Sunt de parere ca daca un lucru nu merge bine de la inceput, nu are rost sa mai continui. Atunci de ce sunt ipocrita, uitand de "regula" asta a mea, cand e vorba de mine? Sunt o egocentrista fara scapare. De la inceput in relatia cu mine insami n-au fost curcubee si fluturasi, dar am continuat sa ma lupt, sperand c-o sa-mi vina mintea la cap o data si-o data. Inca nu mi-a venit. Tot ma chinui, ma intorc pe dos, dar problema nu face decat sa se agraveze. Uneori simt ca-mi fac in ciuda, abuzand de lucrurile care chiar ma baga tot mai adanc in dispret. O fi teribilism si/sau comportament auto-distructiv.
Aceleasi jucarii ce se vor stricate, toate parca cu aceiasi sclipire rautacioasa in ochi, semanand intre ele, de parca mor si reinvie, cu puterile dublate. Aceleasi pietre ce se bat cap in cap, toate vrand sa fie buricul pamantului, dar nici una recunoscand asta. Semne tot mai mari ce duc spre acelasi drum infundat. Nisipul cu care te minti ca nu-l vei mai lasa sa-ti scape printre degete, doar ca sa te vezi dezamagit si infrant. Aceeasi poveste, imbunatatita, dar acoperita de tot mai multe pete negre.
La o cana de ganduri bune, se adauga doua de ganduri rele, condimentate cu obisnuitul low self-esteem, iesind starea de azi, " hates herself day ". Se recomanda cererea parerii psihologului inainte de folosirea retei.
Savage Garden - Two beds and a coffee machine
Asculta mai multe audio Muzica
luni, 17 august 2009
joi, 6 august 2009
drumul spre pierzanie
Ceea ce visam este ce ne dorim cu adevarat? Probabil ca nu si e inspaimantator sa admiti aceasta. Sa fugi inainte de a se prabusi totul e lasitate, sau solutia cea mai buna? Ce te-a multumit azi, nu o va mai face si maine. Vei avea nevoie din ce in ce de mai mult si... mai mult. Incerci sa scapi, dar esti prea departe chiar si pentru asta. Viteza tuturor si rapiditatea cu care trec clipele te coplesesc, fiind un cosmar perpetuu. Nu mai merge sa te prefaci, n-ai scapare. Pustiul sa te ingrijoreze mai mult decat golurile ce se vor umplute. Sa nu regreti cele intamplate, ci cele ce se vor intampla. Cireasa de pe tort este sa vezi sfarsitul chiar de la inceput. Sa privesti lucrurile vechi cu ochi noi te deruteaza, dar... inca e bine.
Bazaitul tantarilor completeaza ecoul gandurilor. Ciupitura, precum un gand la inceput de drum, iti vine s-o zgandari,dar cu cat faci asta mai mult, cu atat se face rana mai mare.
Ironia e ca... vroiam sa fie niste insirari de cuvinte haioase, nu ganduri incoerente si mult prea ambigue. Nici de data asta nu mi-a iesit.
Bazaitul tantarilor completeaza ecoul gandurilor. Ciupitura, precum un gand la inceput de drum, iti vine s-o zgandari,dar cu cat faci asta mai mult, cu atat se face rana mai mare.
Ironia e ca... vroiam sa fie niste insirari de cuvinte haioase, nu ganduri incoerente si mult prea ambigue. Nici de data asta nu mi-a iesit.
sâmbătă, 25 iulie 2009
Doar cămaşa la catarg şi chitara în derivă
Am un chef nebun de scris, de a inveli iar cuvintele cu intelesuri ascunse, sa le fac ghemotoace, ghemotoace si sa ma joc ca o mâţă cu ele, sa le rostogolesc pana devin idei, sa le desfac in fraze, iar dupa ce termin, sa "vomit" inca un gand uitat pe drum.
Mi-am propus sa nu folosesc niciun " dar" in post-ul asta. Nici macar unul, scapat printre degete. "Dar" arata nehotarare, iar acum sunt sigura ca vreau Vamă, soare, vant, cort, ganduri bete, vin si Folk You.
Ce daca nu-s toate roz? Ce daca nu-s curcubee si zambete peste tot? N-as putea spune ca este vreun inlocuitor pentru acestea, nu e nicio minune, nimic spectaculos. Zilele trec, fara sa stiu sigur de ce si care-i rostul fiecarei clipe si totusi e bine. E bine!
Fiindca nu trebuie sa aiba sens, nu trebuie gandit, fara intrebari sau probleme, raspunsu'-i vanare de vant.
Dinu Olarasu - N-ai nevoie de foarte multe
Asculta mai multe audio Muzica
Mi-am propus sa nu folosesc niciun " dar" in post-ul asta. Nici macar unul, scapat printre degete. "Dar" arata nehotarare, iar acum sunt sigura ca vreau Vamă, soare, vant, cort, ganduri bete, vin si Folk You.
Ce daca nu-s toate roz? Ce daca nu-s curcubee si zambete peste tot? N-as putea spune ca este vreun inlocuitor pentru acestea, nu e nicio minune, nimic spectaculos. Zilele trec, fara sa stiu sigur de ce si care-i rostul fiecarei clipe si totusi e bine. E bine!
Fiindca nu trebuie sa aiba sens, nu trebuie gandit, fara intrebari sau probleme, raspunsu'-i vanare de vant.
Dinu Olarasu - N-ai nevoie de foarte multe
Asculta mai multe audio Muzica
marți, 21 iulie 2009
My eyes don't wanna see me no more
Fiindca azi-noapte m-am visat cu parul pana la umeri si eram in culmea fericirii.
Fiindca arat ca un baietel, dar ma mint ca trebuia...
Fiindca, dupa cum ma asteptam, m-am lasat de "fotografie". Am lasat Nikonul sa putrezeasca in urma mea,ca sa-i dovedesc ca nu-i exceptia in viata mea.
Fiindca mi-am dovedit ca sunt utila, dar prefer sa fiu opusul.
Fiindca m-am saturat sa ma plang de toate cacaturile, dar continui s-o fac ca-s femeie si ca-s mica si ca pot sa-mi mai gasesc inca 100 de scuze.
Fiindca sunt inca un copil mic si prost,desi m-am maturizat in ultima perioada.
Fiindca iar trece timpul pe langa mine si eu nu ma bucur suficient de prezent.
Fiindca-mi place la nebunie sa ma complic, iar apoi sa fac pe victima.
Fiindca nu-s buna de nimic, but I'm just cute being there... *rolling eyes*
Fiindca melodia asta-i bestiala si ma face sa-mi fie dor de a mea chitara uitata in acelasi colt de vreo 3-4 ani.
Tapinarii - My Guitar
Asculta mai multe audio Muzica
Fiindca arat ca un baietel, dar ma mint ca trebuia...
Fiindca, dupa cum ma asteptam, m-am lasat de "fotografie". Am lasat Nikonul sa putrezeasca in urma mea,ca sa-i dovedesc ca nu-i exceptia in viata mea.
Fiindca mi-am dovedit ca sunt utila, dar prefer sa fiu opusul.
Fiindca m-am saturat sa ma plang de toate cacaturile, dar continui s-o fac ca-s femeie si ca-s mica si ca pot sa-mi mai gasesc inca 100 de scuze.
Fiindca sunt inca un copil mic si prost,desi m-am maturizat in ultima perioada.
Fiindca iar trece timpul pe langa mine si eu nu ma bucur suficient de prezent.
Fiindca-mi place la nebunie sa ma complic, iar apoi sa fac pe victima.
Fiindca nu-s buna de nimic, but I'm just cute being there... *rolling eyes*
Fiindca melodia asta-i bestiala si ma face sa-mi fie dor de a mea chitara uitata in acelasi colt de vreo 3-4 ani.
Tapinarii - My Guitar
Asculta mai multe audio Muzica
sâmbătă, 27 iunie 2009
sâmbătă, 23 mai 2009
lo-lo-lo-lo-lonely
Sasha - I Feel Lonely
Asculta mai multe audio Muzica »
I feel lonely, dar pe un ton chill spre boogie.Not sad, not happy, but in between.
Pentru prima oara cred ca pot spune ca nu-s la extreme, ci pe linia de plutire. Am I growing up? *worried face*
duminică, 10 mai 2009
Pastrez in mine doar apusuri
Tot simt nevoia sa ma plang si sa zbier si sa urlu cat ma tin plamanii ca nu mai vreaaaaaaau! M-am saturat de acelasi joc imputit, insa mi-e frica sa schimb calea. Mi-e ingrozitor de frica ca ar putea sa fie altfel, ca ar putea sa fie mai bine.
Totul ar fi al naibii de usor, daca nu m-as complace in situatia asta. Desi nemultumita la suprafata, undeva, deep inside, mi-e bine. E totul chill.
Ma bat cap in cap cu tot ce zic si tot ce fac si ma comport ca un copil prost si imatur fiindca nu stiu ce vreau. Efectiv ma scoate din sarite si-ncep sa dau vina pe factori externi, cand EUUUU sunt de vina! Da, eu!
Sunt absolut ingrozita de lucrul pe care obisnuiam sa mi-l doresc cel mai mult. Nu mai stiu unde sunt, ce-o sa fac, cum o sa fac, motivele imi sunt necunoscute de asemenea.. Nu-mi gasesc locul, nu mai gasesc fete cunoscute, desi totul e la fel.Nici macar muzica nu ma mai ajuta. Sunt doar niste versuri si niste sunete pierdute in decor.Sunt pierduta intr-o lume cenusie, iar rasaritul nu il pot vedea. Filmul meu prezinta numai apusuri si din cand in cand o noapte cu luna plina.
E un haos linistit ce ma omoara.. incetul cu incetul. Vreau o furtuna adevarata! Cu tunete si fulgere si-o ploaie torentiala si nori negriciosi si strazi goale...
Totul ar fi al naibii de usor, daca nu m-as complace in situatia asta. Desi nemultumita la suprafata, undeva, deep inside, mi-e bine. E totul chill.
Ma bat cap in cap cu tot ce zic si tot ce fac si ma comport ca un copil prost si imatur fiindca nu stiu ce vreau. Efectiv ma scoate din sarite si-ncep sa dau vina pe factori externi, cand EUUUU sunt de vina! Da, eu!
Sunt absolut ingrozita de lucrul pe care obisnuiam sa mi-l doresc cel mai mult. Nu mai stiu unde sunt, ce-o sa fac, cum o sa fac, motivele imi sunt necunoscute de asemenea.. Nu-mi gasesc locul, nu mai gasesc fete cunoscute, desi totul e la fel.Nici macar muzica nu ma mai ajuta. Sunt doar niste versuri si niste sunete pierdute in decor.Sunt pierduta intr-o lume cenusie, iar rasaritul nu il pot vedea. Filmul meu prezinta numai apusuri si din cand in cand o noapte cu luna plina.
E un haos linistit ce ma omoara.. incetul cu incetul. Vreau o furtuna adevarata! Cu tunete si fulgere si-o ploaie torentiala si nori negriciosi si strazi goale...
sâmbătă, 9 mai 2009
în al meu mare opac
Simt cum alunec departe de lume si ma inec tot mai mult in mine. Imi umplu capul cu prostii, ocazional cu imagini ale viitorului nerealizabil. Nu mai traiesc in trecut, insa parca nici in viitor lumea nu arata promitator.
Aceleasi cortine cenusii in care ma invaluiesc mult prea des in fiecare luna, spectatorii, desi mai mereu altii, tot putin invizibili. Mucegai si un miros tare, sala atat de mare si de rece, ma silesc sa fug tot mai mult in mine. Pe zi ce trece, intr-un colt din ce in ce mai intunecat si indepartat.
Chiar daca as avea motive sa ies la suprafata, nu le-as vedea, sunt prea orbita de inventata drama ce-mi sta in cale mai rau decat o ceata densa. Motive sa ma comport 24/7 ca un copchil prost si cica depresiv iar nu am, dar pentru asta mi-a ramas imaginatia. Combinata cu negativismul meu de nepatruns pot face un amestec aproape fatal pentru unele parti din mine.
Potentialele scapari le transform in obsesii, ce ajung sa ma inchida tot mai mult in cochilie.
E ca si cum as inota ani intregi intr-un ocean, constienta fiind ca nu e decat in mintea mea si ca nu ma duce nicaieri.
Prefer sa fiu goala, sa ma descotorosesc de cele bune si rele si sa...plutesc.
P.S.: Cum imi promisesem, post siropos in care fac ce stiu eu mai bine ( sa ma plang) si mananc mult cacat. Plus, ca sa va destind, un scurt-metraj genial.
Aceleasi cortine cenusii in care ma invaluiesc mult prea des in fiecare luna, spectatorii, desi mai mereu altii, tot putin invizibili. Mucegai si un miros tare, sala atat de mare si de rece, ma silesc sa fug tot mai mult in mine. Pe zi ce trece, intr-un colt din ce in ce mai intunecat si indepartat.
Chiar daca as avea motive sa ies la suprafata, nu le-as vedea, sunt prea orbita de inventata drama ce-mi sta in cale mai rau decat o ceata densa. Motive sa ma comport 24/7 ca un copchil prost si cica depresiv iar nu am, dar pentru asta mi-a ramas imaginatia. Combinata cu negativismul meu de nepatruns pot face un amestec aproape fatal pentru unele parti din mine.
Potentialele scapari le transform in obsesii, ce ajung sa ma inchida tot mai mult in cochilie.
E ca si cum as inota ani intregi intr-un ocean, constienta fiind ca nu e decat in mintea mea si ca nu ma duce nicaieri.
Prefer sa fiu goala, sa ma descotorosesc de cele bune si rele si sa...plutesc.
P.S.: Cum imi promisesem, post siropos in care fac ce stiu eu mai bine ( sa ma plang) si mananc mult cacat. Plus, ca sa va destind, un scurt-metraj genial.
joi, 7 mai 2009
Sileste-ma sa fug.
E ca si cum as vomita fiecare litera. Repet unele cuvinte de mi se face greata de la atata invarteala. Devin seci si sumbre si nu-mi mai zambesc. Am abuzat prea mult de ele, ignorand urlete lor disperate c-ar prefera gunoiul. Da, am aflat acum ca visau la jeg in timp ce eu le dadeam cer senin si stele. Sunt tot mai agitate in ultimul timp, de parca nu mai au stare. Se zbat si ricoseaza dintr-un perete-n altul. Si-au pierdut simturile, mirosul specific si se albesc. Se topesc si ma inunda. N-o vad,dar o simt. Ma sperie si ma cutremura, vrand sa ma darame din radacini.Obisnuiau sa ma placa. Desi ma comportam groaznic, ele tot ma acceptau. Roata se intoarce, insa.
Gandurile astea, mereu aceleasi,uzate deja, au facut riduri. Nu mai vor sa mai ascunda nimic in spatele lor, au obosit sa le tot folosesc ca pe niste carpe, rareori ca pe niste arme. Au facut greva, nemultumite fiind de densitatea exagerat de mare in creierul meu. Nu mai suporta sa stea incepute si neterminate, trezite si nesatisfacute. Pana si ele vor sa fuga. Pe sub pleoape, pe nari, pe unde-apuca.
Au planuit toate sa ma paraseasca. Ochii au zis ca ei raman, fiind mai masochisti de fel. Si-au spus si secretul : traiesc pentru clipele cand dau de oglinda ca sa rada. E ca un banc sec.
O sa calc peste mine si-o renunt la tot ce-i pamantesc. Maine, poimaine, poate la anul.
Gandurile astea, mereu aceleasi,uzate deja, au facut riduri. Nu mai vor sa mai ascunda nimic in spatele lor, au obosit sa le tot folosesc ca pe niste carpe, rareori ca pe niste arme. Au facut greva, nemultumite fiind de densitatea exagerat de mare in creierul meu. Nu mai suporta sa stea incepute si neterminate, trezite si nesatisfacute. Pana si ele vor sa fuga. Pe sub pleoape, pe nari, pe unde-apuca.
Au planuit toate sa ma paraseasca. Ochii au zis ca ei raman, fiind mai masochisti de fel. Si-au spus si secretul : traiesc pentru clipele cand dau de oglinda ca sa rada. E ca un banc sec.
O sa calc peste mine si-o renunt la tot ce-i pamantesc. Maine, poimaine, poate la anul.
The way cookie crumbles
Pana si cuvintele fug.. departe... fug.
Fuga asta pare atat de tentanta si totusi atat de plina de galme si de noduri, incat mi-e c-o sa raman blocata chiar si-n fuga. Ce ironie a sortii!
Am intrat in viata din plin, fara anestezie, fara sa fi citit prescriptiile inainte si m-am dus cu capul inainte. M-am lovit prea tare ca sa-mi amintesc drumul, apoi niste stranii umbre sopteau dubios. Cand peretii au inceput sa se stranga in jurul meu, mi-am dat seama ca iar gresisem gaura
.
Devenisem propriul mascarici, dar vocile din cap pareau sa nu se distreze. Nu incetau a-mi tine morala, iar luminile imi exploatau retina, facand un ring de dans din radacinile ideilor.
Petele de pe tavan se tot mareau, cu cat pierdeam tot mai mult din mine. Imi lasasem in vant trupul. O fasie de materie se mai tinea de pamant, zbierand muţeşte in van. Valurile mi-au soptit ca nu mai eram eu. S-atunci am plecat, fara sa clipesc, insa dupa un moment si jumatate am realizat ca mergeam in directia opusa si.. in cerc. Am inteles atunci de ce in fata imi vedeam numai coada si de ce zambea ea galeş spre rautacios.
Nu mai puteam sa vad, in loc de ochi aveam gauri, iar mainile treceau miraculos prin obiecte. Le-am cerut scuze, dar nici n-au sesizat.
Era necesara o discutie intre patru ochi cu mine, dar ma cam evitam. N-am stat cu mainile-n san si am angajat niste detectivi sa ma rapeasca. Oftand, mi-am dat seama ca am luat-o pe cai gresite si total inutile, de vreme ce-mi pusesem de mult catuse la creier.
Asa s-a sfarsit inceputul povestii, dar nu inainte de a-mi inscena moartea, cu ketchup si cutite facute din lenjerie comestibila. Dezvirginarea mortii s-a produs mai bine decat in cele mai dragute cosmaruri ale mele.
P.S. : Vroiam sa fie iar un post siropos in care eu mancam mult cacat, dar a derivat spre o râdere de sine a naibii de dubioasa, trebuie sa recunosc.
Fuga asta pare atat de tentanta si totusi atat de plina de galme si de noduri, incat mi-e c-o sa raman blocata chiar si-n fuga. Ce ironie a sortii!
Am intrat in viata din plin, fara anestezie, fara sa fi citit prescriptiile inainte si m-am dus cu capul inainte. M-am lovit prea tare ca sa-mi amintesc drumul, apoi niste stranii umbre sopteau dubios. Cand peretii au inceput sa se stranga in jurul meu, mi-am dat seama ca iar gresisem gaura
.
Devenisem propriul mascarici, dar vocile din cap pareau sa nu se distreze. Nu incetau a-mi tine morala, iar luminile imi exploatau retina, facand un ring de dans din radacinile ideilor.
Petele de pe tavan se tot mareau, cu cat pierdeam tot mai mult din mine. Imi lasasem in vant trupul. O fasie de materie se mai tinea de pamant, zbierand muţeşte in van. Valurile mi-au soptit ca nu mai eram eu. S-atunci am plecat, fara sa clipesc, insa dupa un moment si jumatate am realizat ca mergeam in directia opusa si.. in cerc. Am inteles atunci de ce in fata imi vedeam numai coada si de ce zambea ea galeş spre rautacios.
Nu mai puteam sa vad, in loc de ochi aveam gauri, iar mainile treceau miraculos prin obiecte. Le-am cerut scuze, dar nici n-au sesizat.
Era necesara o discutie intre patru ochi cu mine, dar ma cam evitam. N-am stat cu mainile-n san si am angajat niste detectivi sa ma rapeasca. Oftand, mi-am dat seama ca am luat-o pe cai gresite si total inutile, de vreme ce-mi pusesem de mult catuse la creier.
Asa s-a sfarsit inceputul povestii, dar nu inainte de a-mi inscena moartea, cu ketchup si cutite facute din lenjerie comestibila. Dezvirginarea mortii s-a produs mai bine decat in cele mai dragute cosmaruri ale mele.
P.S. : Vroiam sa fie iar un post siropos in care eu mancam mult cacat, dar a derivat spre o râdere de sine a naibii de dubioasa, trebuie sa recunosc.
vineri, 24 aprilie 2009
poze primavaratice
miercuri, 15 aprilie 2009
barely making sense
Ma pacalesc pe mine insami. Cad in capcanele propriilor mele jocuri. Ma pedepsesc.
Omor parti in mine ce nu mai pot fi inlocuite si astfel maresc numarul spatiilor goale, eu devenind in timp un vid. De multe ori ma gasesc zacand la pamant, in propriul sange, de abia miscandu-ma, dar cu-n zambet al unui om satisfacut intiparit pe fata. Poate nu numai eu sunt faptasul, poate o intreaga "mafie" e pe "urmele" mele, dar astea sunt doar scuze cu care ma mint, subestimandu-ma, crezand ca pot sa fiu pacalita in asemenea fel de subconstient.
Sunt o degeaba-ista. Fac degeaba umbra pamantului.
Dar, ce-ar fi daca din umbra as deveni corp? Daca din praf as deveni materie? Daca dintr-o masca as deveni un actor? Daca din fugar as deveni statornic? Daca dintr-o minciuna invelita in zahar as deveni un adevar invelit in ciocolata? Daca dintr-o fiinta muribunda as deveni un nou-nascut?
As putea sa fiu propriul idol intr-o lume pe care o pot accesa doar visand? Ar putea viata sa ma exileze din imperiul ei si s-o pot vedea, fara sa pot interveni, nici macar in batalii, nici la vreme de furtuna?
Vreau sa vad soarele chiar de este ascuns de norii negriciosi, vreau sa nu mai cred ca ploaia poate dura o vesnicie. Vreau porumbei albi sa zboare inauntrul meu . Nu mai vreau sa stiu ca pot renaste, ca sunt in stare sa ma ridic din coma, doar sa traiesc.
Omor parti in mine ce nu mai pot fi inlocuite si astfel maresc numarul spatiilor goale, eu devenind in timp un vid. De multe ori ma gasesc zacand la pamant, in propriul sange, de abia miscandu-ma, dar cu-n zambet al unui om satisfacut intiparit pe fata. Poate nu numai eu sunt faptasul, poate o intreaga "mafie" e pe "urmele" mele, dar astea sunt doar scuze cu care ma mint, subestimandu-ma, crezand ca pot sa fiu pacalita in asemenea fel de subconstient.
Sunt o degeaba-ista. Fac degeaba umbra pamantului.
Dar, ce-ar fi daca din umbra as deveni corp? Daca din praf as deveni materie? Daca dintr-o masca as deveni un actor? Daca din fugar as deveni statornic? Daca dintr-o minciuna invelita in zahar as deveni un adevar invelit in ciocolata? Daca dintr-o fiinta muribunda as deveni un nou-nascut?
As putea sa fiu propriul idol intr-o lume pe care o pot accesa doar visand? Ar putea viata sa ma exileze din imperiul ei si s-o pot vedea, fara sa pot interveni, nici macar in batalii, nici la vreme de furtuna?
Vreau sa vad soarele chiar de este ascuns de norii negriciosi, vreau sa nu mai cred ca ploaia poate dura o vesnicie. Vreau porumbei albi sa zboare inauntrul meu . Nu mai vreau sa stiu ca pot renaste, ca sunt in stare sa ma ridic din coma, doar sa traiesc.
duminică, 12 aprilie 2009
Impresii blogmeet.
Well, n-a fost nicio cearta *sigh*, dar fuse binisor.
La inceput, ma cam speriasem. Fiecare vorbea cu persoana cunoscuta de langa el, fete triste si tacute, desi funny pt mine la un moment dat... Apoi alcoolul a inceput sa-si faca simtita prezenta, ne-am mai incalzit, am avut parte si de pseudo-certuri.
Concluzia mea, bloggerii in general par niste oameni stati numai in fata monitorului, socializeaza greu, le este mult mai usor sa se exprime pe internet, decat face2face. Ar trebui organizate mai multe blogmeeturi. And stop talkin' about computers, for fuck's sake!!!
Poze here and there.
*tiiiiight huuugs*
La inceput, ma cam speriasem. Fiecare vorbea cu persoana cunoscuta de langa el, fete triste si tacute, desi funny pt mine la un moment dat... Apoi alcoolul a inceput sa-si faca simtita prezenta, ne-am mai incalzit, am avut parte si de pseudo-certuri.
Concluzia mea, bloggerii in general par niste oameni stati numai in fata monitorului, socializeaza greu, le este mult mai usor sa se exprime pe internet, decat face2face. Ar trebui organizate mai multe blogmeeturi. And stop talkin' about computers, for fuck's sake!!!
Poze here and there.
*tiiiiight huuugs*
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
