Doi zece

Titlul reprezinta ce zic cei de la Luna Amara la proba de microfon, iar la concertul trecut au spus-o in continuu minute bune. hehehe
Well, dupa 5 zile de la concert, imi fac curaj sa-mi exprim nemultumirea totala. Habar nu am ce s-a intamplat, daca a fost vina organizatorilor sau altceva, dar concertul Luna Amara ( de fapt era chestia aia cu strangerea electrocasnicelor uzate or shit
) nu m-a multumit deloc,chiar am fost profund dezamagita.

In primul rand, atmosfera a lasat de dorit, nici macar Mihnea cu discursurile lui disidente nereusind s-o salveze. Apoi, faptul ca Luna Amara a cantat prima, in deschidere, ceea ce m-a uimit fiindca nici eu, nici multi altii nu ne-am fi asteptat la asta, ci chiar sa fie printre ultimele trupe.Rromii mici si alti cativa mai albi, dar tot mici( a se citi puradei, pe scurt)formau primele randuri in fata scenei. Ce sa te mai bagi, ce sa mai speri la un pogo mic, mi-era oarecum incomod sa fac si furie. Stranse in fata maxim 20 de persoane ascultatoare ale formatiei( adica exceptand pe cei care au venit gura-casca), restul de vreo maxim 50 insirati prin platoul de la cdc si televiziunea cu ochii ( a.k.a. camerele de filmat) pe noi, astia care dadeam sufletul din noi cantand, sarind, traind muzica, n-a iesit prea bine.
Am dat vina pe faptul ca nu a fost mediatizat si ca a fost gratis. As fi preferat de o mie de ori sa fi platit bilet, decat sa stau cu puradeii la picioare si camerele de filmat pe parul meu in plina furie. M-am simtit aiurea rau si nu puteam sa ma manifest cum as fi vrut, desi am facut furie de nu-mi mai puteam mentine gatul drept dupa *rofl*.
Macar, membrii trupei s-au ridicat la standardele obisnuite, fiind absolut geniali *daydreaming*, dar pana si Mihnea intreba ironic " Atati rock-eri sunteti voi in Constanta ? "razand. Yah, right!
S-au cantat si piese pe care nu le-au cantat data trecuta in taclale, numai piese vechi si cu mult mesaj, incat sa aiba legatura cu evenimentul la care participau. Nu le mai tin minte in ordine, dar au fost cam asa: Albastru, Dizident, Gri Dorian, Folclor ( unde Mihnea iar a improvizat, pe teme politice actuale), Somn, Rosu Aprins, Oras, Loc Lipsa.
N-am mai avut nicio traire atat de intensa ca la celelalte concerte, unde mai aveam putin si plangeam de emotie. Daca n-ar fi fost puradeii aia ce mi-au stricat tot cheful, holbandu-se, razand si bagandu-se-n noi, plus prezenta a inca vre-unui "stol" de rock-erasi, ar fi fost aproape purfect. Lumina aia calda de apus,semnele cu degete pe fata ale lui Nick si Mihnea, discursurile dinainte de piese, sunetul chitarilor lui Vali si Sorin. Stelutele de la Vali facute drept autograf, maieul shiecshi al lui Mihnea, trompeta lui, accentul lor de clujeni, autograful la fel ca primul de la Mihnea a.k.a. "Libertate si iubire", cel de la Nick " Don't let your dreams fall asleep".











De abia astept albumul nou din toamna.
Si inca mai sper la alea doua concerte de pe 2 si 3 mai. Inca mai astept lume care sa mi se alature. Inca astept, desi nu cred c-am norocul atat de mare incat sa apuc sa-i vad macar in unul din alea doua concerte.

intr-o continua asteptare

Degeaba ma mint ca sunt multumita de situatia de fata. Nu-i deloc asa.Fir'ar specia asta umana care nu-i niciodata multumita de ceva!Da, right, asta e fiindca m-am saturat sa dau vina pe mine si caut posibili vinovati si scuze multe.Nu ajuta la nimic, stiu prea bine, din pacate.
Sa astept libertatea care urmeaza a-mi fi inmanata peste trei saptamani ca sa-mi construiesc fericirea? Oricum e singura mea speranta. N-am alta alternativa.
Meanwhile, inca renunt la vise si sunt nehotarata pana peste cap, tot cu tusea ce ma tine de doua luni si ... dezamagita, mai mult de mine decat de cei din jur, ca-ntotdeauna.
Poate mi-ar trebui si-o doza de vama, plaja, poze multe, libertate pentru macar 2 zile, ca sa trec mai usor peste astea 3 saptamani, dar nu cred c-o sa am parte.
Altceva, mi-ar mai trebui o minte noua, self-esteem si ganduri pozitive si mai rau e ca mi se tot repeta ca numai eu pot sa schimb chestia asta. It kills me!Deja mi-a intrat prea adanc in cap faptul ca I'm weak and fragile si ca nu ma pot lupta cu mine, nu o sa scap prea curand de obsesia asta.

Si poze din uichend, de cand traiam cu falsa impresie ca mi-e bine:

never ending shits.

Desigur ca iar am impresia ca ceea ce reprezint eu, chiar si pe ansamblu, nu este deajuns pentru nimeni din jurul meu. Mi se pare. Asa mi s-a spus. Sa fie adevarat,si tot ce am eu in cap acum sa fie doar o nascocire din lipsa de ceva concret de facut? Probabil.Fiindca am intrat in perioada de stres maxim a anului, in loc sa ma pastrez pe carare, eu deviez, cum fac mereu. Readuc la suprafata toate nemultumirile, in deosebi cele legate de gandirea si faptele mele.Lenea cea de care nu pot scapa, pierderea timpului, incoerenta, necititul, neinvatatul si alte frustrari prea patetice.La un loc cu astea revin si celelalte, ai min(I mean), subiectul care mereu imi da de cap.Total nepotrivite, idei nereusite, neremarcabile, deloc semnificante.
Vroiam( si inca vreau) sa-ti intru pe sub piele fiind eu insami. Se pare ca nu reusesc.
Am avut o revelatie. Nu se merita sa ma schimb, sa ma dau peste cap aproape in totalitate.Ce rost are? Am atatea alte obsesii ( pana la urma nu cred ca esti mai mult decat atat) in fata si doar tre' sa trec si prin ele.Am nevoie de ceva concret, stabil, nu inselator, cum esti tu. Spun asta din propria-mi opinie, propriile ganduri, fiindca nu ma lasi sa descopar si versiunea ta. Poate pana la urma tot eu o sa-mi dau seama ca am fost proasta ca n-am avut mai multa rabdare, dar ma simt ca o sclava a jocului tau si mai rau este ca tu esti constient in totalitate de acest fapt.
Gandurile, motivele le am stabilite in cap. Mai ramane confirmarea din partea ta si doza mare de curaj. O sa renunt la tine, la partea asta din mine, la lunile de chinuit si de prostit.
N-ar trebui sa fac asta? Ar trebui sa astept, nu? Sa am mai multa rabdare, sa continui sa ma injosesc? Riiiight!

Nu pot sa-mi gasesc o scuza plauzibila pentru care am scris prostiile astea nedemne de luat in seama.

Dazed and confused

Ma simt ca un copil mic si prost care nici nu stie ce vrea.Devine deja o senzatie mult prea bine cunoscuta lately.Am nevoie de o conversatie foarte serioasa sa ma trezeasca odata.Am cam pierdut contactul cu realitatea. Sunt intr-o continua visare si leneveala si asta nu ma ajuta in niciun fel, nici macar sa ma relaxez sau odihnesc fiindca ma simt epuizata tot timpul.

Mereu ma plang. Why can't I just get a life? Where's the store which has one of those? A pretteh life, please.Oh, so you don't have a cute little one anymore?*smirk* Oukey, I'm gonna try later...
I'm never enough. Even for my self.In fact, especially for myself.I wonder If I'm ever gonna be satisfied with everything about me.Maybe that's the main reason for my complaining.

Incep incetul cu incetul sa renunt la unele din cele mai de pret visuri.

Nu mai am nimic de daruit mie. Ma simt goala, pustiita si detasata de tot. Nici nu percep bine ce se-ntampla in jurul meu. Sunt doar eu si cu.. gandurile mele.Cele negative, bineinteles. Din aceasta cauza simt ca nu mai pot lua legatura cu voi, cu exteriorul. Sunt pierduta in abisul imaginatiei mele si nu va mai pot da nimic.Voi puteti cere, dar macar sa fiti constienti ca cereti in van.
Mi-e frica ca daca iti vei da seama, de abia acum, va fi prea tarziu.

You DO affect me

I'm stuck in a moment, which keeps us alive
I dream of september, don't wake me up
I'm trapped in a place, where we do belong

Si astfel, am reusit sa scot din cap majoritatea ideilor despre subiectul care ma macina de 7 luni afurisite. Pierduta in amintirile inceputului de toamna...

Ce ai fi facut daca ai fi fost de fata la plansetul meu din miez de noapte?Ti-ai fi dat seama ca e din cauza cicatricii lasate in urma ta? Ce mai cauti in mintea mea dupa atata amar de vreme? Chiar daca au trecut 7 luni, simt toate senzatiile si intamplarile ca si cum s-ar fi petrecut ieri.
Spre deosebire de altii, situatia ta e diferita.M-am straduit din rasputeri sa tin minte toate detaliile ce m-ar ajuta acum si pe viitor sa nu te pierd in infinitul amintirilor si sa te readuc, intr-un fel, langa mine.
Faptul ca nu te mai vad deloc, nici macar in vise nu-mi mai apari, nu ma opreste sa ma gandesc la tine de cate ori mi se iveste ocazia.
Oare ar mai fi la fel la tine in brate, aceeasi pace si caldura?M-as mai pierde-n visari si sperante daca te-as simti aproape acum, cum faceam cu jumatate de an in urma? Oare ai fi avut grija mai mare de mine decat au avut ei, intre timp?
Toate spusele mele, tot ce as mai avea de adaugat, sunt atat de tardive incat nici eu nu le mai vad rostul in tot amestecul asta de idei si fragmente de amintiri. Orice gand ce te atinge, in mod abstract, doar la nivel psihic, ma rascoleste atat de tare incat pentru momente bune ma pierd si devin o fiinta care numai drumul spre tine il mai cunoaste, numai vocea ta o mai poate distinge si numai chpul tau il poate percepe.
Obisnuiam sa cred ca in timp te voi uita.Acum am incetat sa cred asta, de cand esti o parte din mine tot mai mare, pe cand tu... te indepartezi definitiv. Care ti-ar fi ultima miscare, ultimul secret de dezvaluit, ultimele vorbe de explicat, ultimele amintiri de sters?
Doar de te-as avea in fata ochilor, sa-mi amintesc de paru-ti cret si de privirea-ti calda, cu o tigara in mana si fara nimic ce te mai leaga de persoana din fata ta.As vrea sa-ti spun tot ce fandesc intr-un mod atat de sincer si dureros de direct... Curajul de a ma confesa ar fi hranit doar de naivitatea din cauza careia m-as increde in falsa speranta ca ai putea fi vreodata al meu, din nou.
De cateva zile ma tot chinuie gandul ca ea inseamna pentru tine tot ce n-o sa resusesc eu vreodata sa insemn sau ce nici n-am reusit sa insemn si ca ea e aleasa ta. Cum pot sa suport gandul ca ea este, iar eu nici nu sunt sigura ca am fost? Ca ea va fi, iar eu nu?De ce crezi ca ea e singura care e in stare sa faca sacrificii pentru tine?
Poate doar ma amagesc, fiindca am nevoie permanenta de o ata, un vis, oricat de mic, sa-mi genereze speranta vitala mie.Am o mare necesitate de a-mi ocupa mereu capul cu idei fixe despre tine, el, ei, incat sa nu raman pustiita.
De te-as pune sa citesti tot ce am putut sa-mi scot din mintea-mi involburata si din gandurile haotice legate indeosebi de persoana ta, ai rade? Ai crede ca sunt atat de puerila si visatoare incat ma mint in asemenea hal cu tot ce inca simt pentru tine? Ai ramane fara cuvinte si ai pleca? Oare ce ai face?

printre randuri si file

"I do love you", I said, " I do.I've been crying all night.I thought I would never see you again."
When I said this, Maxim laughed and put his hand over mine.
"One day I'll remind you of these words.It's a pity you have to grow up", he said.


Fragment din Rebecca de Daphne de Maurier,varianta in engleza...si.. mi-a deschis ochii. Ce-o sa mai rad peste nici un an de ce spun acum, de cum ma comport momentan, de cum reactionez in diferite situatii. Ce-o sa mai regret... fiecare pas, fiecare privire, fiecare silaba...I always do that.
M-am regasit surprinzator de mult in gandirea si comportamentul naratoarei.La unele faze ramaneam socata, in timp ce citeam.Disperarea aia continua, nelinistea, paranoia, frica, visarea continua, fragilitatea interiorului, dar calmitatea si uneori puterea exteriorului trupului.

Esenta in majoritatea gandurilor mele: "I was too young for Maxim,I knew too little about the world.The fact that I loved him made no difference.It was not the sort of love he needed.Maxim was not in love with me.He had never loved me.He did not belong to me, he belonged to Rebecca." Da, minte bolnava, incapatanata si fara pic de self-esteem.
Cat de naiva pot fi most of the time...Un singur lucru e bun in toata treaba asta in legatura cu mine, anume ca nu mi-e greu sa recunosc defectele, ci, chiar, am o mare problema cu complimentele si cu calitatile.Nu le vad, nu le recunosc, le evit. Ce ar trebui sa insemne asta?

Consecintele a 24 de ore fara electricitate? Well, lets see : o carte intreaga citita, invatat vreo 5 ore, scris (aberatii, dar totusi scris) pagini intregi. Bun, chiar bun. Can't wait for the next time!
Mi-ar trebui mai multe zile d-astea sa ma las si eu de dependenta pt calculator.Suuure!

"Tear out her heart and leave her in pain"

Memories always fuck with my mind

I miss you being such an important part of me.I simply don't get why it's supposed to be like this, why this all had to happen...
Parca am luat-o pe cai total diferite..mereu cand imi zic sa incerc sa ma reapropii ceva imi intra-n cale si aman pe alta zi, alta saptamana, luna chiar
It kills within me...
Poate si distanta asta afurisita e de vina, dar nu in totalitate. Chiar trebuia sa se intample asta la un moment dat? Era atat de necesar incat nu se mai poate repara?
Mi-e dor de fata ta inocenta, de gogoasa cu ciocolata de asta vara, de cum ne prosteam printre valuri, de sor-ta, de cum ne-am ascuns acum 2 veri in baie din cauza tipilor alora...
Ma enerveaza la culme ca nu pot sa fiu si eu hotarata macar o data si sa... fac un pas serios.Nu-mi convine deloc situatia. Dar ceva ma constrange in a reinvia stransa legatura dintre capusoarele noastre...
Zilnic dau peste cate-o melodie de la tine si-mi apari in minte...Credeam ca niciodata nu ne vom raci, speram in van.Now it's all faded away..
Nici nu stiu daca ar mai merge, dupa cate am observat lately, din aparente.. you seem so changed, your world seems so far away from mine, not only in distance.
Greu o sa mai gasesc o prietena atat de..completa, atat de potrivita... nimic si nimeni n-o sa te inlocuiasca.
I'll be right here waiting for you...

Low, down low

Chiar daca ascult de vreo 2 zile numai The Doors, atitudinea mea nu e peaceful at all.Ca sa vezi,cum nu se putea altfel, m-apuca si pe mine once in a while sa dau peste blogurile unor smart asses, care, ofc, make me feel so damn stupid ( like I AM most of teh time, but, heh, orgoliul ).Doar niste fraze, propozitii, cuvinte, silabe, litere, gesticulari,chiar si mima, orice, sunt de ajuns pentru a-mi "intoarce" mintea la 360 de grade, and skipping teh good ones. Yeeeeey, party, ppl!

I need some doses of self-esteem! quickly! in my veins! NoooooW!

Zilele trecute eram foaaarte hyper si actiunile, in cap ( ca doar nu vroiam sa-mi solicit fizicul ), mi se desfasurau cu o asemenea rapiditate ce ma mira si pe mine si ajungeam noaptea sa stau treaza 2,3 ore after teh light turned off cu becul din cap aprins si sa recapitulez fiecare idee, daca mi le mai aminteam pe toate, a zilei.

Deci, tocmai ce am terminat de experimentat pe mine smth, care, pana la urma s-a dovedit a fi pretteh interesting.Multa lume a observat schimbarea, iar eu ma simteam de minune. Mi s-a zis ca vorbesc mult si repede ( fuck it, ppl, ma stiti de ieri?!cum puteti spune asemenea minciuna gogonata?!) si alte chestii de care habar n-aveam ca m-ar putea caracteriza. Hahahaah.Pluuuuus ca ma comportam (valabil tot la nivel de psihic - a se citi pisic ) ca si cum ar fi fost ultimele zile de trait si as fi stiut-o. Hell yeah, it felt good to be alive :))

Acum, back on track ( teh bad one, ofc, always teh bad one is teh principal one).Tot terorizata de faptul ca imi pierd timpul intr-un mod absolut jalnic.. cred ca mi-am inceput vreo 3 "istorisiri" in.. agenda( sau cum naibii ar trebui s-o numesc) si nu am apucat sa le termin, tot 7,8 ore per day at teh PC, tot cu gandurile negative, tot cu vremea asta nasoala, tot cu dormit insuficient, tot necitit, tot nefacut teme, fara poze, lately ( daaamn, :( ), tot nemultumire in legatura cu orice care tine de mine.

Mi-ar trebui... una bucata luna in care in fiecare zi sa mi se intample cate ceva absolut fabulos, ca sa ma mentina si pe mine intr-o stare oarecum buna macar cateva saptamani,fara toate oscilatiile astea care imi solicita la maxim neuronii adormiti.

I-auzi ce canta Morrison acu' " I've been down so goddamn long ".In mod aparent, se pare ca ma vegheaza si pe mine cineva acolo, sus. Hahahahaha. Da, right! "C'mon and set me free!" DA!!!

forsaken me in your arms

Caut in tine acel ceva pe care tu il negi.Acel ceva care nici nu ti-l doresti sa fii.Acel ceva care, oricum, n-o sa fii niciodata.Stiu ca esti in stare,altfel as fi renuntat de mult.Nici nu stiu ce ma tot tine in aceeasi pozitie, cu speranta intr-o permananta alerta.Cuvintele pe care mi le-arunci, mai in gluma, mai in serios, seci si fara pic de legatura, ma termina.

Sa fiu ca o papusa in mainile tale, usor de manevrat si modelat, asta vrei.Ceri cam multe, nu realizezi?Desi.. m-as prosti in ultimul hal pentru tine,doar de as stii ca se merita si are vre-un sens.

In mare parte, ma sperii ingrozitor.Multiplele fete nu ti se imbina si doar ma inebunesc complet.Niciodata nu incetezi a ma dezamagi ori a-mi ruina cate-o mica speranta, construita cu greu de catre mintea-mi firava.

Stii, obisnuiam sa fiu plapanda si iubitoare a tot ce ma inconjura inainte de tine.Acum,toata furia si nelinistea ma lasa fiind un copil tot mic si prost, dar mai puternic si curajos in a-mi elibera nervii.Tot puerila,dar mai necugetata si mai grabita.Tot cu lenea-n sange,dar mai nerabdatoare.Tot monotona, dar fara profunzimea de nepatruns.Tot visatoare,dar mai pierduta-n tine.

N-am vrut sa ma schimbi, sa-mi iau forma dupa a ta,sa ma transform intr-o copie ieftina, sa devin incetul cu incetul dependenta de tine sau, mai bine spus, de lumea pe care-mi dai posibilitatea sa o creez, visez, doresc, acea lume faurita mai mult sau mai putin de dorinta de a gasi in tine omul, gandul, ideea, sentimentul de care am atata nevoie. Am zis c-o sa fiu puternica si am sa infrang dorinta de a ma apropia de tine sub orice forma posibila,insa, m-am inselat amarnic.