M-am jucat de-a v-ati ascunselea cu fericirea in tot timpul asta, dar m-am ascuns atat de bine dupa un perete mazgalit cu frica incat nici eu nu m-am mai gasit. Frica este cea mai buna masca,se agata in niste piroane facute din falsa neputinta si esec, te imobilizeaza cu o povara imaginata, dar te mai lasa sa respiri ocazional prin exaltatii fara consistenta.
Teama de abandon te indeamna sa te parasesti pe tine la una dintre limitele absurdului si te face sa te tii cu dintii de orice forma de atentie si afectiune ai primi, de parca propria salvare s-ar putea gasi in exterior.
Respir sacadat, de parca as putea convinge trupul sa ia parte la autodistrugerea planuita de mintea-mi imbibata in deziluzii.
Sunt singurul meu dusman, ca un bolovan imens care imi blocheaza drumul, permitandu-mi doar sa ma invart in cerc. Cum sa distrug blocajul, cand bolovanul sunt chiar eu, fara sa las cicatrici, fara sa ma faramitez, fara sa ma pierd?
Mi-am uitat zambetul pe drum, m-am lasat sa cad prada luptei cu sinele si m-am abandonat in mucegaiul iluziilor si sperantelor desarte.
Cand m-am lasat condusa de frica? Cand m-am pierdut pe drum?
Două concerte în noiembrie
Acum o lună
