Daca tot nu scriu nimic si n-am chef si nici nu voi avea in curand .... :
sâmbătă, 27 iunie 2009
sâmbătă, 23 mai 2009
lo-lo-lo-lo-lonely
Sasha - I Feel Lonely
Asculta mai multe audio Muzica »
I feel lonely, dar pe un ton chill spre boogie.Not sad, not happy, but in between.
Pentru prima oara cred ca pot spune ca nu-s la extreme, ci pe linia de plutire. Am I growing up? *worried face*
duminică, 10 mai 2009
Pastrez in mine doar apusuri
Tot simt nevoia sa ma plang si sa zbier si sa urlu cat ma tin plamanii ca nu mai vreaaaaaaau! M-am saturat de acelasi joc imputit, insa mi-e frica sa schimb calea. Mi-e ingrozitor de frica ca ar putea sa fie altfel, ca ar putea sa fie mai bine.
Totul ar fi al naibii de usor, daca nu m-as complace in situatia asta. Desi nemultumita la suprafata, undeva, deep inside, mi-e bine. E totul chill.
Ma bat cap in cap cu tot ce zic si tot ce fac si ma comport ca un copil prost si imatur fiindca nu stiu ce vreau. Efectiv ma scoate din sarite si-ncep sa dau vina pe factori externi, cand EUUUU sunt de vina! Da, eu!
Sunt absolut ingrozita de lucrul pe care obisnuiam sa mi-l doresc cel mai mult. Nu mai stiu unde sunt, ce-o sa fac, cum o sa fac, motivele imi sunt necunoscute de asemenea.. Nu-mi gasesc locul, nu mai gasesc fete cunoscute, desi totul e la fel.Nici macar muzica nu ma mai ajuta. Sunt doar niste versuri si niste sunete pierdute in decor.Sunt pierduta intr-o lume cenusie, iar rasaritul nu il pot vedea. Filmul meu prezinta numai apusuri si din cand in cand o noapte cu luna plina.
E un haos linistit ce ma omoara.. incetul cu incetul. Vreau o furtuna adevarata! Cu tunete si fulgere si-o ploaie torentiala si nori negriciosi si strazi goale...
Totul ar fi al naibii de usor, daca nu m-as complace in situatia asta. Desi nemultumita la suprafata, undeva, deep inside, mi-e bine. E totul chill.
Ma bat cap in cap cu tot ce zic si tot ce fac si ma comport ca un copil prost si imatur fiindca nu stiu ce vreau. Efectiv ma scoate din sarite si-ncep sa dau vina pe factori externi, cand EUUUU sunt de vina! Da, eu!
Sunt absolut ingrozita de lucrul pe care obisnuiam sa mi-l doresc cel mai mult. Nu mai stiu unde sunt, ce-o sa fac, cum o sa fac, motivele imi sunt necunoscute de asemenea.. Nu-mi gasesc locul, nu mai gasesc fete cunoscute, desi totul e la fel.Nici macar muzica nu ma mai ajuta. Sunt doar niste versuri si niste sunete pierdute in decor.Sunt pierduta intr-o lume cenusie, iar rasaritul nu il pot vedea. Filmul meu prezinta numai apusuri si din cand in cand o noapte cu luna plina.
E un haos linistit ce ma omoara.. incetul cu incetul. Vreau o furtuna adevarata! Cu tunete si fulgere si-o ploaie torentiala si nori negriciosi si strazi goale...
sâmbătă, 9 mai 2009
în al meu mare opac
Simt cum alunec departe de lume si ma inec tot mai mult in mine. Imi umplu capul cu prostii, ocazional cu imagini ale viitorului nerealizabil. Nu mai traiesc in trecut, insa parca nici in viitor lumea nu arata promitator.
Aceleasi cortine cenusii in care ma invaluiesc mult prea des in fiecare luna, spectatorii, desi mai mereu altii, tot putin invizibili. Mucegai si un miros tare, sala atat de mare si de rece, ma silesc sa fug tot mai mult in mine. Pe zi ce trece, intr-un colt din ce in ce mai intunecat si indepartat.
Chiar daca as avea motive sa ies la suprafata, nu le-as vedea, sunt prea orbita de inventata drama ce-mi sta in cale mai rau decat o ceata densa. Motive sa ma comport 24/7 ca un copchil prost si cica depresiv iar nu am, dar pentru asta mi-a ramas imaginatia. Combinata cu negativismul meu de nepatruns pot face un amestec aproape fatal pentru unele parti din mine.
Potentialele scapari le transform in obsesii, ce ajung sa ma inchida tot mai mult in cochilie.
E ca si cum as inota ani intregi intr-un ocean, constienta fiind ca nu e decat in mintea mea si ca nu ma duce nicaieri.
Prefer sa fiu goala, sa ma descotorosesc de cele bune si rele si sa...plutesc.
P.S.: Cum imi promisesem, post siropos in care fac ce stiu eu mai bine ( sa ma plang) si mananc mult cacat. Plus, ca sa va destind, un scurt-metraj genial.
Aceleasi cortine cenusii in care ma invaluiesc mult prea des in fiecare luna, spectatorii, desi mai mereu altii, tot putin invizibili. Mucegai si un miros tare, sala atat de mare si de rece, ma silesc sa fug tot mai mult in mine. Pe zi ce trece, intr-un colt din ce in ce mai intunecat si indepartat.
Chiar daca as avea motive sa ies la suprafata, nu le-as vedea, sunt prea orbita de inventata drama ce-mi sta in cale mai rau decat o ceata densa. Motive sa ma comport 24/7 ca un copchil prost si cica depresiv iar nu am, dar pentru asta mi-a ramas imaginatia. Combinata cu negativismul meu de nepatruns pot face un amestec aproape fatal pentru unele parti din mine.
Potentialele scapari le transform in obsesii, ce ajung sa ma inchida tot mai mult in cochilie.
E ca si cum as inota ani intregi intr-un ocean, constienta fiind ca nu e decat in mintea mea si ca nu ma duce nicaieri.
Prefer sa fiu goala, sa ma descotorosesc de cele bune si rele si sa...plutesc.
P.S.: Cum imi promisesem, post siropos in care fac ce stiu eu mai bine ( sa ma plang) si mananc mult cacat. Plus, ca sa va destind, un scurt-metraj genial.
joi, 7 mai 2009
Sileste-ma sa fug.
E ca si cum as vomita fiecare litera. Repet unele cuvinte de mi se face greata de la atata invarteala. Devin seci si sumbre si nu-mi mai zambesc. Am abuzat prea mult de ele, ignorand urlete lor disperate c-ar prefera gunoiul. Da, am aflat acum ca visau la jeg in timp ce eu le dadeam cer senin si stele. Sunt tot mai agitate in ultimul timp, de parca nu mai au stare. Se zbat si ricoseaza dintr-un perete-n altul. Si-au pierdut simturile, mirosul specific si se albesc. Se topesc si ma inunda. N-o vad,dar o simt. Ma sperie si ma cutremura, vrand sa ma darame din radacini.Obisnuiau sa ma placa. Desi ma comportam groaznic, ele tot ma acceptau. Roata se intoarce, insa.
Gandurile astea, mereu aceleasi,uzate deja, au facut riduri. Nu mai vor sa mai ascunda nimic in spatele lor, au obosit sa le tot folosesc ca pe niste carpe, rareori ca pe niste arme. Au facut greva, nemultumite fiind de densitatea exagerat de mare in creierul meu. Nu mai suporta sa stea incepute si neterminate, trezite si nesatisfacute. Pana si ele vor sa fuga. Pe sub pleoape, pe nari, pe unde-apuca.
Au planuit toate sa ma paraseasca. Ochii au zis ca ei raman, fiind mai masochisti de fel. Si-au spus si secretul : traiesc pentru clipele cand dau de oglinda ca sa rada. E ca un banc sec.
O sa calc peste mine si-o renunt la tot ce-i pamantesc. Maine, poimaine, poate la anul.
Gandurile astea, mereu aceleasi,uzate deja, au facut riduri. Nu mai vor sa mai ascunda nimic in spatele lor, au obosit sa le tot folosesc ca pe niste carpe, rareori ca pe niste arme. Au facut greva, nemultumite fiind de densitatea exagerat de mare in creierul meu. Nu mai suporta sa stea incepute si neterminate, trezite si nesatisfacute. Pana si ele vor sa fuga. Pe sub pleoape, pe nari, pe unde-apuca.
Au planuit toate sa ma paraseasca. Ochii au zis ca ei raman, fiind mai masochisti de fel. Si-au spus si secretul : traiesc pentru clipele cand dau de oglinda ca sa rada. E ca un banc sec.
O sa calc peste mine si-o renunt la tot ce-i pamantesc. Maine, poimaine, poate la anul.
The way cookie crumbles
Pana si cuvintele fug.. departe... fug.
Fuga asta pare atat de tentanta si totusi atat de plina de galme si de noduri, incat mi-e c-o sa raman blocata chiar si-n fuga. Ce ironie a sortii!
Am intrat in viata din plin, fara anestezie, fara sa fi citit prescriptiile inainte si m-am dus cu capul inainte. M-am lovit prea tare ca sa-mi amintesc drumul, apoi niste stranii umbre sopteau dubios. Cand peretii au inceput sa se stranga in jurul meu, mi-am dat seama ca iar gresisem gaura
.
Devenisem propriul mascarici, dar vocile din cap pareau sa nu se distreze. Nu incetau a-mi tine morala, iar luminile imi exploatau retina, facand un ring de dans din radacinile ideilor.
Petele de pe tavan se tot mareau, cu cat pierdeam tot mai mult din mine. Imi lasasem in vant trupul. O fasie de materie se mai tinea de pamant, zbierand muţeşte in van. Valurile mi-au soptit ca nu mai eram eu. S-atunci am plecat, fara sa clipesc, insa dupa un moment si jumatate am realizat ca mergeam in directia opusa si.. in cerc. Am inteles atunci de ce in fata imi vedeam numai coada si de ce zambea ea galeş spre rautacios.
Nu mai puteam sa vad, in loc de ochi aveam gauri, iar mainile treceau miraculos prin obiecte. Le-am cerut scuze, dar nici n-au sesizat.
Era necesara o discutie intre patru ochi cu mine, dar ma cam evitam. N-am stat cu mainile-n san si am angajat niste detectivi sa ma rapeasca. Oftand, mi-am dat seama ca am luat-o pe cai gresite si total inutile, de vreme ce-mi pusesem de mult catuse la creier.
Asa s-a sfarsit inceputul povestii, dar nu inainte de a-mi inscena moartea, cu ketchup si cutite facute din lenjerie comestibila. Dezvirginarea mortii s-a produs mai bine decat in cele mai dragute cosmaruri ale mele.
P.S. : Vroiam sa fie iar un post siropos in care eu mancam mult cacat, dar a derivat spre o râdere de sine a naibii de dubioasa, trebuie sa recunosc.
Fuga asta pare atat de tentanta si totusi atat de plina de galme si de noduri, incat mi-e c-o sa raman blocata chiar si-n fuga. Ce ironie a sortii!
Am intrat in viata din plin, fara anestezie, fara sa fi citit prescriptiile inainte si m-am dus cu capul inainte. M-am lovit prea tare ca sa-mi amintesc drumul, apoi niste stranii umbre sopteau dubios. Cand peretii au inceput sa se stranga in jurul meu, mi-am dat seama ca iar gresisem gaura
.
Devenisem propriul mascarici, dar vocile din cap pareau sa nu se distreze. Nu incetau a-mi tine morala, iar luminile imi exploatau retina, facand un ring de dans din radacinile ideilor.
Petele de pe tavan se tot mareau, cu cat pierdeam tot mai mult din mine. Imi lasasem in vant trupul. O fasie de materie se mai tinea de pamant, zbierand muţeşte in van. Valurile mi-au soptit ca nu mai eram eu. S-atunci am plecat, fara sa clipesc, insa dupa un moment si jumatate am realizat ca mergeam in directia opusa si.. in cerc. Am inteles atunci de ce in fata imi vedeam numai coada si de ce zambea ea galeş spre rautacios.
Nu mai puteam sa vad, in loc de ochi aveam gauri, iar mainile treceau miraculos prin obiecte. Le-am cerut scuze, dar nici n-au sesizat.
Era necesara o discutie intre patru ochi cu mine, dar ma cam evitam. N-am stat cu mainile-n san si am angajat niste detectivi sa ma rapeasca. Oftand, mi-am dat seama ca am luat-o pe cai gresite si total inutile, de vreme ce-mi pusesem de mult catuse la creier.
Asa s-a sfarsit inceputul povestii, dar nu inainte de a-mi inscena moartea, cu ketchup si cutite facute din lenjerie comestibila. Dezvirginarea mortii s-a produs mai bine decat in cele mai dragute cosmaruri ale mele.
P.S. : Vroiam sa fie iar un post siropos in care eu mancam mult cacat, dar a derivat spre o râdere de sine a naibii de dubioasa, trebuie sa recunosc.
vineri, 24 aprilie 2009
poze primavaratice
miercuri, 15 aprilie 2009
barely making sense
Ma pacalesc pe mine insami. Cad in capcanele propriilor mele jocuri. Ma pedepsesc.
Omor parti in mine ce nu mai pot fi inlocuite si astfel maresc numarul spatiilor goale, eu devenind in timp un vid. De multe ori ma gasesc zacand la pamant, in propriul sange, de abia miscandu-ma, dar cu-n zambet al unui om satisfacut intiparit pe fata. Poate nu numai eu sunt faptasul, poate o intreaga "mafie" e pe "urmele" mele, dar astea sunt doar scuze cu care ma mint, subestimandu-ma, crezand ca pot sa fiu pacalita in asemenea fel de subconstient.
Sunt o degeaba-ista. Fac degeaba umbra pamantului.
Dar, ce-ar fi daca din umbra as deveni corp? Daca din praf as deveni materie? Daca dintr-o masca as deveni un actor? Daca din fugar as deveni statornic? Daca dintr-o minciuna invelita in zahar as deveni un adevar invelit in ciocolata? Daca dintr-o fiinta muribunda as deveni un nou-nascut?
As putea sa fiu propriul idol intr-o lume pe care o pot accesa doar visand? Ar putea viata sa ma exileze din imperiul ei si s-o pot vedea, fara sa pot interveni, nici macar in batalii, nici la vreme de furtuna?
Vreau sa vad soarele chiar de este ascuns de norii negriciosi, vreau sa nu mai cred ca ploaia poate dura o vesnicie. Vreau porumbei albi sa zboare inauntrul meu . Nu mai vreau sa stiu ca pot renaste, ca sunt in stare sa ma ridic din coma, doar sa traiesc.
Omor parti in mine ce nu mai pot fi inlocuite si astfel maresc numarul spatiilor goale, eu devenind in timp un vid. De multe ori ma gasesc zacand la pamant, in propriul sange, de abia miscandu-ma, dar cu-n zambet al unui om satisfacut intiparit pe fata. Poate nu numai eu sunt faptasul, poate o intreaga "mafie" e pe "urmele" mele, dar astea sunt doar scuze cu care ma mint, subestimandu-ma, crezand ca pot sa fiu pacalita in asemenea fel de subconstient.
Sunt o degeaba-ista. Fac degeaba umbra pamantului.
Dar, ce-ar fi daca din umbra as deveni corp? Daca din praf as deveni materie? Daca dintr-o masca as deveni un actor? Daca din fugar as deveni statornic? Daca dintr-o minciuna invelita in zahar as deveni un adevar invelit in ciocolata? Daca dintr-o fiinta muribunda as deveni un nou-nascut?
As putea sa fiu propriul idol intr-o lume pe care o pot accesa doar visand? Ar putea viata sa ma exileze din imperiul ei si s-o pot vedea, fara sa pot interveni, nici macar in batalii, nici la vreme de furtuna?
Vreau sa vad soarele chiar de este ascuns de norii negriciosi, vreau sa nu mai cred ca ploaia poate dura o vesnicie. Vreau porumbei albi sa zboare inauntrul meu . Nu mai vreau sa stiu ca pot renaste, ca sunt in stare sa ma ridic din coma, doar sa traiesc.
duminică, 12 aprilie 2009
Impresii blogmeet.
Well, n-a fost nicio cearta *sigh*, dar fuse binisor.
La inceput, ma cam speriasem. Fiecare vorbea cu persoana cunoscuta de langa el, fete triste si tacute, desi funny pt mine la un moment dat... Apoi alcoolul a inceput sa-si faca simtita prezenta, ne-am mai incalzit, am avut parte si de pseudo-certuri.
Concluzia mea, bloggerii in general par niste oameni stati numai in fata monitorului, socializeaza greu, le este mult mai usor sa se exprime pe internet, decat face2face. Ar trebui organizate mai multe blogmeeturi. And stop talkin' about computers, for fuck's sake!!!
Poze here and there.
*tiiiiight huuugs*
La inceput, ma cam speriasem. Fiecare vorbea cu persoana cunoscuta de langa el, fete triste si tacute, desi funny pt mine la un moment dat... Apoi alcoolul a inceput sa-si faca simtita prezenta, ne-am mai incalzit, am avut parte si de pseudo-certuri.
Concluzia mea, bloggerii in general par niste oameni stati numai in fata monitorului, socializeaza greu, le este mult mai usor sa se exprime pe internet, decat face2face. Ar trebui organizate mai multe blogmeeturi. And stop talkin' about computers, for fuck's sake!!!
Poze here and there.
*tiiiiight huuugs*
miercuri, 8 aprilie 2009
duminică, 29 martie 2009
my "firewall"
Fiindca am un mare talent in a indeparta oamenii, voluntar sau, mai grav, involuntar. O fac fiindca firewall-ul imi trimite warning " This person is too close. He/She must be thrown away, out of your life." Iar creierul, invatat din intamplarile precedente, incearca sa curme un timp indelungat de suferinta, prin ganduri care sa indeparteze " intrusa/sul".
Insa, procesul de indepartare este atat de subtil incat ai zice ca e natural, el de fapt fiind doar indus de subconstient, e ca un robot de otel heartless, care nu stie altceva decat sa-si duca la capat misiunea, no matter what.
Propria mea minte se intoarce impotriva mea. Bine ziceam, my mind is my worst enemy.
Pe deasupra, mai e si un firewall un pic defect, fiindca isi face treaba exagerat de bine si fiindca e stuck on my "computer".Nu i se poate da reinstall, nici delete, isi face de cap in creierul meu.
Maybe I should change my entire computer.
Si-o melodie care nu prea are legatura cu ce-am scris mai sus, dar da bine.
Devil Doll - If I died in your arms
Asculta mai multe audio Muzica »
Insa, procesul de indepartare este atat de subtil incat ai zice ca e natural, el de fapt fiind doar indus de subconstient, e ca un robot de otel heartless, care nu stie altceva decat sa-si duca la capat misiunea, no matter what.
Propria mea minte se intoarce impotriva mea. Bine ziceam, my mind is my worst enemy.
Pe deasupra, mai e si un firewall un pic defect, fiindca isi face treaba exagerat de bine si fiindca e stuck on my "computer".Nu i se poate da reinstall, nici delete, isi face de cap in creierul meu.
Maybe I should change my entire computer.
Si-o melodie care nu prea are legatura cu ce-am scris mai sus, dar da bine.
Devil Doll - If I died in your arms
Asculta mai multe audio Muzica »
joi, 26 martie 2009
rootless tree
Tapinarii - Procust
Asculta mai multe audio Muzica »
Sunt un pseudo-copacel, fara radacini, ridicat din drama, cu o fundatie ipotetica umpluta cu nimic. Obligat sa creasca mare si puternic, fara sprijin, se agata de cele mai marunte probabilitati, fara a se asigura de stabilitatea lor. De cele mai multe ori esueaza.
De aceea, trunchiul este fragil si vulnerabil la orice adiere a vantului. Multele sinuozitati arata nesiguranta, nenumaratele razgandiri si intoarcerile din drum. Crustaturile aspre reprezinta urmele lasate de trecatori sau chiar de parazitii interiori.
Se hraneste din lucrurile mici, cu raze de soare, cu priviri calde si colorate, dar mai ales cu afectiune .
Ramurile ii sunt tremurande, iar fosnetul frunzelor da de gol fluxul abundent al gandurilor. In "coama" se regasesc actiunile ce se petrec in spatele zidului, iesite la suprafata, dand totul pe fata.
Canale impodobesc interiorul trunchiului, impleticindu-se si innodandu-se, formand un labirint in care sinele se pierde
Copacelul nu se afla niciodata pe pamant, el pluteste in vid, osciland intre nori si poluare.
In vremuri de aspre furtuni tot copacul se inconvoaie si incearca sa-si construiasca un baraj, dar nu face decat sa se deschida si sa lase seva sa se risipeasca.
Pasarile zabovesc rar pe crengi, iar cuiburile sunt de abia cunoscute de catre lemnul crud.
Trece prin anotimpuri mutat, rascolit si golit, insa primavara este anotimpul vindecarii, soarele umple toate golurile, iar frunzele reincep sa creasca, cu un strat de protectie stralucitor.
luni, 9 martie 2009
in paragina
Dixie Chicks - Not Ready To Make Nice
Asculta mai multe audio Muzica »
Am lasat totul in paragina. Tot ce are legatura directa cu mine, dar mai ales dorintele si visele. Cele din urma au simtit caldura proaspatei venite, primavara si s-au razvratit. Isi scot crestetele deasupra molozului si ma bazaie.
Fiindca paragina ma caracterizeaza per total. I'm such a wreck. S-ar opri Pamantul din invartire pana as reusi eu sa-mi adun fortele sa duc ceva la capat.
Februarie e de căcat! Mereu lasa urme. Fiindca e o luna in care nu se intampla nimic in afara, si toata energia negativa datorita vremii se zbate intre peretii mintii tale. Reusesti insa cu brio sa ascunzi totul under a evil skin.
Martie, prezinta ipotetic salvarea cu soarele fluffy si warm, care actioneaza de fapt cu coltii de vampir ce-i ies din zambet.
Fiindca iti vine sa bei in continuu doar ca sa mai amani lupta cu sinele. Fiindca e comod sa ne ascundem de noi insine. Si ne cautam scuze ca sa prelungim asteptarea asta in care pana si gandurile sunt bete.
M-as bate cu toti norii negriciosi si fiorosi ca sa ajung la the almighty Sun, dar m-am obsinuit iar sa nu-mi fie bine. Mai rau, incepe sa fie o situatie acceptabila.
Daca nu este bine, este un nimic; un colosal nimic. Iar eu ma cam adancesc in nimicul asta atat de inselator.
I'm gonna wait till a ray of sunshine penetrates my insides.
Fiindca paragina ma caracterizeaza per total. I'm such a wreck. S-ar opri Pamantul din invartire pana as reusi eu sa-mi adun fortele sa duc ceva la capat.
Februarie e de căcat! Mereu lasa urme. Fiindca e o luna in care nu se intampla nimic in afara, si toata energia negativa datorita vremii se zbate intre peretii mintii tale. Reusesti insa cu brio sa ascunzi totul under a evil skin.
Martie, prezinta ipotetic salvarea cu soarele fluffy si warm, care actioneaza de fapt cu coltii de vampir ce-i ies din zambet.
Fiindca iti vine sa bei in continuu doar ca sa mai amani lupta cu sinele. Fiindca e comod sa ne ascundem de noi insine. Si ne cautam scuze ca sa prelungim asteptarea asta in care pana si gandurile sunt bete.
M-as bate cu toti norii negriciosi si fiorosi ca sa ajung la the almighty Sun, dar m-am obsinuit iar sa nu-mi fie bine. Mai rau, incepe sa fie o situatie acceptabila.
Daca nu este bine, este un nimic; un colosal nimic. Iar eu ma cam adancesc in nimicul asta atat de inselator.
I'm gonna wait till a ray of sunshine penetrates my insides.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
