imogen heap
Asculta mai multe audio Muzica »
Imi trebuie o eternitate pentru a-mi cladi imperiul si doar o secunda si un fir de praf pentru a-l dobori.
Din lumina fac solidul care-l intaresc prin absurd cu umbre. Notiunea de culoare nu e cunoscuta decat de retina care mai departe nu da decat semnale in alb si negru. Gandurile se pierd in prea multi purici cu energie in exces, iar visele au uitat sa mai zambeasca.
Sunetele fac miscari ample, umpland vidul. Pamantescul devine neimaginabil, iar imaginatia nu-si mai gaseste colturi de refugiere.
Patratul si cercul se imbina , dand nastere la un obstacol de netrecut. Petele iau din ce in ce mai mult forma cosmarurilor, iar neuronii se zbat precum niste pesti pe uscat.
Asteptarea momentului potrivit de a vedea curcubeul in adevarata lui splendoare pare doar o lunga baltoaca plina de noroi.
Dansul asta pe loc este de fapt un ticait prelungit pe vesnicie.Tot vidul asta nu releva nimic, doar adanceste profundul din care vreau sa scap de cand am facut cunostinta cu el.
Spatiile goale devin, spre disperarea confortului psihic, niste enigme. Abandonarea si fuga de sine raman singurele solutii, dar atat de dificil de indeplinit!
Fluxul ideilor incepe sa scada, iar eu parca bat campii mereu pe aceeasi tema interminabila...
Din lumina fac solidul care-l intaresc prin absurd cu umbre. Notiunea de culoare nu e cunoscuta decat de retina care mai departe nu da decat semnale in alb si negru. Gandurile se pierd in prea multi purici cu energie in exces, iar visele au uitat sa mai zambeasca.
Sunetele fac miscari ample, umpland vidul. Pamantescul devine neimaginabil, iar imaginatia nu-si mai gaseste colturi de refugiere.
Patratul si cercul se imbina , dand nastere la un obstacol de netrecut. Petele iau din ce in ce mai mult forma cosmarurilor, iar neuronii se zbat precum niste pesti pe uscat.
Asteptarea momentului potrivit de a vedea curcubeul in adevarata lui splendoare pare doar o lunga baltoaca plina de noroi.
Dansul asta pe loc este de fapt un ticait prelungit pe vesnicie.Tot vidul asta nu releva nimic, doar adanceste profundul din care vreau sa scap de cand am facut cunostinta cu el.
Spatiile goale devin, spre disperarea confortului psihic, niste enigme. Abandonarea si fuga de sine raman singurele solutii, dar atat de dificil de indeplinit!
Fluxul ideilor incepe sa scada, iar eu parca bat campii mereu pe aceeasi tema interminabila...
