Sileste-ma sa fug.

E ca si cum as vomita fiecare litera. Repet unele cuvinte de mi se face greata de la atata invarteala. Devin seci si sumbre si nu-mi mai zambesc. Am abuzat prea mult de ele, ignorand urlete lor disperate c-ar prefera gunoiul. Da, am aflat acum ca visau la jeg in timp ce eu le dadeam cer senin si stele. Sunt tot mai agitate in ultimul timp, de parca nu mai au stare. Se zbat si ricoseaza dintr-un perete-n altul. Si-au pierdut simturile, mirosul specific si se albesc. Se topesc si ma inunda. N-o vad,dar o simt. Ma sperie si ma cutremura, vrand sa ma darame din radacini.Obisnuiau sa ma placa. Desi ma comportam groaznic, ele tot ma acceptau. Roata se intoarce, insa.

Gandurile astea, mereu aceleasi,uzate deja, au facut riduri. Nu mai vor sa mai ascunda nimic in spatele lor, au obosit sa le tot folosesc ca pe niste carpe, rareori ca pe niste arme. Au facut greva, nemultumite fiind de densitatea exagerat de mare in creierul meu. Nu mai suporta sa stea incepute si neterminate, trezite si nesatisfacute. Pana si ele vor sa fuga. Pe sub pleoape, pe nari, pe unde-apuca.

Au planuit toate sa ma paraseasca. Ochii au zis ca ei raman, fiind mai masochisti de fel. Si-au spus si secretul : traiesc pentru clipele cand dau de oglinda ca sa rada. E ca un banc sec.

O sa calc peste mine si-o renunt la tot ce-i pamantesc. Maine, poimaine, poate la anul.