ar(doare)

Is it you i want or just a notion of a heart to wrap around so i can find my way around?

Te-am pus pe un piedestal doar ca sa te pot privi de jos, doar pentru a-mi satisface nevoia de a ma simti supusa.  Te-am  inaltat pana ai ajuns la nori, doar ca sa ma poti privi ca pe o furnica. Ti-as cere sa ma scapi de pielea aceasta umana, sa imi scoti gandurile cu penseta, sa ma operezi de tot ce-am  mai bun sau rau, pustiindu-ma. Te-mbrac in lumina orbitoare, doar ca sa pot sa raman eu in umbra.

Nu-mi place sa recunosc asta, dar tot ce simt pentru tine este egoist. Vreau sa ma infasor in insecuritatile tale si sa-ti modelez frica pentru a-mi gasi un rost. M-as droga cu mintea ta minunata pentru a-mi simti bataile inimii strapungandu-mi tot corpul.

Te vreau, te simt, te inspir, te expir, te chem,  ravnesc la al tau suflet patat de inchisoarea mintii, poftesc la a ta sarutare capabila sa ma poarte in atemporalitate, toate astea doar ca sa scap de mine, doar ca sa nu mai fiu eu, sa ma contopesc cu tine si sa ma uit, incet-incet.

Mi-e frica sa aflu ca ceea ce vad in tine este doar inchipuirea la care jinduiesc, acel om perfect pentru mine, gresit in cele mai bune sensuri, care niciodata nu se va materializa. Nu vreau sa te pierd in capcanele timpului doar fiindca n-am stiut ce vorbe sa-ti adresez si fiindca deseori am ajuns prea aproape, gata sa te sufoc. Te-as pastra ca pe un bibelou, tot timpul in vitrina vietii, stergandu-l de praf din cand in cand, dar pregatita sa se sparga in orice moment, intimidata fiind de fragilitatea lui. De fapt, tu ai un exterior tare si pretios, asemenea portelanului, insa aerul dintre noi este firav, gata sa ramana fara oxigen, sa se rarefieze pana sa ajunga vid.

Ne-a legat inca din prima clipa o parama, o franghie pe care o intaream cu cate un fir nou la fiecare imbratisare care dura mai mult de 5 secunde, cu fiecare raset si zambet, cu fiecare privire prin care ne transmiteam  mai multe ganduri decat am fi putut concretiza in propozitii si fraze. Chiar daca stransoarea paramei n-a ramas mereu constanta si parea gata sa atinga pamantul de multe ori, unul dintre noi mai tragea din cand in cand de cate un capat, amintindu-ne ca suntem acolo unul pentru celalalt.

Nu vreau sa te posed, nu te-as considera niciodata un obiect, n-as vrea sa fii niciodata al meu, propriu si personal. Ti-ai pierde din auteticitate, te-as reduce la statutul de simplu muritor, ceea ce nu vei fi vreodata. N-as putea sa-ti strivesc aripile imense sub a mea stransoare monotona, insa n-as pierde nicio ocazie de a te devora, a imi hrani existenta cu suflarile tale zguduitoare.

Am trait cu impresia gresita in tot acest timp ca vreau sa te descopar, sa te dezlusesc, sa-ti aflu si cele mai ascunse dorinte si temeri. Nu vreau sa extrag din tine mai mult material pretios decat esti dispus sa-mi oferi.Sunt indragostita de mintea ta, cea mai frumoasa din cate am cunoscut si as ramane mereu in primul rand, cel mai mare fan, gata sa-ti aplaud fiecare reprezentare pe scena al carui actor principal esti tu.

Poate ca gresesc punandu-mi pe tava sufletul, ca m-am despuiat in fata ta de gandurile cele mai profunde si valoroase, dar stiu ca sunt in siguranta cu tine. Nu trebuie sa faci ceva cu ele, multumeste-le lasandu-le pe franghia aceea dintre noi, putand sa le readuci in plan constient din cand in cand. Poti si sa faci abuz de ele, sa le prelucrezi, sa le modelezi, sa te joci cu ele.

Nu-ti cer absolut nimic, singura mea pledoarie este de a lasa parama dintre noi sa reziste (sau nu) singura in fata trecerii timpului, fiindca-mi place sa te stiu acolo, chiar si fara vorbe si atingeri.