Vreau sa cresc mare!

Ma simt atat de puerila si micuta si prostuta, incat nici mie nu-mi vine sa bag in seama ce scot din capul acesta nepriceput.Mintea se duce in orice coltisor pe care si-l poate imagina, ideile( oricum, lipsite de valoare) se pierd prea des, ratiunea pierduta si ea dintotdeauna, undeva, in vastul vazduh, motive din plin, dar fara pic de sens si asa mai departe.

As vrea sa sar peste toate etapele acestea, din prezent si viitorul apropiat,fiindca nu le vad rostul,sau nu vreau sa le mai simt, sunt doar sa ma inebuneasca, sau cum spun altii " sa ma pregateasca pentru ce va urma".Vreau sa ajung mai repede in momentul in care o sa fiu impacata cu mine insami, fara toate stupizeniile aceatea adolescentine, dar asta o sa dureze ani buni.Pana atunci cred ca o sa ajung sa ma obisnuiesc si o dau in alta problema ( ireala ).

Trebuie neaparat sa ma lupt cu lenea asta si sa-mi dau ceva de facut incat de scap de toate gandurile acestea aberante si total nepotrivite.Vreau sa ma las sa visez cu bratele deschise, fara pic de teama, sa las in urma orice mi-ar putea darama zborul spre nori. :)