and supergirls just fly

Mi-as dori sa am atata putere mintala si perseverenta plus multe alte calitati incat sa fac ceea ce-mi propun sau chiar doresc. La mine , din pacate, mai toate dorintele raman in acelasi stadiu, neimplinite. De cele mai multe ori, daca mi se implineste vreun vis sau vreo dorinta arzatoare se intampla printr-un fapt suspect si neajutat de catre mine .


Mi-as mai dori sa fiu atat de culta si sa am atata inteligenta incat sa ma uimesc si pe mine insami. Sau sa fiu atat de citita incat sa stiu o multime de quote-uri si de nume de carti ( da, ca-n " Finding Forrester" - revazut azi filmul ). Sa am pur si simplu ceva deosebit cu care sa ma pot lauda, iar chestiunea aceea sa fie atat de speciala incat sa acopere celelalte defecte.


Ma simt o fiinta stearsa, nesemnificativa, un bondoc nedemn de bagat in seama.Copil frustrat care cu toate deformarile corporale ce si le face incearca sa se accepte pe sine, sa-si gaseasca ceva deosebit. Intr-un timp, credeam ca pe dinauntru sunt intr-o mica masura deosebita. Am descoperit ca pana la urma s-a dovedit a fi un defect faptul ca sunt prea sufletista and all that bullshit.


Deci ce-i de facut?! Sa astept. Sa rabd. Sa cresc mare si sa-mi vina mintea de tot la cap si sa ma accept asa, not special, cum sunt. Mai tre sa fie si oameni d-astia, isn't it?

can we be wrong tonight?

Nu am putea sa uitam totul, macar cateva ore, sa pretuim fiecare clipa petrecuta impreuna? Fara trecut, fara viitor, doar clipa de fata. O zi doar a noastra cu scopul de a ne vindeca sufletele, ca mai apoi sa plecam fiecare pe drumul lui cu capul sus ?
O ultima zi de fericire alaturi de tine,pe care sa mi-o intiparesc bine in minte,nu ca una trista, ci ca una din cele mai magnifice...
Desi tot ar fi o situatie foarte trista, la gandul ca ar fi ultimele clipe in care iti voi atinge buzele, in care-ti voi saruta pleoapele, in care am sa-mi trec degetele prin parul tau.Ultimele clipe, atat de pretioase, le-as inabusi printr-o inundatie pe obraji si-un scancet de neoprit.
Nu mi-ar mai pasa de nimic, de niciun gand, de nicio nemultumire, durere, lacrima.
Pur si simplu sa ne pierdem in magia clipelor, in profunzimea lor.
O ultima atingere, imbratisare, un sarut printre lacrimi si-o privire de neuitat, urmand o despartire de drum. Poate fara sa mai aiba vreo intersectie vreodata, sau poate da.
You can never know what future brings to you...

si te urasc

Nu, n-o fac, doar incerc sa ma mint pe mine ca asta simt. E pur si simplu o revolta, mai mult impotriva mea decat impotriva ta. N-am ce sa cer de la tine, esti imatur, and you shall never change because you don't want to. Deci toata vina cade asupra mea, fiindca nu pot sa ma detasez. Si mai rau- de fapt, cel mai rau, sau poate chiar singurul rau - este ca sunt perfect constienta, de starea in care ma aduci, de ce-o sa se intample daca raman paralizata cum am facut-o si-n ultimul timp, de ce te duce capul, de ce crezi, de ceea ce faci most of the time, de ce gandesti si stiu ca n-o sa iasa nimic bun.
E ca si cum as avea portita de iesire open wide in front of me si totusi nu vreau sa fac ACEL pas ca sa trec spre altceva, poate mai bun.
Nu vrei sa mai auzi motivele pt care sunt in starea astea, nu vrei sa auzi cum ma plang iar, nu vrei sa auzi toate defectele tale iesind din gura mea, nu vrei sa auzi interminabilele intrebari. Pe cand, eu, am nevoie de raspunsuri, de atentie, de ascultare, de vorbe dulci, de priviri, de cate-o imbratisare from once in a while. Am nevoie sa vezi ca sunt in mainile tale si totusi sa nu ma exploatezi, sa nu ma joci pe degete. Am nevoie sa ma faci sa nu mai gandesc pesimist. Am nevoie.. sa fii altul. Nu pot sa-ti cer chestia asta. E mult prea exagerat, " a cere cuiva sa se schimbe e cel mai josnic lucru" , dar sper c-o sa-ti dai seama ca ar fi bine ca incerci tu singurel. Nici macar nu ti-ar dauna. Ai putea deveni un om mandru de sine, chiar. Dar, nu, logic.
Poate daca ti-ar pasa, everything it would be different.
Si-as vrea sa faci ceva spontan, sa ma faci sa zambesc din adancul sufletului, prin lucruri marunte sa-mi inseninezi zilele, nu-mi trebuie multe. But you still don't get it. And I think you never will.

So why the fuck am I still in this game? I so gotta quit.
Until then .. I'm gonna search for power inside of me, what's left of what it used to be.



urma - slide
Asculta mai multe audio Muzica »

Poate.. ?

Poate inca-i mica si nu stie ce vrea exact. Poate ca are impresia ca ar putea salva lumea. Poate ca inca e atat de naiva incat sa creada cu adevarat in pace si in dragoste pura. Poate ca a descoperit lumea rece si rea din afara prea devreme si acum sufera consencintele impacientarii ei. Poate ca vrea sa evolueze si sa treaca spre trepte tot mai inalte, dar ii este frica de schimbare.Poate ca ar vrea cateodata sa ramana intr-un anumit moment si-ntr-un anumit loc in care cunoaste prezentul, cunoaste imprejurimile si stie ca nimic rau nu are sa i se intample. Poate ca are nevoie de mai multe imbratisari pe zi decat altii, poate ca nevoia de afectiune este mai acuta decat la majoritatea si poate nu sunt doar niste mofturi de copil razgaiat. Poate ca incearca sa se dezvolte, bagandu-si nasul in treburi de adulti si facand ceea ce fac si ei, nereusind, insa.Poate ca ravneste dupa o libertate deplina, dar poate nu ar sti sa se bucure de ea pe deplin. Poate ca vrea un milion de lucruri materiale, dar poate ca daca le-ar avea si-ar da seama ca nu sunt de ajuns pentru a o face fericita. Poate isi da seama ca fericirea consta in lucruri marunte,dar inca nu a gasit modalitatea care o ar multumi-o pe deplin.Poate ca realizeaza un milion de chestii, dar nu le poate pune in aplicare. Poate inca nu si-a gasit rostul. Poate ii place sa se joace in noroi si sa se arunce in furtuni groaznice, desi deseori neaga.Poate incearca sa refuse sa creada ca nimic nu se va mai imbunatati, sau ca probabil nu-si va gasi niciodata fericirea deplina.

Poate ca totul ar fi mai simplu daca nu si-ar mai bate capul atat pe probleme nesemnificative.

man invented language to satisfy his deep need to complain

The Perishers -Pills
Asculta mai multe audio Muzica »

Am inceput sa vad in fumat o eliberare. Vad o actiune tot mai diferita cu cat ma schimb eu intr-o persoana mai rece. Ma simt pe dinauntru goala. Fumul acela parca-mi conduce gandurile spre un nivel mai inalt si imi pastreaza profunzimea. Tragand din tigara intra in mine chimicale, ca apoi sa iasa tot ceea ce nu mai am nevoie, putin cate putin, tigara dupa tigara.

Visele imi par tot mai nerabdatoare, dorinta de a-mi fi bine tot mai arzatoare, mintea mi se grabeste, insa trupul si ceea ce ma inconjoara stagneaza si imi accentueaza noua stare de oarecum nepasare.

Am nevoie de timp cu mine, am nevoie sa ma indepartez de toti. Sa raman doar eu si cu gandurile mele, doar noi, singuratice, zburdand iarasi pe campia plina de iluzii si sperante desarte.

Mi-e frica ca daca ma incapatanez si raman in joc, o sa devin ceea ce imi face greata, anume nepasatoare si apoi iar v-a trebui sa ma lupt cu mine sa ma salvez si sa ma readuc pe calea afectiunii si a viselor.

Si da, pot. I can really fuckin' do it! Sunt mai puternica decat m-as fi asteptat. Nu stiam ca se ascunde in mine o vointa atat de mare incat resuseste sa duca la lucruri neimaginabile. Da, Coelho zicea bine " Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot Universul conspira la indeplinirea dorintei tale". Asta mi s-a intamplat. Poate n-a fost prima data, dar de data asta am observat-o.

As mai avea nevoie sa ma deschid cuiva, sa gasesc pe cineva capabil sa asculte si sa inteleaga, poate chiar sa aiba o parere despre cum mi-as vomita eu sufletul. Am tinut prea multe, s-au intamplat mult prea multe. Mi-a ajuns pana peste cap.

Poate am nevoie doar de mine.

But, still " I need lies to make it through the day."

esti cel mai bun si totusi cel mai rau

Nickelback - Someday
Asculta mai multe audio Muzica »

Is it you I want or just a notion of a heart to wrap around so I can find my way around?

Ador atatea chestii la tine, nici nu-ti poti imagina. Pana si o singura clipire ma multumeste, doar sa te vad, sa te simt, aici, langa mine, your heart beating next to mine.
Nu vreau sa vad cum ar fi totul fara tine, atat de rece, atat de schimbat, nici eu nu m-as mai recunoaste, messed up si pierduta in spatiu.
Fiindca tu esti cel care ma arunca-n nori si care ma doboara, tu esti cel care imi zambeste atat de placut si induiosator, ca apoi sa-mi sfasii inima.
Ma ajuti sa fiu eu, ma ajuti sa trec prin extreme ce nu le-am mai cunoscut vreodata, ma ajuti sa ma descopar.
Chiar si dupa toate astea, mai am indoieli care ma zgarmane pana fac rana adanca.
Poate ca nici nu-ti poti imagina, sau nu mai vrei sa crezi ca nici nu pot gasi cuvinte suficient de potrivite sau care sa atinga nivelul acela atat de inalt a ceea ce reprezinti in viata mea.
Atat de confuza, atat de data peste cap si tu nu ma ajuti cu absolut nimic.
Cat de tare doare ca ai trecut peste prima iubire si ca deja ai gasit-o pe a doua,nici nu vezi.
Si inca mai lipsesc atatea, inca mai e o bariera intre noi, careia eu ii vad solutia, dar tu nu.Mai sunt atatea lucruri nespuse, atatea de facut, de vazut, de trait, atatea bucurii si atatea tristeti. Poate tot o sa raman cu regretul pt toate acestea..
Ma intreb daca ai mai fi in stare sa sacrifici ceva, sa uiti de lume, doar sa fii al meu. Nici nu vreau sa aflu raspunsul.
Mi-e ingrozitor de frica. Aproape ma paralizeaza frica asta. Nu mai stiu ce sa fac, ce ar trebui sa fac, sa renunt sau nu, sa renunti sau nu.
Parca n-as vrea sa las totul sa decurga de la sine, sau poate da, dar in cea mai mare parte nu.
Nu vreau sa spun ca "Asta a fost, asta e, I'll go on".Nu vreau s-o las pe ea sa castige jocul in care am depus atatea si pentru care m-am tot zbatut, desi sunt constienta ca merita mult mai mult decat merit eu.
Nu mai vreau nici un viitor. Doresc doar prezentul. In care suntem doar noi doi, cu bune si rele, impreuna.

I know that I can find the fire in your eyes. Just let me in.

Doream, doresc

Emeric Imre - Buna varianta rea
Asculta mai multe audio Muzica »



Ma oftic. Vroiam la folk you.. atat de tare! de anul trecut, chiar.. sau de mai bine de un an daca stau sa ma gandesc.. si singura vinovata de neprezentarea mea in vama a fost saptamana aia rascolitoare.Damn it!


Si vreau o zi, macar una, geniala! Sa pot sa zic cu toata gura la sfarsitul zilei, la doisprezece noaptea, ca a fost cu intregul geniala ziua , fara ore in care toata buna-starea, pe care uneori o am, se ispraveste, fara sa oftez, fara sa-mi aduc aminte cu dor, fara sa plang, fara sa ma framant. Sa se desfasoare ziua in asemenea fel incat sa nu ma lase sa-mi aduc aminte de mine, de trecut, de ce mi-ar putea rezerva viitorul, sa conteze doar secunda in care ma aflu.
De mult n-am mai simtit mireasma unei astfel zile. De abia ii mai cunosc parfumul.

What I am it's not enough

Urma - What I Am
Asculta mai multe audio Muzica »
Da, iar melodia asta.
Dupa cum era de asteptat, am ramas la aceeasi idee fixa in legatura cu mine:

"What I am is not enough
To help you dreaming
What I give it does not heal
Your scars are bleeding
What I take from you it hurts and keeps me mad...
I should be giving...

I'm so much less that what you're looking for
You see me better ... Well, I have seen it all
I am not enough"




Da, exact ca-n versuri. Nu sunt in stare sa aduc o sclipire noua, sa vindec rana, sa fac zambetul acela pueril sa dureze, sa fac sa simta furnicaturi, sa tremure doar la auzul vocii mele, sa radieze de fericire cand ii apar in cale.
Eu doar continui sa ajut rana sa sangereze, provoc chiar si altele, ajut la aparitia precoce a ridurilor, de asemenea ajut la aparitia nervilor si cateodata chiar se ajunge la caderi nervoase si ridicari de ton.
Nici nu m-as putea imagina fiind un pansament, nu stiu cu ce se mananca. Sa fiu de folos sau de ajutor nici in visele cele mai marete nu ma vad.

De asemenea, nici pe mine nu ma ajut sub nicio forma fiind atat de in plus si " pe langa subiect ". Reusesc sa-mi intretin si eu singura ranile deschise si imi provoc dureri de cap si oboseala din cauza scaderii numarului de neuroni.

Inca sper la o schimbare radicala, la luminita aia de la capatul tunelului, la o pasune plina de flori, iarba si soare doar pentru mintea mea, la pace intre trupul si sufletul meu, la impacarea dintre mine si ce ma inconjoara.

Mi-as dori al naibii de mult sa nu ma mai complic singura. Daca as putea sa-mi separ mintea de restul trupului as fi cea mai fericita.

Mda, dupa cum zicea cineva drag " Daca tot nu te gandesti inainte de a face ceva si te lasi purtata de val, atunci de ce dracului te mai gandesti dupa?!"

so like hopeless

Simt ca absolut tot ce se intampla rau in jurul meu e din vina mea.Fiindca am gura prea mare, fiindca most of teh time nu gandesc inainte sa vorbesc anumite lucruri care, ulterior, devin importante, fiindca uit prea repede, fiindca nu pun accent pe chestiile care chiar conteaza, fiindca sunt atat de credula si naiva si prostuta incat pe moment zic ca nimic n-are ce sa se intample iar dupa sa regret luni intregi o secunda de " neatentie".
Destul de des mai descopar chestii noi despre mine. Ma bulverseaza. Descopar ca ma iubesc. Al naibii de mult. Pe zi ce trece imi dau seama ca multe actiuni le fac pentru ca-mi vreau binele, pentru ca sunt egoista si pentru ca ma iubesc!
12 zile aflata intr-o stare critica de nervi, plansete, bucurii exuberante care dureaza prea putin, de agitatie. Imi dau seama ca ma testez pe mine, ducandu-ma de la o extrema la alta, tavalindu-ma in noroiul propriu, inghitind praful facut de mine, imi cladesc imperiul de rahat cu propria-mi minte.Sau cel putin asa imi place sa cred, ca e doar o testare, n-as vrea sa vad crudul adevar, adica prostia mea, neglijenta, naivitatea si toate acele calitati care m-au adus de atatea ori in pragul disperarii.
Nu exista nu pot, este nu vreau. Ok, atunci de ce cacat[ tic verbal] nu vreau sa ies din toata nebunia asta, de ce nu vreau sa ma lupt cu mine sa nu mai repet aceleasi greseli la infinit, de ce nu vreau sa ma controlez astfel incat sa fiu si eu multumita de ce-i prin jurul meu, sau poate chiar de mine[ luat prin absurd]?!

Nu-mi place cand ma critica cineva, mai ales ca toti imi spun aceleasi chestii care le stiu de foarte mult timp si cu care ma ranesc pe mine insami cand sunt certata cu mine. Btw, chestie funny : cand ma enervez rau de tot vorbesc cu mine in oglinda, ma stramb la mine si chiar ma scuip. Radeti! Ok, ok, got it. Not funny. Da, da, copil frustrat. =]

Bulversare care continua de 12 zile. Oare e doar un vis urat?! Vreau sa ma trezesc, I really do ! Somebody wake me up!

Revenire neasteptata, presupun.

Ma sperie gandul ca dupa ce am investit atatea sentimente si am facut atatea sacrificii si mi-am batut capul atat,descopar ca we are not made for each other. Nu stiu daca ai realizat sau nu, dar we are not fit together.
Cu timpul poate ai deveni omul la care tot visez, dar mi-e groaza sa astept. Timpul si mai ales asteptarea asta indelungata ma poate transforma si pe mine si poate la capat de drum, te gasesc schimbat si pe tine si ma gasesc si pe mine in ceva ce nu as fi vrut si in ceva ce poate nu mai doreste partea schimbata din tine.
Nu mi-as putea imagina ca am putea lua cai diferite, insa tot ma nemultumeste situatia.
Poate a devenit o obsesie din necesitatea mea de a avea afectiune. Sau poate toate chestiile astea luate prin absurd sunt doar rezultatul ganditului in exces si prost.Poate deja mi-am creat o idee fixa care ma tot sapa pana scoate din mine tot ce m-ar putea mentine multumita macar, nu fericire. Oh, fericire! Fericirea a devenit un sentiment aproape de neatins, o stare pe care n-o pot simti decat cateva minute pe saptamana, iar atunci nu le realizez si isi pierd esenta.
As vrea sa fac ceva in legatura cu toate nemultumirile mele, chiar am si incercat sa le rezolv. Gasisem rezolvarea suprema,care sfarseste prin a-mi aduce un sac de alte nemultumiri, accentuandu-mi-le pe cele vechi si mai ales, imi prezinta probabilitatea nerezolvarii nemultumirii mele continue prin nicio alta cale de iesire.


" In a dream Im a different me
With a perfect you
We fit perfectly
And for once in my life I feel complete-
And I still want to ruin it "






Sa recunosc ca imi ascund frustrarile proprii, complexele si neplacerile fata de mine in ganduri si idei luate oarecum prin absurd?! Sa recunosc ca fac presupuneri cum cei din jur ar avea ceva, fiindca sunt terifiata de faptul ca tot eu sunt cea cu cele mai mari probleme emotionale, dupa atata timp si dupa atatea lucruri bune ce ar fi trebuit sa ma readuca pe picioare?

Sunt implinita.

Da, asta este motivul principal ( combinat cu marea lene, ca de obicei) pentru care n-am mai scris.Nu mai am nimic de zis, mi s-a implinit cel mai mare vis, imi ramane doar sa-l exploatez pana la ultima farama.

Am planuri mari, sictireala prea mare, omul care-mi ofera tot ce am nevoie, bani, ciocolata,aceeasi minte bolnava cu ganduri negativiste si extrem de daunatoare, acelasi pesimism, aceeasi impresie cum ca " what I am it's not enough".In rest, mai mult ca niciodata regret ca timpul trece atat de repede si ca ziua nu tine si ea vreo 50 de ore sa am timp sa fac tot ce vreau si sa-mi pierd orele in imbratisari, priviri si-n detalii mici, dar profunde.

Am tot tras de mine sa mai scriu, sa mai citesc, sa mai comunic cu lumea, dar lumea mea s-a marginit drastic.Mi-e dor de o groaza de persoane, insa n-as da pentru nimic in lume prezentul pentru trecut.

Cel mai infricosator mi se pare doar faptul ca am cam renuntat la fotografie. Chiar daca ma asteptam sa se intample asta la un moment dat, cunoscandu-ma, m-a luat prin surprindere si ma rascoleste ca o frustrare de fiecare data cand imi amintesc.

Deci, post-ul asta o sa-l consider ca pe un fel de a spune " Pause " pana prin septembrie cred...

Nu stiu sa ma pastrez in timp ce ma arunci

Brandi Carlile - Tragedy
Asculta mai multe audio Muzica »

Mi-as dori sa-ti pot desena ochii, forma lor perfecta, netezimea din jurul lor, cu genele-ti arcuite jucandu-te si cu rotunzimea lor si profunzimea in care m-as putea pierde totalmente pe vecie.Cum as putea sa astern pe hartie, doar din creion, obrazul tau neras, cu multitudinea de fire scurte strofocandu-se sa iasa tot mai mult din piele, obrazul unde mi-am intiparit cele mai de pret sarutari,unde mi-am pierdut clipe pretioase povestandu-ti cu buzele-mi vise fara a scoate un sunet? Simt lipsa buzelor peste care degetele mele, trecand de atatea ori, le cunoaste textura, gura dupa care stiai prea bine ca tanjeam, fruntea-ti pe care mi-am asternut si cele mai ascunse ganduri, tu nedandu-ti seama, insa.Imi lipsesc chiar si urechile-ti care ardeau de a-mi sti taina si bratele dorind sa-mi stranga trupul in stransoarea lor.Eram fermecata cand ma jucam cu degetele pe pieptul tau, cu miscari line iti traversam gatul, pe clavicule, iar capul meu nu ar sti un loc mai bun decat umarul tau. Era acea senzatie de protectie pe care mi-o oferai si simteam ca imi pot abandona trupul si sufletul,spre a ti le inmana.

Stii ca ma obsedeaza gandul care ma duce la una din clipele cele mai dragute petrecute alaturi de tine, anume tigara aia de la miezul noptii? Nu doar conceptul in sine, cat si punerea in aplicare, cu accent pe detalii.In intunecimea noptii, doua suflete, unul aruncat in bratele celuilalt, mult fum, la fereastra, in camasa ta.Se pare ca au ramas si multe amintiri frumoase pe care inca le pot simti, spre deosebire de momentele in care ma purtai prin groaznice chinuri, care nici macar un gust amar nu-mi mai lasa. Sunt pierdute, insa, amintirile de tot soiul.Nu le mai pot reinvia, s-au indepartat prea mult, cum ai facut-o si tu.

Ar fi mai corect si linistitor de as sti ca inca mai lasi gandul sa-ti fuga la mine, fiindca eu cam asa imi pierd orele libere.Sa-mi imaginez cum ar fi cu tine, aici, acum, langa mine, n-ar ajuta cu nimic, dar nu ma pot controla.Nici sa regret nu are rost, dar tot o fac.

Poate ca nu am fost si nici nu voi fi vreodata ceea ce cauti, iar eu sunt aproape sigura ca nici tu nu esti omul pe care-l tot caut.Doar vedeam in tine o parte din acea persoana, mult visata, si prin absurd mi te imaginam devenind "the one", cum mereu fac si ca de fiecare data sfarsesc povestea extrem de dezamagita.Mi-e frica ca o sa se tot repete la nesfarsit, eu agatandu-ma si de cea mai subtire ata si punand in joc toate visele si sperantele, nedandu-mi seama ca doar iluzii construiesc in van, pe aceeasi baza deloc solida, rolul de victima inmanandu-mi-l tot mie, all over again.

So close that I can't see what's going on

Eu, ca un copil care se consuma exagerat de mult,pe orice mic si neimportant subiect, mi-am cam distrus conexiunile dintre neuroni.Astfel, mintea mea e mai inceata decat a unei persoane trecute cu mult de prima tinerete si nici memoria nu mi-e stralucita, bineinteles.

Desigur ca reusesc sa tin minte pe o perioada indelungata toate prostiile, dar uneori printre acestea se mai strecoara si informatii chiar folositoare. Si uite asa ma apuca cate un flash si imi pica dintr-o data fisa pe o anumita intamplare, sau pe niste vorbe si le iau la puricat, profitand de prilejul rar intalnit.

Dupa o asemenea experienta, de fiecare data imi dau seama de niste chestii care ma lumineaza, ma ajuta sau chiar ma socheaza uneori. Imi dau seama cat de prosteste m-am comportat, sau ce idiotenii am mai scos pe gura si regret, ce as fi putut face in momentul ala si totul ar fi fost diferit in momentul de fata, sau pur si simplu de intentiile ascunse a unor spuse or a unor actiuni ale celor din jur.Desigur, cele din urma sunt doar presupuse si de cele mai multe ori exagerate, umbrite de negativismul meu caracteristic.Pacat ca nu prea am sansa sau curajul de a afla daca e asa cum mi s-a parut mie in timpul flash-ului,sau daca mi se ofera ocazia, dupa un timp ideea e deja atat de obsesiva si de bine intiparita in minte incat nu mai cred varianta altuia.

Iar concluzia este ca e adevarata zicala aia care zice sa ai grija la ce spui la nervi,fiindca o sa regreti. Insa, eu am o varianta putin mai diferita, adica sa ai grija mereu ce spui si ce vorbe-ti arunca si ceilalti.Pacat ca nu poti sa-i citesti pe toti din prima si ai nevoie de ceva asemanator flash-urilor mele ca sa realizezi sensul cuvintelor. Totul e sa nu fie prea tarziu.

Uneori trebuie doar sa te detasezi de tot pentru a vedea adevarata fata a lucrurilor