it's in the ABC of growing up

imogen heap
Asculta mai multe audio Muzica »

Imi trebuie o eternitate pentru a-mi cladi imperiul si doar o secunda si un fir de praf pentru a-l dobori.
Din lumina fac solidul care-l intaresc prin absurd cu umbre. Notiunea de culoare nu e cunoscuta decat de retina care mai departe nu da decat semnale in alb si negru. Gandurile se pierd in prea multi purici cu energie in exces, iar visele au uitat sa mai zambeasca.
Sunetele fac miscari ample, umpland vidul. Pamantescul devine neimaginabil, iar imaginatia nu-si mai gaseste colturi de refugiere.
Patratul si cercul se imbina , dand nastere la un obstacol de netrecut. Petele iau din ce in ce mai mult forma cosmarurilor, iar neuronii se zbat precum niste pesti pe uscat.
Asteptarea momentului potrivit de a vedea curcubeul in adevarata lui splendoare pare doar o lunga baltoaca plina de noroi.
Dansul asta pe loc este de fapt un ticait prelungit pe vesnicie.Tot vidul asta nu releva nimic, doar adanceste profundul din care vreau sa scap de cand am facut cunostinta cu el.
Spatiile goale devin, spre disperarea confortului psihic, niste enigme. Abandonarea si fuga de sine raman singurele solutii, dar atat de dificil de indeplinit!
Fluxul ideilor incepe sa scada, iar eu parca bat campii mereu pe aceeasi tema interminabila...

losing pieces of mind

Placebo - Teenage Angst [ piano version]
Asculta mai multe audio Muzica »

Sunt iar noua in propria-mi viata. O straina printre multimea de nerecunoscut.

A cazut o singura caramida din zid, apoi celelalte nu s-au lasat mai prejos si au urmat-o, iar acum sunt iarasi goala in fata tuturor. La picioarele voastre,in incercarea disperata de a-mi ingropa inima.

Jocului i-am pierdut iarasi cararea. Cum sa mai tintesc iar spre ea daca n-a lasat nicio urma?

Nu mai gasesc parte din mine nevatamata.

Cum as putea sa privesc inainte cand in loc de ochi am gauri?

Daca in momentul asta as fi o foaie, ea ar fi toata fasii. Sunt rupta in mii de bucatele, fara pic tandrete, de niste maini nemiloase.

Putinele alinari ce mi se infatiseaza nu fac decat sa agraveze permanenta stare de inutilitate.

Ranile nu sunt decat niste cratere imense carora nu le mai pot gasi sfarsitul.

Cuvintele nu au niciun sens, ele doar sunt pe post de intarziere a gandurilor ce ma condamna la singuratate eterna.

Spatiile libere aduc cu ele liniste si calmitate.

Noaptea devine cosmarul,dar in acelasi timp raiul meu.O data cu ea sufletul mi se incarneaza in spiritul ce-mi reproseaza fiecare miscare, litera, orice pas ( " You're the part of me that I don't wanna see" ), dar apoi tot ea imi aduce uitarea a ceea ce-am fost pe timpul zilei, uitarea tuturor privirilor ce imi iau tot ce e bun din mine, fetele ce ma fac sa ma ascund in adancime.

Vanturile toate cele aspre care bat in mine din fiecare parte, nelasandu-mi loc de ascuns, ma fac sa realizez ca nu mai sunt un obstacol atat de greu de doborat. Mi-am format radacini destul de groase, iar acum ma pot compara cu un stalp. Cu acel stalp pe care il dispretuiesc si caruia i-am promis ca n-o sa devin ca el, ca sunt mai buna decat va putea el fi vreodata. Nu arat decat nepasare acum, nepasarea aia care ma aduce tot mai aproape de notiunea de adult.Pot sa scuip pe ea? Desigur!

Eu vreau doar sa ma joc...

because you're fragile and I'm weak

Un joc ce se intinde peste mari si vai, pretutindeni in vazduh, o incovoiala de idei, ce au fost o data unite, acum desirata precum un lant cu margele. Dar eu am sa iau siragul gandurilor ce s-au respins instantaneu si-am sa ne fac un fular cu ochiuri mici si vioaie.N-am sa las nimic sa-mi scape, niciun fir rebel n-o sa-mi strice jocul.

O lumina mai puternica decat cea de la soare mi te-a adus dormind ca un prunc si te-a lasat in grija ochilor mei protectori. Te-am infasurat cu-n capat al bucatii de material crosetata de mine in jurul gatului, celalalt capat revenind gatului meu. Ne unea ceva acum.
Cand pleoapele ti s-au deschis, iar creierul a constientizat unde te aflii am inteles ca trebuie sa-mi duc la capat planul. Sub privirile tale ingrozite mi-am jupuit pielea de vie pentru o purificare completa si m-am daruit tie lipsindu-ma de tot ce-i omenesc.

is it just my fault?

A trebuit sa ma reintorc ca sa-mi dau seama ca desi au trecut ani, lucrurile nu s-au schimbat, eu inca mai am urmele celor intamplate atunci, tu inca mai esti legat de ale tale caracteristici ce pe mine nu ma incanta sub nicio forma si nu exista o cale placuta de a continua.
Desi aproape-mi daramasem zidul pentru tine, soarta mi-a demonstrat inca o data ca nu sunt negativista degeaba si ca e doar o forma de auto-aparare. Parca ne si vedeam iar sub copac, ascunzandu-ne de razele de soare primavaratice,acum 2 ani, cu aceleasi probleme, mai trecuti prin viata si mai uitati in noi.
N-o sa-mi repet greseala, am invatat cand trebuie sa renunt, sper sa ma invat si cu repezeala de acum in colo, ca de la ea pornesc toate. Ar mai trebui sa pricep clar ca a doua oara nu poate fi mai bine.
Per total, simt ca ma pierd, ma evapor intr-un aer destul de multumitor, dar parca prea rupt de realitate. Razele soarelui inca imi incalzesc zambetul, dar ceva incepe sa inghete in mine. Oamenii imi par tot mai departe, de neatins, nici cu pamantul nu am contact datorita faptului ca levitez, iar fata de mine devin tot mai invizibila, de neluat in considerare.Doar o pata neagra pe orbita. Traiesc undeva in interior, adanc, uitand de toti si toate, cuibarita in abisul sufletului meu, acela ce se transforma intr-o piatra rece si tot mai grea din cauze externe.Partea aceasta face contrast teribil cu exteriorul care e extrem de calduros si plin de viata, toata un zambet.
Cred ca m-am blocat pe undeva, in drumul spre fericire. Trebuia sa se intample si ceva prost, prea venise caldura dintr-o data. Dar... imi revin eu! S-am sa fiu iar o raza de soare ce-o sa strabata prin toti si toate pana cand imi voi construi singura imperiul mult visat. Oamenii nu sunt fiinte pe care te poti baza.

and please don't drive me blind

Placebo - Blind
Asculta mai multe audio Muzica »

M-ai cunoscut ca o explozie solara si m-ai lasat ca o inundatie teribila.N-ai putut sa vezi soarele ce sedea in mine, doar raze minuscule ce se strecurau printre nori. Le-ai exploatat si le-ai transformat in furtuni de necontenit, ca mai apoi sa te detasezi lasandu-ma sa fac fata singura ploilor si rafalelor de vant.
Te-am confundat cu zeul ce m-ar fi putut salva de la potop,lasandu-mi doar primavara in suflet. Te-ai dovedit a fi un oarecare, care a stiut sa manevreze spre binele lui stelele de pe ceru-mi ce ti le pusesem in maini.
Redevin propria-mi zeita, readun puterea si scot soarele la suprafata, imprastiind norii in cele patru zari. As tinde sa ma bazez in continuare pe caldura artificiala, din afara, dar de atatea ori mi-a adus nori, incat mi-am creat o bariera pentru autoaparare.
Desigur c-o sa mai calc in baltoci s-am sa-mi mai formez vartejuri interioare caracteristice mie. Acestea nu se vor duce de tot nici cu trecerea timpului.
Poate, pana la urma, voi ramane tot o piatra modelata de catre fortele exterioare.

my life crashing down before me

Cum unele flori se vestejesc intr-o vaza imbacsita, c-o apa statuta, taiate de la radacina cu scopul de a-si astepta cumparatorul, asteptandu-l uneori prea mult, asa si eu simt cum imi traiesc viata relativ dragut[ fiind un termen demn de respectat la mine], asteptandu-mi fat-frumosul, adica tot la ceea ce visez eu. Simt ca trec prin tot felul de relatii care nu-si au scopul decat de a ma tine on the track, in asteptarea a ceea ce visez. Interesul meu nu e making moneh, sau sa am o cariera de succes, sau sa am o gloata de prieteni greu de stapanit, ci implinire sentimentala. I know it looks weird, scris de catre un kinder like I am, dar that's it. Si cu asta basta!*hahahahahha*

Am dezvoltat o adevarata obsesie pe afectiunea asta,care mi se pare mie ca tot n-o primesc suficient de mult,desi nu-i asa, but I need it from a guy[ yeeey,I'm not a lesbi * monkey dance*]. Ma tot regasesc in versuri d-alea kind of emo[ I hate this term, but I kind of got used to it] vorbindu-se despre finding your soulmate and not fiding true love...

Hell, oricat am spune ca ne e mai bine fara un partener/ o partenera it's all bullshit!Cel putin din punctul meu de vedere. I see it all like this : cea mai mare dorinta a omului e sa fie iubit iar scopul lui e sa se reproduca. Lately a inceput totul sa se reduca la bani, pana si reproducerea, chiar si iubirea, cel mai nobil sentiment ever!

People, moneh isn't everything! Love it is.. and peace, ofc[ a vorbit hippioata din mine].

Anyway, dupa 3 cani de vin fiert blogmeetu chiar mi se parea extremly ok! So, I'm gonna be there next time! Yeeeey!
P.S.: Something's wrong with me. Alchol maybe, but I think it's not my worst post ever, still.

sort of..leapsa?

From hybrida . So, it goes like this, din cate am inteles:
Me is Disi, de la disidenta, de la luna amara - dizident . Bili mi-a spus first time like that and I loved it. Me is a kinder, a kid, copilu' , bebe, oricum vrei sa-i spui. Ador sa ma joc, in toate sensurile imaginabile, propriu, dar mai mult figurat.
Pe scurt, povestea "vietii mele" ar fi perfect descrisa de catre psiholoaga like this : " Tu esti o placinta care sta intr-un fotoliu mare si pufos, in dreapta ta o ai pe doamna cucoana Lene si doamna cucoana Comoditate.De ce sa faci un efort sa pleci de acolo daca ai si prietene?" Comoditatea mi-a absorbit mintea si trupul si nu ma mai despart de ea.Lenea..o avem cu to(n)tii.
Tind sa cred c-am fost a wise kid( pana de curand, ofc), mi-am pierdut anii cu o groaza de prostii de care nu m-am tinut : tenis, inot, volley, chitara 4 ani, dans sportiv, dans modern, gimnastica, balet, tot tacamul. Ultimul hobby este fotografia, de vreo 3 ani, desi suna lame fiindca lately toti sunt niste fotografi impatimiti. Eu, desi am un Nikon D60 absolut genial(trebuia sa ma laud ), m-am cam plictisit. Cum au trecut toate "pasiunile", asa va trece si aceasta, desi nu-mi surade deloc ideea.Totusi, sa revin la ideea de wise kid: familia imi zicea "baba" cand eram mica, fiindca scoteam niste "perle " prea mature pentru varsta mea frageda. Nu mi-am trait copilaria cum trebuia, nici de adolescenta nu ma bucur, eu sunt prea ocupata cu gandurile " ce-ar fi daca..?" si sa reflectez asupra mea si a ceea ce se intampla in jurul meu.
Eu zic ca nu prea ies in evidenta, mi s-a spus ca am un ras foarte haios, nu suport berea, dar sunt pasionata de vinul rosu, imi plac barurile ( not a good one*worried face *) si sa cunosc muuuulta lume interesanta.
Sunt o dependenta de afectiune si de imbratisari fiindca e cel mai normal si simplu mod in care poti transmite caldura interioara.
Foarte mult pentru mine conteaza muzica. In ceea ce fac, cum ma simt, ce gandesc, oamenii cu care stau, categorisirea lor, desi suna ca o idee preconceputa.
Nu sunt deloc priceputa in interactionarea cu oamenii pe termen lung, mi-am pierdut o groaza de prieteni si nu din certuri, but I still want a long and good friendship and relationship too. Pe zi ce trece imi pierd speranta in a le gasi vreodata. Oh, cum am putut sa uit?! Sunt o negativista convinsa!
Words aren't quite enough to describe me and I would always forget something, but mostly this is it.
Duc mai departe Andradei, desi nu mai vrea sa scrie in blog.

I guess it's time I run

A ramas doar jumatatea mea rationala in jocul asta fara de sfarsit. Cealalta si-a luat zborul, sictirita si nehranita cu vise pasionale, ci doar impinsa la o parte de dorinte irealizabile.
Mi-e frica ca nu-mi mai esti indispensabil, ai devenit un accesoriu.Mi-e dor sa fii primul care-mi vine in minte cand la urechi imi ajung versuri siropoase,insa acum te mai asociezi doar cu cele melancolice.Mi-e dor sa fii tu cel pentru care deschid ochii,cel pentru care zambesc.
Nu mai pot sa adun ramasitele imprastiate de-a lungul drumului anevoios pe care l-am parcurs. Am renuntat de mult la orice idee de imbunatatire, fiindca mi-ai demonstrat incababilitatea ta. Nu mai vreau sa mai las de la mine, ca sa ne fie amandurora rau, in continuare.
E ciudat cum ne incapatanam amandoi sa speram in imposibil. Pe tine te inteleg de ce, dar pe mine nu.
O sa-mi fie dor de tot ceea ce insemni tu si de cum am fost eu langa tine, o data, insa daca as mai ramane n-as face altceva decat sa " keep bending until I'll break".
Ma doare si totusi trebuie s-o fac!It's time to face the truth. It will never be the same again. You can't reach me anymore and I won't come down to you again.




James Blunt - Same Mistake
Asculta mai multe audio Muzica »

ma tot scald intr-o pasiune ce nu mai trece.

Ma insel pe mine insami. Ma joc cu mintea mea, cu timpul meu. Am ales sa stau in loc, desi constienta ca n-o sa duca la nimic, poate doar la un regres inevitabil.Dau dovada de foarte multa prostie, dar si de incapatanare, dupa ce am ales de atatea ori stagnarea, sperand, in naivitatea mea, in
Bratele ce odata le adoram acum parca sunt straine, fara pic de sange, fara caldura de care eram dependenta o data. Poate cand te vad eu inca visez la ce insemnai atunci, poate ma incapatanez sa vad in tine idealul, poate tu esti singura craca disponibila a copacului realitatii.Poate starea asta de nesatisfacere ma mentine pe linia de plutire.
Simt ca nu mai pot ramane aici, imi sunt mult prea cunoscute toate situatiile ce m-au ranit si le simt rasuflarea atat de aproape de ceafa mea. Se reapropie , iar mintea ma previne, insa eu raman ca o statuie de piatra cu un zambet fals intiparit pe fata.
Nu pot sa ma mai mint.Nu mai vreau asta. Nu o sa mai fie bine, cum de atatea ori am incercat si-apoi mi s-a dovedit lucrul asta.

P.S.: Lack of words, sowy. Prea multe ganduri ce nu ies deloc intr-o forma placuta din cap.

indecizia ce urla in mine

Am gasit portita salvatoare. Mi-a aparut ca luminita de la capatul tunelului in fata si mi-a aratat calea spre o lume mai buna. Pentru a nu-mi strica cumva reputatia de masochista considerabila mi-am complicat mintea si calea ce mi s-au infatisat in fata ochilor, bagandu-mi in vene doze zilnice de trecut.Pentru ca povestioara sa fie si mai incitanta oscilam intre diferitele stari, cea in care faceam un pas spre acea usa, acea in care stateam pe loc si cea in care dadeam inapoi. Deci si prin urmare sunt doar cu extrem de putin mai in fata, comparand cu starea de pana acum.

Cum procedez? Calea imi arata lumina, atragatoare si nerabdatoare sa ma aiba in primire, pentru un timp o venerez si-o vad ca pe o salvare, iar apoi mintea mea lucreaza intens si imi spune ca nu-i bine ce fac, ca o sa fiu mult prea fericita si ca nu trebuie sa se intample asta. Ne place "aventura", sa traim viata "intens", isn't it? *sarcastic grin*

Tind sa aleg a risca, a ma adventura iar prin noroi si uragane,prin minciuni si plansete, prin griji si certuri, doar fiindca am fost obisnuita, deci iar ajung la concluzia ca mi-e frica sa-mi fie bine( sau de schimbare) fiindca nu mi s-a intamplat asta. Dar apoi iar ajung la lumina si ma imbie in razele-i calde si ma atrage.Raman pe neutru.

Ce-i de facut? Sa ma lupt cu mine? Nu ca intervine iar frica.Sa cer ajutor? Nu ca mandria si orgoliul sunt prea mari. Sa renunt a mai dori lumina? Nu ca as ramane fara niciun scop in viata. Sa raman cu mine insami, la nivelul de neutralitate? Nu fiindca vreau una din doua. Sa sper ca acea parte negativa va deveni lumina? Poate, dar putin probabil, neincrederea scazand in ultimul timp aproape de minimum. Sa iau in primire lumina ? Poate.

My mind is my worst nightmare ever.

P.S. : Probabil singurul post din care nu s-a inteles exact despre ce e vorba. Na, Niko, I can do that too! *phhhhhhbt*




Damien Rice - Volcano
Asculta mai multe audio Muzica »

caught in between

What went wrong? Was it my fault?What should I've done? Mai au rost aceste intrebari? Nu.
A inceput sa-mi placa sa fiu in starea asta relativ ok, prinsa intre ce-a fost si ce-o sa fie, perioada de pauza, de gandire.Mai greu e sa-mi dau seama ce carare sa urmez in continuare astfel incat sa fiu cat mai aproape de situatia dorita, sa nu mai ramana doar un vis. Acum realizez ca momentele cele mai fericite sunt cand mi se implineste cate unul din numeroasele vise.

Simt ca nu pot trece cu capul sus peste tot spre o noua etapa in care o sa am de suferit astfel incat sa pot invata alte lucruri, poate mai grele, o sa trebuiasca sa ma comport altfel, sa arat ca am evoluat, ca n-am trecut prin toate de pana acum ca prin vid. Nu ma simt pregatita. Mi-as forma un zid sa ma apar de tot, de trecut, de viitor, de rautati, de greseli , insa chiar si unul fictiv mi-e imposibil. Cel mai bine stiu sa-mi vomit sufletul, deci cum as putea s-o fac in spatele zidului?
Mi-ar trebui un timp on my own,dar nu stiu cat de bine/mult pot rezista, nefiind invatata astfel.

Sunt o dependenta! Am o gramada de vicii, nici eu nu le mai stiu numarul,care ajung sa ma defineasca si sa ma controleze chiar pana la punctul in care nici nu-mi mai dau seama de acest lucru.

Cert e ca iar am in minte o gramada de lucruri daunatoare, iar daca le-as da drumul m-as baga iarasi intr-un mare haos, din care de data asta ar fi nevoie de o adevarata minune sa scap intreaga, la figurat, fireste. Totul incepand de la faptul ca m-as intoarce. I really don't want to walk away.

Mi-e frica de o groaza de lucruri, dar cel mai mult de mine insami. Nu ma controlez, nu prea gandesc inainte sa fac o prostie si astfel eu sunt cel mai mare dusman al meu.




Sinner - Crown of thorns
Asculta mai multe audio Muzica »

dezastrul ce l-a provocat explozia unei vieti

M-am aruncat pentru prima oara cu capul inainte in nestiut. Am riscat pentru ceva ce nu promitea absolut nimic.M-am luptat din greu cu toata fiinta mea,am dus o lupta anevoioasa.Da, intradevar, am obtinut ceea ce am vrut, dar asta doar la suprafata. In profunzime sunt in acelasi punct ca inainte de a incepe lupta. Nu regret chiar atat de mult toata perioada prin care am trecut, fiindca mi-a adus multe lucruri noi, m-am descoperit pe mine, mi-am mai dat seama de cum e de fapt lumea si viata, dar as fi preferat monotonia. Prefer ceva stabil, cu nuante de adventura si naivitate, dar in sine sa ramana tot calmitatea.Un joc, facut din copilarisme si profunzime, seriozitate ascunsa sub zambete, un dans plin de iubire ce izvoraste din noi.

Cum zicea si hybrida, a doua oara nu mai e la fel. S-au pierdut prea multe, iar eu m-am saturat si nu mai am putere sa incerc de una singura sa le repar sau sa le refac. Speranta inca o am, dar visul fara realizare materiala e doar o iluzie. Inca mai vad calea pe care ar trebui sa decurga lucrurile astfel incat sa ma multumeasca oarecum, dar nu am atata putere de convingere si mai ales nu atata incredere in mine incat sa-l aduc si pe el pe acel drum.

Vesnic nemultumita. Oare asta sa-mi fie raspunsul la intrebarile cele mai de pret si cauza a actiunilor mele? Sunt om, vreau mult, mult mai mult si din pacate cer lucruri aproape imposibile, ce le am doar cand visez cu ochii deschisi.

Mi-e groaza de asteptare aia indelungata ce ar putea sa-mi aduca si ceea ce vreau, mai ales fiindca nu pot sa-i stiu sfarsitul , daca voi avea sau nu parte de visul implinit.

Mi-ar placea sa-mi stiu viitorul...sau ceea ce gandesc oamenii. Suna ca un om care nu se bucura de viata, dar cam asa sunt. Monotona, calma si stabila. Sau poate doar nerabdarea mi-a intrat prea adanc in minte.

and supergirls just fly

Mi-as dori sa am atata putere mintala si perseverenta plus multe alte calitati incat sa fac ceea ce-mi propun sau chiar doresc. La mine , din pacate, mai toate dorintele raman in acelasi stadiu, neimplinite. De cele mai multe ori, daca mi se implineste vreun vis sau vreo dorinta arzatoare se intampla printr-un fapt suspect si neajutat de catre mine .


Mi-as mai dori sa fiu atat de culta si sa am atata inteligenta incat sa ma uimesc si pe mine insami. Sau sa fiu atat de citita incat sa stiu o multime de quote-uri si de nume de carti ( da, ca-n " Finding Forrester" - revazut azi filmul ). Sa am pur si simplu ceva deosebit cu care sa ma pot lauda, iar chestiunea aceea sa fie atat de speciala incat sa acopere celelalte defecte.


Ma simt o fiinta stearsa, nesemnificativa, un bondoc nedemn de bagat in seama.Copil frustrat care cu toate deformarile corporale ce si le face incearca sa se accepte pe sine, sa-si gaseasca ceva deosebit. Intr-un timp, credeam ca pe dinauntru sunt intr-o mica masura deosebita. Am descoperit ca pana la urma s-a dovedit a fi un defect faptul ca sunt prea sufletista and all that bullshit.


Deci ce-i de facut?! Sa astept. Sa rabd. Sa cresc mare si sa-mi vina mintea de tot la cap si sa ma accept asa, not special, cum sunt. Mai tre sa fie si oameni d-astia, isn't it?