lo-lo-lo-lo-lonely

Sasha - I Feel Lonely
Asculta mai multe audio Muzica »

I feel lonely, dar pe un ton chill spre boogie.Not sad, not happy, but in between.
Pentru prima oara cred ca pot spune ca nu-s la extreme, ci pe linia de plutire. Am I growing up? *worried face*

Pastrez in mine doar apusuri

Tot simt nevoia sa ma plang si sa zbier si sa urlu cat ma tin plamanii ca nu mai vreaaaaaaau! M-am saturat de acelasi joc imputit, insa mi-e frica sa schimb calea. Mi-e ingrozitor de frica ca ar putea sa fie altfel, ca ar putea sa fie mai bine.

Totul ar fi al naibii de usor, daca nu m-as complace in situatia asta. Desi nemultumita la suprafata, undeva, deep inside, mi-e bine. E totul chill.

Ma bat cap in cap cu tot ce zic si tot ce fac si ma comport ca un copil prost si imatur fiindca nu stiu ce vreau. Efectiv ma scoate din sarite si-ncep sa dau vina pe factori externi, cand EUUUU sunt de vina! Da, eu!

Sunt absolut ingrozita de lucrul pe care obisnuiam sa mi-l doresc cel mai mult. Nu mai stiu unde sunt, ce-o sa fac, cum o sa fac, motivele imi sunt necunoscute de asemenea.. Nu-mi gasesc locul, nu mai gasesc fete cunoscute, desi totul e la fel.Nici macar muzica nu ma mai ajuta. Sunt doar niste versuri si niste sunete pierdute in decor.Sunt pierduta intr-o lume cenusie, iar rasaritul nu il pot vedea. Filmul meu prezinta numai apusuri si din cand in cand o noapte cu luna plina.

E un haos linistit ce ma omoara.. incetul cu incetul. Vreau o furtuna adevarata! Cu tunete si fulgere si-o ploaie torentiala si nori negriciosi si strazi goale...

în al meu mare opac

Simt cum alunec departe de lume si ma inec tot mai mult in mine. Imi umplu capul cu prostii, ocazional cu imagini ale viitorului nerealizabil. Nu mai traiesc in trecut, insa parca nici in viitor lumea nu arata promitator.

Aceleasi cortine cenusii in care ma invaluiesc mult prea des in fiecare luna, spectatorii, desi mai mereu altii, tot putin invizibili. Mucegai si un miros tare, sala atat de mare si de rece, ma silesc sa fug tot mai mult in mine. Pe zi ce trece, intr-un colt din ce in ce mai intunecat si indepartat.

Chiar daca as avea motive sa ies la suprafata, nu le-as vedea, sunt prea orbita de inventata drama ce-mi sta in cale mai rau decat o ceata densa. Motive sa ma comport 24/7 ca un copchil prost si cica depresiv iar nu am, dar pentru asta mi-a ramas imaginatia. Combinata cu negativismul meu de nepatruns pot face un amestec aproape fatal pentru unele parti din mine.

Potentialele scapari le transform in obsesii, ce ajung sa ma inchida tot mai mult in cochilie.

E ca si cum as inota ani intregi intr-un ocean, constienta fiind ca nu e decat in mintea mea si ca nu ma duce nicaieri.

Prefer sa fiu goala, sa ma descotorosesc de cele bune si rele si sa...plutesc.

P.S.: Cum imi promisesem, post siropos in care fac ce stiu eu mai bine ( sa ma plang) si mananc mult cacat. Plus, ca sa va destind, un scurt-metraj genial.

Sileste-ma sa fug.

E ca si cum as vomita fiecare litera. Repet unele cuvinte de mi se face greata de la atata invarteala. Devin seci si sumbre si nu-mi mai zambesc. Am abuzat prea mult de ele, ignorand urlete lor disperate c-ar prefera gunoiul. Da, am aflat acum ca visau la jeg in timp ce eu le dadeam cer senin si stele. Sunt tot mai agitate in ultimul timp, de parca nu mai au stare. Se zbat si ricoseaza dintr-un perete-n altul. Si-au pierdut simturile, mirosul specific si se albesc. Se topesc si ma inunda. N-o vad,dar o simt. Ma sperie si ma cutremura, vrand sa ma darame din radacini.Obisnuiau sa ma placa. Desi ma comportam groaznic, ele tot ma acceptau. Roata se intoarce, insa.

Gandurile astea, mereu aceleasi,uzate deja, au facut riduri. Nu mai vor sa mai ascunda nimic in spatele lor, au obosit sa le tot folosesc ca pe niste carpe, rareori ca pe niste arme. Au facut greva, nemultumite fiind de densitatea exagerat de mare in creierul meu. Nu mai suporta sa stea incepute si neterminate, trezite si nesatisfacute. Pana si ele vor sa fuga. Pe sub pleoape, pe nari, pe unde-apuca.

Au planuit toate sa ma paraseasca. Ochii au zis ca ei raman, fiind mai masochisti de fel. Si-au spus si secretul : traiesc pentru clipele cand dau de oglinda ca sa rada. E ca un banc sec.

O sa calc peste mine si-o renunt la tot ce-i pamantesc. Maine, poimaine, poate la anul.

The way cookie crumbles

Pana si cuvintele fug.. departe... fug.
Fuga asta pare atat de tentanta si totusi atat de plina de galme si de noduri, incat mi-e c-o sa raman blocata chiar si-n fuga. Ce ironie a sortii!

Am intrat in viata din plin, fara anestezie, fara sa fi citit prescriptiile inainte si m-am dus cu capul inainte. M-am lovit prea tare ca sa-mi amintesc drumul, apoi niste stranii umbre sopteau dubios. Cand peretii au inceput sa se stranga in jurul meu, mi-am dat seama ca iar gresisem gaura
.
Devenisem propriul mascarici, dar vocile din cap pareau sa nu se distreze. Nu incetau a-mi tine morala, iar luminile imi exploatau retina, facand un ring de dans din radacinile ideilor.

Petele de pe tavan se tot mareau, cu cat pierdeam tot mai mult din mine. Imi lasasem in vant trupul. O fasie de materie se mai tinea de pamant, zbierand muţeşte in van. Valurile mi-au soptit ca nu mai eram eu. S-atunci am plecat, fara sa clipesc, insa dupa un moment si jumatate am realizat ca mergeam in directia opusa si.. in cerc. Am inteles atunci de ce in fata imi vedeam numai coada si de ce zambea ea galeş spre rautacios.

Nu mai puteam sa vad, in loc de ochi aveam gauri, iar mainile treceau miraculos prin obiecte. Le-am cerut scuze, dar nici n-au sesizat.

Era necesara o discutie intre patru ochi cu mine, dar ma cam evitam. N-am stat cu mainile-n san si am angajat niste detectivi sa ma rapeasca. Oftand, mi-am dat seama ca am luat-o pe cai gresite si total inutile, de vreme ce-mi pusesem de mult catuse la creier.

Asa s-a sfarsit inceputul povestii, dar nu inainte de a-mi inscena moartea, cu ketchup si cutite facute din lenjerie comestibila. Dezvirginarea mortii s-a produs mai bine decat in cele mai dragute cosmaruri ale mele.

P.S. : Vroiam sa fie iar un post siropos in care eu mancam mult cacat, dar a derivat spre o râdere de sine a naibii de dubioasa, trebuie sa recunosc.