa chiar si unul fictiv mi-e imposibil. Cel mai bine stiu sa-mi vomit sufletul, deci cum as putea s-o fac in spatele zidului?
Mi-ar trebui un timp on my own,dar nu stiu cat de bine/mult pot rezista, nefiind invatata astfel.

Sunt o dependenta! Am o gramada de vicii, nici eu nu le mai stiu numarul,care ajung sa ma defineasca si sa ma controleze chiar pana la punctul in care nici nu-mi mai dau seama de acest lucru.

Cert e ca iar am in minte o gramada de lucruri daunatoare, iar daca le-as da drumul m-as baga iarasi intr-un mare haos, din care de data asta ar fi nevoie de o adevarata minune sa scap intreaga, la figurat, fireste. Totul incepand de la faptul ca m-as intoarce. I really don't want to walk away.

Mi-e frica de o groaza de lucruri, dar cel mai mult de mine insami. Nu ma controlez, nu prea gandesc inainte sa fac o prostie si astfel eu sunt cel mai mare dusman al meu.




Sinner - Crown of thorns
Asculta mai multe audio Muzica »

dezastrul ce l-a provocat explozia unei vieti

M-am aruncat pentru prima oara cu capul inainte in nestiut. Am riscat pentru ceva ce nu promitea absolut nimic.M-am luptat din greu cu toata fiinta mea,am dus o lupta anevoioasa.Da, intradevar, am obtinut ceea ce am vrut, dar asta doar la suprafata. In profunzime sunt in acelasi punct ca inainte de a incepe lupta. Nu regret chiar atat de mult toata perioada prin care am trecut, fiindca mi-a adus multe lucruri noi, m-am descoperit pe mine, mi-am mai dat seama de cum e de fapt lumea si viata, dar as fi preferat monotonia. Prefer ceva stabil, cu nuante de adventura si naivitate, dar in sine sa ramana tot calmitatea.Un joc, facut din copilarisme si profunzime, seriozitate ascunsa sub zambete, un dans plin de iubire ce izvoraste din noi.

Cum zicea si hybrida, a doua oara nu mai e la fel. S-au pierdut prea multe, iar eu m-am saturat si nu mai am putere sa incerc de una singura sa le repar sau sa le refac. Speranta inca o am, dar visul fara realizare materiala e doar o iluzie. Inca mai vad calea pe care ar trebui sa decurga lucrurile astfel incat sa ma multumeasca oarecum, dar nu am atata putere de convingere si mai ales nu atata incredere in mine incat sa-l aduc si pe el pe acel drum.

Vesnic nemultumita. Oare asta sa-mi fie raspunsul la intrebarile cele mai de pret si cauza a actiunilor mele? Sunt om, vreau mult, mult mai mult si din pacate cer lucruri aproape imposibile, ce le am doar cand visez cu ochii deschisi.

Mi-e groaza de asteptare aia indelungata ce ar putea sa-mi aduca si ceea ce vreau, mai ales fiindca nu pot sa-i stiu sfarsitul , daca voi avea sau nu parte de visul implinit.

Mi-ar placea sa-mi stiu viitorul...sau ceea ce gandesc oamenii. Suna ca un om care nu se bucura de viata, dar cam asa sunt. Monotona, calma si stabila. Sau poate doar nerabdarea mi-a intrat prea adanc in minte.

and supergirls just fly

Mi-as dori sa am atata putere mintala si perseverenta plus multe alte calitati incat sa fac ceea ce-mi propun sau chiar doresc. La mine , din pacate, mai toate dorintele raman in acelasi stadiu, neimplinite. De cele mai multe ori, daca mi se implineste vreun vis sau vreo dorinta arzatoare se intampla printr-un fapt suspect si neajutat de catre mine .


Mi-as mai dori sa fiu atat de culta si sa am atata inteligenta incat sa ma uimesc si pe mine insami. Sau sa fiu atat de citita incat sa stiu o multime de quote-uri si de nume de carti ( da, ca-n " Finding Forrester" - revazut azi filmul ). Sa am pur si simplu ceva deosebit cu care sa ma pot lauda, iar chestiunea aceea sa fie atat de speciala incat sa acopere celelalte defecte.


Ma simt o fiinta stearsa, nesemnificativa, un bondoc nedemn de bagat in seama.Copil frustrat care cu toate deformarile corporale ce si le face incearca sa se accepte pe sine, sa-si gaseasca ceva deosebit. Intr-un timp, credeam ca pe dinauntru sunt intr-o mica masura deosebita. Am descoperit ca pana la urma s-a dovedit a fi un defect faptul ca sunt prea sufletista and all that bullshit.


Deci ce-i de facut?! Sa astept. Sa rabd. Sa cresc mare si sa-mi vina mintea de tot la cap si sa ma accept asa, not special, cum sunt. Mai tre sa fie si oameni d-astia, isn't it?

can we be wrong tonight?

Nu am putea sa uitam totul, macar cateva ore, sa pretuim fiecare clipa petrecuta impreuna? Fara trecut, fara viitor, doar clipa de fata. O zi doar a noastra cu scopul de a ne vindeca sufletele, ca mai apoi sa plecam fiecare pe drumul lui cu capul sus ?
O ultima zi de fericire alaturi de tine,pe care sa mi-o intiparesc bine in minte,nu ca una trista, ci ca una din cele mai magnifice...
Desi tot ar fi o situatie foarte trista, la gandul ca ar fi ultimele clipe in care iti voi atinge buzele, in care-ti voi saruta pleoapele, in care am sa-mi trec degetele prin parul tau.Ultimele clipe, atat de pretioase, le-as inabusi printr-o inundatie pe obraji si-un scancet de neoprit.
Nu mi-ar mai pasa de nimic, de niciun gand, de nicio nemultumire, durere, lacrima.
Pur si simplu sa ne pierdem in magia clipelor, in profunzimea lor.
O ultima atingere, imbratisare, un sarut printre lacrimi si-o privire de neuitat, urmand o despartire de drum. Poate fara sa mai aiba vreo intersectie vreodata, sau poate da.
You can never know what future brings to you...

si te urasc

Nu, n-o fac, doar incerc sa ma mint pe mine ca asta simt. E pur si simplu o revolta, mai mult impotriva mea decat impotriva ta. N-am ce sa cer de la tine, esti imatur, and you shall never change because you don't want to. Deci toata vina cade asupra mea, fiindca nu pot sa ma detasez. Si mai rau- de fapt, cel mai rau, sau poate chiar singurul rau - este ca sunt perfect constienta, de starea in care ma aduci, de ce-o sa se intample daca raman paralizata cum am facut-o si-n ultimul timp, de ce te duce capul, de ce crezi, de ceea ce faci most of the time, de ce gandesti si stiu ca n-o sa iasa nimic bun.
E ca si cum as avea portita de iesire open wide in front of me si totusi nu vreau sa fac ACEL pas ca sa trec spre altceva, poate mai bun.
Nu vrei sa mai auzi motivele pt care sunt in starea astea, nu vrei sa auzi cum ma plang iar, nu vrei sa auzi toate defectele tale iesind din gura mea, nu vrei sa auzi interminabilele intrebari. Pe cand, eu, am nevoie de raspunsuri, de atentie, de ascultare, de vorbe dulci, de priviri, de cate-o imbratisare from once in a while. Am nevoie sa vezi ca sunt in mainile tale si totusi sa nu ma exploatezi, sa nu ma joci pe degete. Am nevoie sa ma faci sa nu mai gandesc pesimist. Am nevoie.. sa fii altul. Nu pot sa-ti cer chestia asta. E mult prea exagerat, " a cere cuiva sa se schimbe e cel mai josnic lucru" , dar sper c-o sa-ti dai seama ca ar fi bine ca incerci tu singurel. Nici macar nu ti-ar dauna. Ai putea deveni un om mandru de sine, chiar. Dar, nu, logic.
Poate daca ti-ar pasa, everything it would be different.
Si-as vrea sa faci ceva spontan, sa ma faci sa zambesc din adancul sufletului, prin lucruri marunte sa-mi inseninezi zilele, nu-mi trebuie multe. But you still don't get it. And I think you never will.

So why the fuck am I still in this game? I so gotta quit.
Until then .. I'm gonna search for power inside of me, what's left of what it used to be.



urma - slide
Asculta mai multe audio Muzica »

Poate.. ?

Poate inca-i mica si nu stie ce vrea exact. Poate ca are impresia ca ar putea salva lumea. Poate ca inca e atat de naiva incat sa creada cu adevarat in pace si in dragoste pura. Poate ca a descoperit lumea rece si rea din afara prea devreme si acum sufera consencintele impacientarii ei. Poate ca vrea sa evolueze si sa treaca spre trepte tot mai inalte, dar ii este frica de schimbare.Poate ca ar vrea cateodata sa ramana intr-un anumit moment si-ntr-un anumit loc in care cunoaste prezentul, cunoaste imprejurimile si stie ca nimic rau nu are sa i se intample. Poate ca are nevoie de mai multe imbratisari pe zi decat altii, poate ca nevoia de afectiune este mai acuta decat la majoritatea si poate nu sunt doar niste mofturi de copil razgaiat. Poate ca incearca sa se dezvolte, bagandu-si nasul in treburi de adulti si facand ceea ce fac si ei, nereusind, insa.Poate ca ravneste dupa o libertate deplina, dar poate nu ar sti sa se bucure de ea pe deplin. Poate ca vrea un milion de lucruri materiale, dar poate ca daca le-ar avea si-ar da seama ca nu sunt de ajuns pentru a o face fericita. Poate isi da seama ca fericirea consta in lucruri marunte,dar inca nu a gasit modalitatea care o ar multumi-o pe deplin.Poate ca realizeaza un milion de chestii, dar nu le poate pune in aplicare. Poate inca nu si-a gasit rostul. Poate ii place sa se joace in noroi si sa se arunce in furtuni groaznice, desi deseori neaga.Poate incearca sa refuse sa creada ca nimic nu se va mai imbunatati, sau ca probabil nu-si va gasi niciodata fericirea deplina.

Poate ca totul ar fi mai simplu daca nu si-ar mai bate capul atat pe probleme nesemnificative.

man invented language to satisfy his deep need to complain

The Perishers -Pills
Asculta mai multe audio Muzica »

Am inceput sa vad in fumat o eliberare. Vad o actiune tot mai diferita cu cat ma schimb eu intr-o persoana mai rece. Ma simt pe dinauntru goala. Fumul acela parca-mi conduce gandurile spre un nivel mai inalt si imi pastreaza profunzimea. Tragand din tigara intra in mine chimicale, ca apoi sa iasa tot ceea ce nu mai am nevoie, putin cate putin, tigara dupa tigara.

Visele imi par tot mai nerabdatoare, dorinta de a-mi fi bine tot mai arzatoare, mintea mi se grabeste, insa trupul si ceea ce ma inconjoara stagneaza si imi accentueaza noua stare de oarecum nepasare.

Am nevoie de timp cu mine, am nevoie sa ma indepartez de toti. Sa raman doar eu si cu gandurile mele, doar noi, singuratice, zburdand iarasi pe campia plina de iluzii si sperante desarte.

Mi-e frica ca daca ma incapatanez si raman in joc, o sa devin ceea ce imi face greata, anume nepasatoare si apoi iar v-a trebui sa ma lupt cu mine sa ma salvez si sa ma readuc pe calea afectiunii si a viselor.

Si da, pot. I can really fuckin' do it! Sunt mai puternica decat m-as fi asteptat. Nu stiam ca se ascunde in mine o vointa atat de mare incat resuseste sa duca la lucruri neimaginabile. Da, Coelho zicea bine " Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot Universul conspira la indeplinirea dorintei tale". Asta mi s-a intamplat. Poate n-a fost prima data, dar de data asta am observat-o.

As mai avea nevoie sa ma deschid cuiva, sa gasesc pe cineva capabil sa asculte si sa inteleaga, poate chiar sa aiba o parere despre cum mi-as vomita eu sufletul. Am tinut prea multe, s-au intamplat mult prea multe. Mi-a ajuns pana peste cap.

Poate am nevoie doar de mine.

But, still " I need lies to make it through the day."

esti cel mai bun si totusi cel mai rau

Nickelback - Someday
Asculta mai multe audio Muzica »

Is it you I want or just a notion of a heart to wrap around so I can find my way around?

Ador atatea chestii la tine, nici nu-ti poti imagina. Pana si o singura clipire ma multumeste, doar sa te vad, sa te simt, aici, langa mine, your heart beating next to mine.
Nu vreau sa vad cum ar fi totul fara tine, atat de rece, atat de schimbat, nici eu nu m-as mai recunoaste, messed up si pierduta in spatiu.
Fiindca tu esti cel care ma arunca-n nori si care ma doboara, tu esti cel care imi zambeste atat de placut si induiosator, ca apoi sa-mi sfasii inima.
Ma ajuti sa fiu eu, ma ajuti sa trec prin extreme ce nu le-am mai cunoscut vreodata, ma ajuti sa ma descopar.
Chiar si dupa toate astea, mai am indoieli care ma zgarmane pana fac rana adanca.
Poate ca nici nu-ti poti imagina, sau nu mai vrei sa crezi ca nici nu pot gasi cuvinte suficient de potrivite sau care sa atinga nivelul acela atat de inalt a ceea ce reprezinti in viata mea.
Atat de confuza, atat de data peste cap si tu nu ma ajuti cu absolut nimic.
Cat de tare doare ca ai trecut peste prima iubire si ca deja ai gasit-o pe a doua,nici nu vezi.
Si inca mai lipsesc atatea, inca mai e o bariera intre noi, careia eu ii vad solutia, dar tu nu.Mai sunt atatea lucruri nespuse, atatea de facut, de vazut, de trait, atatea bucurii si atatea tristeti. Poate tot o sa raman cu regretul pt toate acestea..
Ma intreb daca ai mai fi in stare sa sacrifici ceva, sa uiti de lume, doar sa fii al meu. Nici nu vreau sa aflu raspunsul.
Mi-e ingrozitor de frica. Aproape ma paralizeaza frica asta. Nu mai stiu ce sa fac, ce ar trebui sa fac, sa renunt sau nu, sa renunti sau nu.
Parca n-as vrea sa las totul sa decurga de la sine, sau poate da, dar in cea mai mare parte nu.
Nu vreau sa spun ca "Asta a fost, asta e, I'll go on".Nu vreau s-o las pe ea sa castige jocul in care am depus atatea si pentru care m-am tot zbatut, desi sunt constienta ca merita mult mai mult decat merit eu.
Nu mai vreau nici un viitor. Doresc doar prezentul. In care suntem doar noi doi, cu bune si rele, impreuna.

I know that I can find the fire in your eyes. Just let me in.

Doream, doresc

Emeric Imre - Buna varianta rea
Asculta mai multe audio Muzica »



Ma oftic. Vroiam la folk you.. atat de tare! de anul trecut, chiar.. sau de mai bine de un an daca stau sa ma gandesc.. si singura vinovata de neprezentarea mea in vama a fost saptamana aia rascolitoare.Damn it!


Si vreau o zi, macar una, geniala! Sa pot sa zic cu toata gura la sfarsitul zilei, la doisprezece noaptea, ca a fost cu intregul geniala ziua , fara ore in care toata buna-starea, pe care uneori o am, se ispraveste, fara sa oftez, fara sa-mi aduc aminte cu dor, fara sa plang, fara sa ma framant. Sa se desfasoare ziua in asemenea fel incat sa nu ma lase sa-mi aduc aminte de mine, de trecut, de ce mi-ar putea rezerva viitorul, sa conteze doar secunda in care ma aflu.
De mult n-am mai simtit mireasma unei astfel zile. De abia ii mai cunosc parfumul.

What I am it's not enough

Urma - What I Am
Asculta mai multe audio Muzica »
Da, iar melodia asta.
Dupa cum era de asteptat, am ramas la aceeasi idee fixa in legatura cu mine:

"What I am is not enough
To help you dreaming
What I give it does not heal
Your scars are bleeding
What I take from you it hurts and keeps me mad...
I should be giving...

I'm so much less that what you're looking for
You see me better ... Well, I have seen it all
I am not enough"




Da, exact ca-n versuri. Nu sunt in stare sa aduc o sclipire noua, sa vindec rana, sa fac zambetul acela pueril sa dureze, sa fac sa simta furnicaturi, sa tremure doar la auzul vocii mele, sa radieze de fericire cand ii apar in cale.
Eu doar continui sa ajut rana sa sangereze, provoc chiar si altele, ajut la aparitia precoce a ridurilor, de asemenea ajut la aparitia nervilor si cateodata chiar se ajunge la caderi nervoase si ridicari de ton.
Nici nu m-as putea imagina fiind un pansament, nu stiu cu ce se mananca. Sa fiu de folos sau de ajutor nici in visele cele mai marete nu ma vad.

De asemenea, nici pe mine nu ma ajut sub nicio forma fiind atat de in plus si " pe langa subiect ". Reusesc sa-mi intretin si eu singura ranile deschise si imi provoc dureri de cap si oboseala din cauza scaderii numarului de neuroni.

Inca sper la o schimbare radicala, la luminita aia de la capatul tunelului, la o pasune plina de flori, iarba si soare doar pentru mintea mea, la pace intre trupul si sufletul meu, la impacarea dintre mine si ce ma inconjoara.

Mi-as dori al naibii de mult sa nu ma mai complic singura. Daca as putea sa-mi separ mintea de restul trupului as fi cea mai fericita.

Mda, dupa cum zicea cineva drag " Daca tot nu te gandesti inainte de a face ceva si te lasi purtata de val, atunci de ce dracului te mai gandesti dupa?!"

so like hopeless

Simt ca absolut tot ce se intampla rau in jurul meu e din vina mea.Fiindca am gura prea mare, fiindca most of teh time nu gandesc inainte sa vorbesc anumite lucruri care, ulterior, devin importante, fiindca uit prea repede, fiindca nu pun accent pe chestiile care chiar conteaza, fiindca sunt atat de credula si naiva si prostuta incat pe moment zic ca nimic n-are ce sa se intample iar dupa sa regret luni intregi o secunda de " neatentie".
Destul de des mai descopar chestii noi despre mine. Ma bulverseaza. Descopar ca ma iubesc. Al naibii de mult. Pe zi ce trece imi dau seama ca multe actiuni le fac pentru ca-mi vreau binele, pentru ca sunt egoista si pentru ca ma iubesc!
12 zile aflata intr-o stare critica de nervi, plansete, bucurii exuberante care dureaza prea putin, de agitatie. Imi dau seama ca ma testez pe mine, ducandu-ma de la o extrema la alta, tavalindu-ma in noroiul propriu, inghitind praful facut de mine, imi cladesc imperiul de rahat cu propria-mi minte.Sau cel putin asa imi place sa cred, ca e doar o testare, n-as vrea sa vad crudul adevar, adica prostia mea, neglijenta, naivitatea si toate acele calitati care m-au adus de atatea ori in pragul disperarii.
Nu exista nu pot, este nu vreau. Ok, atunci de ce cacat[ tic verbal] nu vreau sa ies din toata nebunia asta, de ce nu vreau sa ma lupt cu mine sa nu mai repet aceleasi greseli la infinit, de ce nu vreau sa ma controlez astfel incat sa fiu si eu multumita de ce-i prin jurul meu, sau poate chiar de mine[ luat prin absurd]?!

Nu-mi place cand ma critica cineva, mai ales ca toti imi spun aceleasi chestii care le stiu de foarte mult timp si cu care ma ranesc pe mine insami cand sunt certata cu mine. Btw, chestie funny : cand ma enervez rau de tot vorbesc cu mine in oglinda, ma stramb la mine si chiar ma scuip. Radeti! Ok, ok, got it. Not funny. Da, da, copil frustrat. =]

Bulversare care continua de 12 zile. Oare e doar un vis urat?! Vreau sa ma trezesc, I really do ! Somebody wake me up!