Ma sperie gandul ca dupa ce am investit atatea sentimente si am facut atatea sacrificii si mi-am batut capul atat,descopar ca we are not made for each other. Nu stiu daca ai realizat sau nu, dar we are not fit together.
Cu timpul poate ai deveni omul la care tot visez, dar mi-e groaza sa astept. Timpul si mai ales asteptarea asta indelungata ma poate transforma si pe mine si poate la capat de drum, te gasesc schimbat si pe tine si ma gasesc si pe mine in ceva ce nu as fi vrut si in ceva ce poate nu mai doreste partea schimbata din tine.
Nu mi-as putea imagina ca am putea lua cai diferite, insa tot ma nemultumeste situatia.
Poate a devenit o obsesie din necesitatea mea de a avea afectiune. Sau poate toate chestiile astea luate prin absurd sunt doar rezultatul ganditului in exces si prost.Poate deja mi-am creat o idee fixa care ma tot sapa pana scoate din mine tot ce m-ar putea mentine multumita macar, nu fericire. Oh, fericire! Fericirea a devenit un sentiment aproape de neatins, o stare pe care n-o pot simti decat cateva minute pe saptamana, iar atunci nu le realizez si isi pierd esenta.
As vrea sa fac ceva in legatura cu toate nemultumirile mele, chiar am si incercat sa le rezolv. Gasisem rezolvarea suprema,care sfarseste prin a-mi aduce un sac de alte nemultumiri, accentuandu-mi-le pe cele vechi si mai ales, imi prezinta probabilitatea nerezolvarii nemultumirii mele continue prin nicio alta cale de iesire.
" In a dream Im a different me
With a perfect you
We fit perfectly
And for once in my life I feel complete-
And I still want to ruin it "
Sa recunosc ca imi ascund frustrarile proprii, complexele si neplacerile fata de mine in ganduri si idei luate oarecum prin absurd?! Sa recunosc ca fac presupuneri cum cei din jur ar avea ceva, fiindca sunt terifiata de faptul ca tot eu sunt cea cu cele mai mari probleme emotionale, dupa atata timp si dupa atatea lucruri bune ce ar fi trebuit sa ma readuca pe picioare?
Două concerte în noiembrie
Acum o lună
