Mini autoanaliza

Am fost, sunt si voi ramane cea din umbra. Ma bucur de neutralitatea si calmul ce-mi ofera aceasta pozitie. Raman un pion mut si prafuit, desi as putea da sah mat de cele mai multe ori. Prin tacerea-mi, nu am obtinut vreun aer misterios, sunt mai mult o carte deschisa, iar trairile interioare sunt puse in scena intr-o sala plina de spectatori.Oh, de-as putea o viata-ntreaga sa observ, fara sa fiu observata... sa fiu inconjurata de lume, dar sa nu am contact cu nimeni..

Sunt cel mai bun ascultator, uneori chiar cel mai bun confident din cauza memoriei proaste. Sunt o suma de caracteristici, numite calitati pentru ceilalti si defecte pentru mine. Desi corpu-mi traieste pentru ceilalti, sunt o narcisista egoista care pretinde ca se detesta. Imi apar cu valtoare ideile mele de capatai, dar le calc in picioare cu fiecare ocazie oferita. Corpu-mi zvacneste dupa drumul catre indeplinirea dorintelor, dar mintea-mi lenesa si fricoasa e blocata la linia de start.

Ii analizez pe cei din juru-mi,dar cel mai mult pe mine. Sunt obsedata de a-mi gasi linistea interioara prin vindecarea gandurilor negative si complicate fara rost.Am incercat calea maturizarii, dar in loc de vreo imbunatatire am gasit probleme si mai mari.

Sunt o liber-cugetatoare trista de fel, din motivele cele mai gresite. Dupa ce mi s-a spus de nenumarate ori, am ajuns si eu sa cred ca am un potential mare irosit sub o carapace de caracter limitat.





Asculta mai multe audio Muzica

back to reality

Mai bine degerata la Babele decat inapoi aici.

Inapoi in stransoarea monotoniei, inapoi la nostalgie, la nenumaratele regrete si obligatii.

Acum e momentul sa-mi doresc sa fi avut parte de lucruri mai bune ... fiindca oricum nu m-as fi bucurat de ele.

Revin pe drum numai cu ganduri de evadare.O evadare fara limite, fara capat, fara consecinte, fara reintoarceri.

My eyes don't wanna see me no more

Fiindca azi-noapte m-am visat cu parul pana la umeri si eram in culmea fericirii.

Fiindca arat ca un baietel, dar ma mint ca trebuia...

Fiindca, dupa cum ma asteptam, m-am lasat de "fotografie". Am lasat Nikonul sa putrezeasca in urma mea,ca sa-i dovedesc ca nu-i exceptia in viata mea.

Fiindca mi-am dovedit ca sunt utila, dar prefer sa fiu opusul.

Fiindca m-am saturat sa ma plang de toate cacaturile, dar continui s-o fac ca-s femeie si ca-s mica si ca pot sa-mi mai gasesc inca 100 de scuze.

Fiindca sunt inca un copil mic si prost,desi m-am maturizat in ultima perioada.

Fiindca iar trece timpul pe langa mine si eu nu ma bucur suficient de prezent.

Fiindca-mi place la nebunie sa ma complic, iar apoi sa fac pe victima.

Fiindca nu-s buna de nimic, but I'm just cute being there... *rolling eyes*

Fiindca melodia asta-i bestiala si ma face sa-mi fie dor de a mea chitara uitata in acelasi colt de vreo 3-4 ani.

Tapinarii - My Guitar
Asculta mai multe audio Muzica

Sileste-ma sa fug.

E ca si cum as vomita fiecare litera. Repet unele cuvinte de mi se face greata de la atata invarteala. Devin seci si sumbre si nu-mi mai zambesc. Am abuzat prea mult de ele, ignorand urlete lor disperate c-ar prefera gunoiul. Da, am aflat acum ca visau la jeg in timp ce eu le dadeam cer senin si stele. Sunt tot mai agitate in ultimul timp, de parca nu mai au stare. Se zbat si ricoseaza dintr-un perete-n altul. Si-au pierdut simturile, mirosul specific si se albesc. Se topesc si ma inunda. N-o vad,dar o simt. Ma sperie si ma cutremura, vrand sa ma darame din radacini.Obisnuiau sa ma placa. Desi ma comportam groaznic, ele tot ma acceptau. Roata se intoarce, insa.

Gandurile astea, mereu aceleasi,uzate deja, au facut riduri. Nu mai vor sa mai ascunda nimic in spatele lor, au obosit sa le tot folosesc ca pe niste carpe, rareori ca pe niste arme. Au facut greva, nemultumite fiind de densitatea exagerat de mare in creierul meu. Nu mai suporta sa stea incepute si neterminate, trezite si nesatisfacute. Pana si ele vor sa fuga. Pe sub pleoape, pe nari, pe unde-apuca.

Au planuit toate sa ma paraseasca. Ochii au zis ca ei raman, fiind mai masochisti de fel. Si-au spus si secretul : traiesc pentru clipele cand dau de oglinda ca sa rada. E ca un banc sec.

O sa calc peste mine si-o renunt la tot ce-i pamantesc. Maine, poimaine, poate la anul.

ma tot scald intr-o pasiune ce nu mai trece.

Ma insel pe mine insami. Ma joc cu mintea mea, cu timpul meu. Am ales sa stau in loc, desi constienta ca n-o sa duca la nimic, poate doar la un regres inevitabil.Dau dovada de foarte multa prostie, dar si de incapatanare, dupa ce am ales de atatea ori stagnarea, sperand, in naivitatea mea, in
Bratele ce odata le adoram acum parca sunt straine, fara pic de sange, fara caldura de care eram dependenta o data. Poate cand te vad eu inca visez la ce insemnai atunci, poate ma incapatanez sa vad in tine idealul, poate tu esti singura craca disponibila a copacului realitatii.Poate starea asta de nesatisfacere ma mentine pe linia de plutire.
Simt ca nu mai pot ramane aici, imi sunt mult prea cunoscute toate situatiile ce m-au ranit si le simt rasuflarea atat de aproape de ceafa mea. Se reapropie , iar mintea ma previne, insa eu raman ca o statuie de piatra cu un zambet fals intiparit pe fata.
Nu pot sa ma mai mint.Nu mai vreau asta. Nu o sa mai fie bine, cum de atatea ori am incercat si-apoi mi s-a dovedit lucrul asta.

P.S.: Lack of words, sowy. Prea multe ganduri ce nu ies deloc intr-o forma placuta din cap.

indecizia ce urla in mine

Am gasit portita salvatoare. Mi-a aparut ca luminita de la capatul tunelului in fata si mi-a aratat calea spre o lume mai buna. Pentru a nu-mi strica cumva reputatia de masochista considerabila mi-am complicat mintea si calea ce mi s-au infatisat in fata ochilor, bagandu-mi in vene doze zilnice de trecut.Pentru ca povestioara sa fie si mai incitanta oscilam intre diferitele stari, cea in care faceam un pas spre acea usa, acea in care stateam pe loc si cea in care dadeam inapoi. Deci si prin urmare sunt doar cu extrem de putin mai in fata, comparand cu starea de pana acum.

Cum procedez? Calea imi arata lumina, atragatoare si nerabdatoare sa ma aiba in primire, pentru un timp o venerez si-o vad ca pe o salvare, iar apoi mintea mea lucreaza intens si imi spune ca nu-i bine ce fac, ca o sa fiu mult prea fericita si ca nu trebuie sa se intample asta. Ne place "aventura", sa traim viata "intens", isn't it? *sarcastic grin*

Tind sa aleg a risca, a ma adventura iar prin noroi si uragane,prin minciuni si plansete, prin griji si certuri, doar fiindca am fost obisnuita, deci iar ajung la concluzia ca mi-e frica sa-mi fie bine( sau de schimbare) fiindca nu mi s-a intamplat asta. Dar apoi iar ajung la lumina si ma imbie in razele-i calde si ma atrage.Raman pe neutru.

Ce-i de facut? Sa ma lupt cu mine? Nu ca intervine iar frica.Sa cer ajutor? Nu ca mandria si orgoliul sunt prea mari. Sa renunt a mai dori lumina? Nu ca as ramane fara niciun scop in viata. Sa raman cu mine insami, la nivelul de neutralitate? Nu fiindca vreau una din doua. Sa sper ca acea parte negativa va deveni lumina? Poate, dar putin probabil, neincrederea scazand in ultimul timp aproape de minimum. Sa iau in primire lumina ? Poate.

My mind is my worst nightmare ever.

P.S. : Probabil singurul post din care nu s-a inteles exact despre ce e vorba. Na, Niko, I can do that too! *phhhhhhbt*




Damien Rice - Volcano
Asculta mai multe audio Muzica »

caught in between

What went wrong? Was it my fault?What should I've done? Mai au rost aceste intrebari? Nu.
A inceput sa-mi placa sa fiu in starea asta relativ ok, prinsa intre ce-a fost si ce-o sa fie, perioada de pauza, de gandire.Mai greu e sa-mi dau seama ce carare sa urmez in continuare astfel incat sa fiu cat mai aproape de situatia dorita, sa nu mai ramana doar un vis. Acum realizez ca momentele cele mai fericite sunt cand mi se implineste cate unul din numeroasele vise.

Simt ca nu pot trece cu capul sus peste tot spre o noua etapa in care o sa am de suferit astfel incat sa pot invata alte lucruri, poate mai grele, o sa trebuiasca sa ma comport altfel, sa arat ca am evoluat, ca n-am trecut prin toate de pana acum ca prin vid. Nu ma simt pregatita. Mi-as forma un zid sa ma apar de tot, de trecut, de viitor, de rautati, de greseli , insa chiar si unul fictiv mi-e imposibil. Cel mai bine stiu sa-mi vomit sufletul, deci cum as putea s-o fac in spatele zidului?
Mi-ar trebui un timp on my own,dar nu stiu cat de bine/mult pot rezista, nefiind invatata astfel.

Sunt o dependenta! Am o gramada de vicii, nici eu nu le mai stiu numarul,care ajung sa ma defineasca si sa ma controleze chiar pana la punctul in care nici nu-mi mai dau seama de acest lucru.

Cert e ca iar am in minte o gramada de lucruri daunatoare, iar daca le-as da drumul m-as baga iarasi intr-un mare haos, din care de data asta ar fi nevoie de o adevarata minune sa scap intreaga, la figurat, fireste. Totul incepand de la faptul ca m-as intoarce. I really don't want to walk away.

Mi-e frica de o groaza de lucruri, dar cel mai mult de mine insami. Nu ma controlez, nu prea gandesc inainte sa fac o prostie si astfel eu sunt cel mai mare dusman al meu.




Sinner - Crown of thorns
Asculta mai multe audio Muzica »

dezastrul ce l-a provocat explozia unei vieti

M-am aruncat pentru prima oara cu capul inainte in nestiut. Am riscat pentru ceva ce nu promitea absolut nimic.M-am luptat din greu cu toata fiinta mea,am dus o lupta anevoioasa.Da, intradevar, am obtinut ceea ce am vrut, dar asta doar la suprafata. In profunzime sunt in acelasi punct ca inainte de a incepe lupta. Nu regret chiar atat de mult toata perioada prin care am trecut, fiindca mi-a adus multe lucruri noi, m-am descoperit pe mine, mi-am mai dat seama de cum e de fapt lumea si viata, dar as fi preferat monotonia. Prefer ceva stabil, cu nuante de adventura si naivitate, dar in sine sa ramana tot calmitatea.Un joc, facut din copilarisme si profunzime, seriozitate ascunsa sub zambete, un dans plin de iubire ce izvoraste din noi.

Cum zicea si hybrida, a doua oara nu mai e la fel. S-au pierdut prea multe, iar eu m-am saturat si nu mai am putere sa incerc de una singura sa le repar sau sa le refac. Speranta inca o am, dar visul fara realizare materiala e doar o iluzie. Inca mai vad calea pe care ar trebui sa decurga lucrurile astfel incat sa ma multumeasca oarecum, dar nu am atata putere de convingere si mai ales nu atata incredere in mine incat sa-l aduc si pe el pe acel drum.

Vesnic nemultumita. Oare asta sa-mi fie raspunsul la intrebarile cele mai de pret si cauza a actiunilor mele? Sunt om, vreau mult, mult mai mult si din pacate cer lucruri aproape imposibile, ce le am doar cand visez cu ochii deschisi.

Mi-e groaza de asteptare aia indelungata ce ar putea sa-mi aduca si ceea ce vreau, mai ales fiindca nu pot sa-i stiu sfarsitul , daca voi avea sau nu parte de visul implinit.

Mi-ar placea sa-mi stiu viitorul...sau ceea ce gandesc oamenii. Suna ca un om care nu se bucura de viata, dar cam asa sunt. Monotona, calma si stabila. Sau poate doar nerabdarea mi-a intrat prea adanc in minte.

and supergirls just fly

Mi-as dori sa am atata putere mintala si perseverenta plus multe alte calitati incat sa fac ceea ce-mi propun sau chiar doresc. La mine , din pacate, mai toate dorintele raman in acelasi stadiu, neimplinite. De cele mai multe ori, daca mi se implineste vreun vis sau vreo dorinta arzatoare se intampla printr-un fapt suspect si neajutat de catre mine .


Mi-as mai dori sa fiu atat de culta si sa am atata inteligenta incat sa ma uimesc si pe mine insami. Sau sa fiu atat de citita incat sa stiu o multime de quote-uri si de nume de carti ( da, ca-n " Finding Forrester" - revazut azi filmul ). Sa am pur si simplu ceva deosebit cu care sa ma pot lauda, iar chestiunea aceea sa fie atat de speciala incat sa acopere celelalte defecte.


Ma simt o fiinta stearsa, nesemnificativa, un bondoc nedemn de bagat in seama.Copil frustrat care cu toate deformarile corporale ce si le face incearca sa se accepte pe sine, sa-si gaseasca ceva deosebit. Intr-un timp, credeam ca pe dinauntru sunt intr-o mica masura deosebita. Am descoperit ca pana la urma s-a dovedit a fi un defect faptul ca sunt prea sufletista and all that bullshit.


Deci ce-i de facut?! Sa astept. Sa rabd. Sa cresc mare si sa-mi vina mintea de tot la cap si sa ma accept asa, not special, cum sunt. Mai tre sa fie si oameni d-astia, isn't it?

esti cel mai bun si totusi cel mai rau

Nickelback - Someday
Asculta mai multe audio Muzica »

Is it you I want or just a notion of a heart to wrap around so I can find my way around?

Ador atatea chestii la tine, nici nu-ti poti imagina. Pana si o singura clipire ma multumeste, doar sa te vad, sa te simt, aici, langa mine, your heart beating next to mine.
Nu vreau sa vad cum ar fi totul fara tine, atat de rece, atat de schimbat, nici eu nu m-as mai recunoaste, messed up si pierduta in spatiu.
Fiindca tu esti cel care ma arunca-n nori si care ma doboara, tu esti cel care imi zambeste atat de placut si induiosator, ca apoi sa-mi sfasii inima.
Ma ajuti sa fiu eu, ma ajuti sa trec prin extreme ce nu le-am mai cunoscut vreodata, ma ajuti sa ma descopar.
Chiar si dupa toate astea, mai am indoieli care ma zgarmane pana fac rana adanca.
Poate ca nici nu-ti poti imagina, sau nu mai vrei sa crezi ca nici nu pot gasi cuvinte suficient de potrivite sau care sa atinga nivelul acela atat de inalt a ceea ce reprezinti in viata mea.
Atat de confuza, atat de data peste cap si tu nu ma ajuti cu absolut nimic.
Cat de tare doare ca ai trecut peste prima iubire si ca deja ai gasit-o pe a doua,nici nu vezi.
Si inca mai lipsesc atatea, inca mai e o bariera intre noi, careia eu ii vad solutia, dar tu nu.Mai sunt atatea lucruri nespuse, atatea de facut, de vazut, de trait, atatea bucurii si atatea tristeti. Poate tot o sa raman cu regretul pt toate acestea..
Ma intreb daca ai mai fi in stare sa sacrifici ceva, sa uiti de lume, doar sa fii al meu. Nici nu vreau sa aflu raspunsul.
Mi-e ingrozitor de frica. Aproape ma paralizeaza frica asta. Nu mai stiu ce sa fac, ce ar trebui sa fac, sa renunt sau nu, sa renunti sau nu.
Parca n-as vrea sa las totul sa decurga de la sine, sau poate da, dar in cea mai mare parte nu.
Nu vreau sa spun ca "Asta a fost, asta e, I'll go on".Nu vreau s-o las pe ea sa castige jocul in care am depus atatea si pentru care m-am tot zbatut, desi sunt constienta ca merita mult mai mult decat merit eu.
Nu mai vreau nici un viitor. Doresc doar prezentul. In care suntem doar noi doi, cu bune si rele, impreuna.

I know that I can find the fire in your eyes. Just let me in.

Doream, doresc

Emeric Imre - Buna varianta rea
Asculta mai multe audio Muzica »



Ma oftic. Vroiam la folk you.. atat de tare! de anul trecut, chiar.. sau de mai bine de un an daca stau sa ma gandesc.. si singura vinovata de neprezentarea mea in vama a fost saptamana aia rascolitoare.Damn it!


Si vreau o zi, macar una, geniala! Sa pot sa zic cu toata gura la sfarsitul zilei, la doisprezece noaptea, ca a fost cu intregul geniala ziua , fara ore in care toata buna-starea, pe care uneori o am, se ispraveste, fara sa oftez, fara sa-mi aduc aminte cu dor, fara sa plang, fara sa ma framant. Sa se desfasoare ziua in asemenea fel incat sa nu ma lase sa-mi aduc aminte de mine, de trecut, de ce mi-ar putea rezerva viitorul, sa conteze doar secunda in care ma aflu.
De mult n-am mai simtit mireasma unei astfel zile. De abia ii mai cunosc parfumul.

What I am it's not enough

Urma - What I Am
Asculta mai multe audio Muzica »
Da, iar melodia asta.
Dupa cum era de asteptat, am ramas la aceeasi idee fixa in legatura cu mine:

"What I am is not enough
To help you dreaming
What I give it does not heal
Your scars are bleeding
What I take from you it hurts and keeps me mad...
I should be giving...

I'm so much less that what you're looking for
You see me better ... Well, I have seen it all
I am not enough"




Da, exact ca-n versuri. Nu sunt in stare sa aduc o sclipire noua, sa vindec rana, sa fac zambetul acela pueril sa dureze, sa fac sa simta furnicaturi, sa tremure doar la auzul vocii mele, sa radieze de fericire cand ii apar in cale.
Eu doar continui sa ajut rana sa sangereze, provoc chiar si altele, ajut la aparitia precoce a ridurilor, de asemenea ajut la aparitia nervilor si cateodata chiar se ajunge la caderi nervoase si ridicari de ton.
Nici nu m-as putea imagina fiind un pansament, nu stiu cu ce se mananca. Sa fiu de folos sau de ajutor nici in visele cele mai marete nu ma vad.

De asemenea, nici pe mine nu ma ajut sub nicio forma fiind atat de in plus si " pe langa subiect ". Reusesc sa-mi intretin si eu singura ranile deschise si imi provoc dureri de cap si oboseala din cauza scaderii numarului de neuroni.

Inca sper la o schimbare radicala, la luminita aia de la capatul tunelului, la o pasune plina de flori, iarba si soare doar pentru mintea mea, la pace intre trupul si sufletul meu, la impacarea dintre mine si ce ma inconjoara.

Mi-as dori al naibii de mult sa nu ma mai complic singura. Daca as putea sa-mi separ mintea de restul trupului as fi cea mai fericita.

Mda, dupa cum zicea cineva drag " Daca tot nu te gandesti inainte de a face ceva si te lasi purtata de val, atunci de ce dracului te mai gandesti dupa?!"

so like hopeless

Simt ca absolut tot ce se intampla rau in jurul meu e din vina mea.Fiindca am gura prea mare, fiindca most of teh time nu gandesc inainte sa vorbesc anumite lucruri care, ulterior, devin importante, fiindca uit prea repede, fiindca nu pun accent pe chestiile care chiar conteaza, fiindca sunt atat de credula si naiva si prostuta incat pe moment zic ca nimic n-are ce sa se intample iar dupa sa regret luni intregi o secunda de " neatentie".
Destul de des mai descopar chestii noi despre mine. Ma bulverseaza. Descopar ca ma iubesc. Al naibii de mult. Pe zi ce trece imi dau seama ca multe actiuni le fac pentru ca-mi vreau binele, pentru ca sunt egoista si pentru ca ma iubesc!
12 zile aflata intr-o stare critica de nervi, plansete, bucurii exuberante care dureaza prea putin, de agitatie. Imi dau seama ca ma testez pe mine, ducandu-ma de la o extrema la alta, tavalindu-ma in noroiul propriu, inghitind praful facut de mine, imi cladesc imperiul de rahat cu propria-mi minte.Sau cel putin asa imi place sa cred, ca e doar o testare, n-as vrea sa vad crudul adevar, adica prostia mea, neglijenta, naivitatea si toate acele calitati care m-au adus de atatea ori in pragul disperarii.
Nu exista nu pot, este nu vreau. Ok, atunci de ce cacat[ tic verbal] nu vreau sa ies din toata nebunia asta, de ce nu vreau sa ma lupt cu mine sa nu mai repet aceleasi greseli la infinit, de ce nu vreau sa ma controlez astfel incat sa fiu si eu multumita de ce-i prin jurul meu, sau poate chiar de mine[ luat prin absurd]?!

Nu-mi place cand ma critica cineva, mai ales ca toti imi spun aceleasi chestii care le stiu de foarte mult timp si cu care ma ranesc pe mine insami cand sunt certata cu mine. Btw, chestie funny : cand ma enervez rau de tot vorbesc cu mine in oglinda, ma stramb la mine si chiar ma scuip. Radeti! Ok, ok, got it. Not funny. Da, da, copil frustrat. =]

Bulversare care continua de 12 zile. Oare e doar un vis urat?! Vreau sa ma trezesc, I really do ! Somebody wake me up!

Nu stiu sa ma pastrez in timp ce ma arunci

Brandi Carlile - Tragedy
Asculta mai multe audio Muzica »

Mi-as dori sa-ti pot desena ochii, forma lor perfecta, netezimea din jurul lor, cu genele-ti arcuite jucandu-te si cu rotunzimea lor si profunzimea in care m-as putea pierde totalmente pe vecie.Cum as putea sa astern pe hartie, doar din creion, obrazul tau neras, cu multitudinea de fire scurte strofocandu-se sa iasa tot mai mult din piele, obrazul unde mi-am intiparit cele mai de pret sarutari,unde mi-am pierdut clipe pretioase povestandu-ti cu buzele-mi vise fara a scoate un sunet? Simt lipsa buzelor peste care degetele mele, trecand de atatea ori, le cunoaste textura, gura dupa care stiai prea bine ca tanjeam, fruntea-ti pe care mi-am asternut si cele mai ascunse ganduri, tu nedandu-ti seama, insa.Imi lipsesc chiar si urechile-ti care ardeau de a-mi sti taina si bratele dorind sa-mi stranga trupul in stransoarea lor.Eram fermecata cand ma jucam cu degetele pe pieptul tau, cu miscari line iti traversam gatul, pe clavicule, iar capul meu nu ar sti un loc mai bun decat umarul tau. Era acea senzatie de protectie pe care mi-o oferai si simteam ca imi pot abandona trupul si sufletul,spre a ti le inmana.

Stii ca ma obsedeaza gandul care ma duce la una din clipele cele mai dragute petrecute alaturi de tine, anume tigara aia de la miezul noptii? Nu doar conceptul in sine, cat si punerea in aplicare, cu accent pe detalii.In intunecimea noptii, doua suflete, unul aruncat in bratele celuilalt, mult fum, la fereastra, in camasa ta.Se pare ca au ramas si multe amintiri frumoase pe care inca le pot simti, spre deosebire de momentele in care ma purtai prin groaznice chinuri, care nici macar un gust amar nu-mi mai lasa. Sunt pierdute, insa, amintirile de tot soiul.Nu le mai pot reinvia, s-au indepartat prea mult, cum ai facut-o si tu.

Ar fi mai corect si linistitor de as sti ca inca mai lasi gandul sa-ti fuga la mine, fiindca eu cam asa imi pierd orele libere.Sa-mi imaginez cum ar fi cu tine, aici, acum, langa mine, n-ar ajuta cu nimic, dar nu ma pot controla.Nici sa regret nu are rost, dar tot o fac.

Poate ca nu am fost si nici nu voi fi vreodata ceea ce cauti, iar eu sunt aproape sigura ca nici tu nu esti omul pe care-l tot caut.Doar vedeam in tine o parte din acea persoana, mult visata, si prin absurd mi te imaginam devenind "the one", cum mereu fac si ca de fiecare data sfarsesc povestea extrem de dezamagita.Mi-e frica ca o sa se tot repete la nesfarsit, eu agatandu-ma si de cea mai subtire ata si punand in joc toate visele si sperantele, nedandu-mi seama ca doar iluzii construiesc in van, pe aceeasi baza deloc solida, rolul de victima inmanandu-mi-l tot mie, all over again.

You DO affect me

I'm stuck in a moment, which keeps us alive
I dream of september, don't wake me up
I'm trapped in a place, where we do belong

Si astfel, am reusit sa scot din cap majoritatea ideilor despre subiectul care ma macina de 7 luni afurisite. Pierduta in amintirile inceputului de toamna...

Ce ai fi facut daca ai fi fost de fata la plansetul meu din miez de noapte?Ti-ai fi dat seama ca e din cauza cicatricii lasate in urma ta? Ce mai cauti in mintea mea dupa atata amar de vreme? Chiar daca au trecut 7 luni, simt toate senzatiile si intamplarile ca si cum s-ar fi petrecut ieri.
Spre deosebire de altii, situatia ta e diferita.M-am straduit din rasputeri sa tin minte toate detaliile ce m-ar ajuta acum si pe viitor sa nu te pierd in infinitul amintirilor si sa te readuc, intr-un fel, langa mine.
Faptul ca nu te mai vad deloc, nici macar in vise nu-mi mai apari, nu ma opreste sa ma gandesc la tine de cate ori mi se iveste ocazia.
Oare ar mai fi la fel la tine in brate, aceeasi pace si caldura?M-as mai pierde-n visari si sperante daca te-as simti aproape acum, cum faceam cu jumatate de an in urma? Oare ai fi avut grija mai mare de mine decat au avut ei, intre timp?
Toate spusele mele, tot ce as mai avea de adaugat, sunt atat de tardive incat nici eu nu le mai vad rostul in tot amestecul asta de idei si fragmente de amintiri. Orice gand ce te atinge, in mod abstract, doar la nivel psihic, ma rascoleste atat de tare incat pentru momente bune ma pierd si devin o fiinta care numai drumul spre tine il mai cunoaste, numai vocea ta o mai poate distinge si numai chpul tau il poate percepe.
Obisnuiam sa cred ca in timp te voi uita.Acum am incetat sa cred asta, de cand esti o parte din mine tot mai mare, pe cand tu... te indepartezi definitiv. Care ti-ar fi ultima miscare, ultimul secret de dezvaluit, ultimele vorbe de explicat, ultimele amintiri de sters?
Doar de te-as avea in fata ochilor, sa-mi amintesc de paru-ti cret si de privirea-ti calda, cu o tigara in mana si fara nimic ce te mai leaga de persoana din fata ta.As vrea sa-ti spun tot ce fandesc intr-un mod atat de sincer si dureros de direct... Curajul de a ma confesa ar fi hranit doar de naivitatea din cauza careia m-as increde in falsa speranta ca ai putea fi vreodata al meu, din nou.
De cateva zile ma tot chinuie gandul ca ea inseamna pentru tine tot ce n-o sa resusesc eu vreodata sa insemn sau ce nici n-am reusit sa insemn si ca ea e aleasa ta. Cum pot sa suport gandul ca ea este, iar eu nici nu sunt sigura ca am fost? Ca ea va fi, iar eu nu?De ce crezi ca ea e singura care e in stare sa faca sacrificii pentru tine?
Poate doar ma amagesc, fiindca am nevoie permanenta de o ata, un vis, oricat de mic, sa-mi genereze speranta vitala mie.Am o mare necesitate de a-mi ocupa mereu capul cu idei fixe despre tine, el, ei, incat sa nu raman pustiita.
De te-as pune sa citesti tot ce am putut sa-mi scot din mintea-mi involburata si din gandurile haotice legate indeosebi de persoana ta, ai rade? Ai crede ca sunt atat de puerila si visatoare incat ma mint in asemenea hal cu tot ce inca simt pentru tine? Ai ramane fara cuvinte si ai pleca? Oare ce ai face?

Memories always fuck with my mind

I miss you being such an important part of me.I simply don't get why it's supposed to be like this, why this all had to happen...
Parca am luat-o pe cai total diferite..mereu cand imi zic sa incerc sa ma reapropii ceva imi intra-n cale si aman pe alta zi, alta saptamana, luna chiar
It kills within me...
Poate si distanta asta afurisita e de vina, dar nu in totalitate. Chiar trebuia sa se intample asta la un moment dat? Era atat de necesar incat nu se mai poate repara?
Mi-e dor de fata ta inocenta, de gogoasa cu ciocolata de asta vara, de cum ne prosteam printre valuri, de sor-ta, de cum ne-am ascuns acum 2 veri in baie din cauza tipilor alora...
Ma enerveaza la culme ca nu pot sa fiu si eu hotarata macar o data si sa... fac un pas serios.Nu-mi convine deloc situatia. Dar ceva ma constrange in a reinvia stransa legatura dintre capusoarele noastre...
Zilnic dau peste cate-o melodie de la tine si-mi apari in minte...Credeam ca niciodata nu ne vom raci, speram in van.Now it's all faded away..
Nici nu stiu daca ar mai merge, dupa cate am observat lately, din aparente.. you seem so changed, your world seems so far away from mine, not only in distance.
Greu o sa mai gasesc o prietena atat de..completa, atat de potrivita... nimic si nimeni n-o sa te inlocuiasca.
I'll be right here waiting for you...