is it just my fault?

A trebuit sa ma reintorc ca sa-mi dau seama ca desi au trecut ani, lucrurile nu s-au schimbat, eu inca mai am urmele celor intamplate atunci, tu inca mai esti legat de ale tale caracteristici ce pe mine nu ma incanta sub nicio forma si nu exista o cale placuta de a continua.
Desi aproape-mi daramasem zidul pentru tine, soarta mi-a demonstrat inca o data ca nu sunt negativista degeaba si ca e doar o forma de auto-aparare. Parca ne si vedeam iar sub copac, ascunzandu-ne de razele de soare primavaratice,acum 2 ani, cu aceleasi probleme, mai trecuti prin viata si mai uitati in noi.
N-o sa-mi repet greseala, am invatat cand trebuie sa renunt, sper sa ma invat si cu repezeala de acum in colo, ca de la ea pornesc toate. Ar mai trebui sa pricep clar ca a doua oara nu poate fi mai bine.
Per total, simt ca ma pierd, ma evapor intr-un aer destul de multumitor, dar parca prea rupt de realitate. Razele soarelui inca imi incalzesc zambetul, dar ceva incepe sa inghete in mine. Oamenii imi par tot mai departe, de neatins, nici cu pamantul nu am contact datorita faptului ca levitez, iar fata de mine devin tot mai invizibila, de neluat in considerare.Doar o pata neagra pe orbita. Traiesc undeva in interior, adanc, uitand de toti si toate, cuibarita in abisul sufletului meu, acela ce se transforma intr-o piatra rece si tot mai grea din cauze externe.Partea aceasta face contrast teribil cu exteriorul care e extrem de calduros si plin de viata, toata un zambet.
Cred ca m-am blocat pe undeva, in drumul spre fericire. Trebuia sa se intample si ceva prost, prea venise caldura dintr-o data. Dar... imi revin eu! S-am sa fiu iar o raza de soare ce-o sa strabata prin toti si toate pana cand imi voi construi singura imperiul mult visat. Oamenii nu sunt fiinte pe care te poti baza.