barely making sense

Ma pacalesc pe mine insami. Cad in capcanele propriilor mele jocuri. Ma pedepsesc.

Omor parti in mine ce nu mai pot fi inlocuite si astfel maresc numarul spatiilor goale, eu devenind in timp un vid. De multe ori ma gasesc zacand la pamant, in propriul sange, de abia miscandu-ma, dar cu-n zambet al unui om satisfacut intiparit pe fata. Poate nu numai eu sunt faptasul, poate o intreaga "mafie" e pe "urmele" mele, dar astea sunt doar scuze cu care ma mint, subestimandu-ma, crezand ca pot sa fiu pacalita in asemenea fel de subconstient.
Sunt o degeaba-ista. Fac degeaba umbra pamantului.

Dar, ce-ar fi daca din umbra as deveni corp? Daca din praf as deveni materie? Daca dintr-o masca as deveni un actor? Daca din fugar as deveni statornic? Daca dintr-o minciuna invelita in zahar as deveni un adevar invelit in ciocolata? Daca dintr-o fiinta muribunda as deveni un nou-nascut?

As putea sa fiu propriul idol intr-o lume pe care o pot accesa doar visand? Ar putea viata sa ma exileze din imperiul ei si s-o pot vedea, fara sa pot interveni, nici macar in batalii, nici la vreme de furtuna?

Vreau sa vad soarele chiar de este ascuns de norii negriciosi, vreau sa nu mai cred ca ploaia poate dura o vesnicie. Vreau porumbei albi sa zboare inauntrul meu . Nu mai vreau sa stiu ca pot renaste, ca sunt in stare sa ma ridic din coma, doar sa traiesc.