Point of no return

Da, sunt vinovata! Am pacatuit s-acum trupul isi merita decapitarea, dar macar sufletu-mi merita crutat. Stiu ca merit cele mai groaznice chinuri! Am incercat si singura, dar... n-a fost indeajuns de rau. Mintea nu vrea, insa trupul cere cu masochism moartea. Moartea,da, moartea, cea care reprezinta scaparea divina pentru cei slabi.

Sunt de blamat, pentru c-am cautat vatamarea spiritului in fel si chip. M-am umilit, m-am ranit, m-am negat, m-am dezamagit, m-am mintit, m-am adus la cel mai josnic prag.Realitatea mi-am faurit-o din idei fixe si ganduri ambigue, cu aroma de negativism. Ajunsesem sa cred ca eu chiar reprezint personajul fictiv pe care ma blocasem.

De-acum, insa, totul se schimba. N-o sa-mi mai caut scuze neverosimile si am sa-mi arunc mantia patata de iluzia a ceea ce credeam ca sunt. N-o sa ma mai ascund dupa scutul maturitatii pentru a-mi ascunde frustrarile.N-o sa mai nascocesc depresii pentru intrebarile "existentiale" tipic adolescentine.

Tot ce-am insemnat vreodata pentru mine e pus la indoiala. In ce sa mai cred daca in mine nu pot?

Dincolo de ce-i palpabil, sunt aceeasi eu, un copil naiv si egoist, imbracat in haine de oameni mari. Am fost dintotdeauna aici, retrasa in coltul intunecat.

If not now, then where?

Cred c-am inteles de ce majoritatea oamenilor vor sa fie iar copii. Cand esti mic, totul e nou si ti se capteaza atentia foarte usor asupra lucrurilor ce te inconjoara. Faptul ca nu pricepi tu prea multe e un alt avantaj, fiindca cu cat cunosti mai mult din ceea ce te inconjoara, cu atat descoperi problemele. La varste fragede nici nu conteaza cat de naiv esti fiindca oricum esti vazut ca un portelan si nimeni nu indrazneste sa-ti faca rau ( generally speaking, unfortunately).

Nu trebuie sa-ti bati capul cu nimic, nu e nevoie sa faci eforturi, totul vine de la sine. Esti absolut fascinat de lume, de oameni, de lucruri pentru ca totu-i nou si nedescoperit. Totul se spulbera cand sufletele naive constientizeaza suflarea noastra apasatoare.
Cu cat faci mai multe pana devii adult, cu atat mai rau, spun din proprie experienta. Devenim sictiriti si nu stim de ce oboseala asta devine cronica si nu mai trece. Ne impotmolim in monotonie si ne complacem in situatii ce nu ne ofera nicio satisfactie. Placerea e tot mai greu de gasit din cauza ruginii ce ne mananca sufletele. Nu ne mai gasim alinare decat in vicii. Nici macar lupta pentru supravietuire nu ne face sa ne ridicam capetele deasupra gramezii de gunoi in care ne aflam. Lucrurile care ne aduceau zambetul pe buze odata, acum fac parte din rutina ce ne nimiceste incetul cu incetul. Devenim niste roboti sedati de monotonie, minciuni, dezamagiri.

Mai bine inchizi o pleoapa azi decat sa te gasesti ravasit maine si sa nu stii de ce. Suntem cu totii bolnavi si avem venele pline de indiferenta si plictiseala. De-ncerci sa te cauti, n-o sa-ti dai seama ca tu ai trait acea viata, trupu-ti n-o sa resimta trecerea anilor, ci o sa ramana acelas ceas, cu acelas ticait banal, ce te ameninta cu trecerea timpului. Viata trece pe langa tine fulgerator, iar cand realizezi asta, e deja mult prea tarziu.

Nu poti da timpul inapoi, nu poti stropi totul cu ciocolata pentru a fi mai placut, nici cel mai scump parfum nu poate sa acopere mirosul de putregai din noi. Degeaba ne amagim ca mai exista sanse, ca lucrurile mici conteaza. Nu ne vom schimba, nu se va imbunatati nimic, totul se duce de rapa, iar noi vom ramane tot cu mainile-n san.


Tracy Chapman - Almost
Asculta mai multe audio Muzica

Moving on

Odata si-odata tot o sa plec, cat mai departe si n-am sa ma mai intorc, nici macar cu privirea. N-am sa regret catusi de putin, n-am sa ma mai tem ca slabiciunea va invinge tot din mine si ma va face sa alerg inapoi. Chiar de vantul va bate puternic din fata, chiar daca nimeni si nimic nu va mai fi la fel.


get cape wear cape fly
Asculta mai multe audio Muzica

Another bruise to try and hide

Sunt de parere ca daca un lucru nu merge bine de la inceput, nu are rost sa mai continui. Atunci de ce sunt ipocrita, uitand de "regula" asta a mea, cand e vorba de mine? Sunt o egocentrista fara scapare. De la inceput in relatia cu mine insami n-au fost curcubee si fluturasi, dar am continuat sa ma lupt, sperand c-o sa-mi vina mintea la cap o data si-o data. Inca nu mi-a venit. Tot ma chinui, ma intorc pe dos, dar problema nu face decat sa se agraveze. Uneori simt ca-mi fac in ciuda, abuzand de lucrurile care chiar ma baga tot mai adanc in dispret. O fi teribilism si/sau comportament auto-distructiv.

Aceleasi jucarii ce se vor stricate, toate parca cu aceiasi sclipire rautacioasa in ochi, semanand intre ele, de parca mor si reinvie, cu puterile dublate. Aceleasi pietre ce se bat cap in cap, toate vrand sa fie buricul pamantului, dar nici una recunoscand asta. Semne tot mai mari ce duc spre acelasi drum infundat. Nisipul cu care te minti ca nu-l vei mai lasa sa-ti scape printre degete, doar ca sa te vezi dezamagit si infrant. Aceeasi poveste, imbunatatita, dar acoperita de tot mai multe pete negre.

La o cana de ganduri bune, se adauga doua de ganduri rele, condimentate cu obisnuitul low self-esteem, iesind starea de azi, " hates herself day ". Se recomanda cererea parerii psihologului inainte de folosirea retei.


Savage Garden - Two beds and a coffee machine
Asculta mai multe audio Muzica

drumul spre pierzanie

Ceea ce visam este ce ne dorim cu adevarat? Probabil ca nu si e inspaimantator sa admiti aceasta. Sa fugi inainte de a se prabusi totul e lasitate, sau solutia cea mai buna? Ce te-a multumit azi, nu o va mai face si maine. Vei avea nevoie din ce in ce de mai mult si... mai mult. Incerci sa scapi, dar esti prea departe chiar si pentru asta. Viteza tuturor si rapiditatea cu care trec clipele te coplesesc, fiind un cosmar perpetuu. Nu mai merge sa te prefaci, n-ai scapare. Pustiul sa te ingrijoreze mai mult decat golurile ce se vor umplute. Sa nu regreti cele intamplate, ci cele ce se vor intampla. Cireasa de pe tort este sa vezi sfarsitul chiar de la inceput. Sa privesti lucrurile vechi cu ochi noi te deruteaza, dar... inca e bine.

Bazaitul tantarilor completeaza ecoul gandurilor. Ciupitura, precum un gand la inceput de drum, iti vine s-o zgandari,dar cu cat faci asta mai mult, cu atat se face rana mai mare.

Ironia e ca... vroiam sa fie niste insirari de cuvinte haioase, nu ganduri incoerente si mult prea ambigue. Nici de data asta nu mi-a iesit.

Doar cămaşa la catarg şi chitara în derivă

Am un chef nebun de scris, de a inveli iar cuvintele cu intelesuri ascunse, sa le fac ghemotoace, ghemotoace si sa ma joc ca o mâţă cu ele, sa le rostogolesc pana devin idei, sa le desfac in fraze, iar dupa ce termin, sa "vomit" inca un gand uitat pe drum.

Mi-am propus sa nu folosesc niciun " dar" in post-ul asta. Nici macar unul, scapat printre degete. "Dar" arata nehotarare, iar acum sunt sigura ca vreau Vamă, soare, vant, cort, ganduri bete, vin si Folk You.

Ce daca nu-s toate roz? Ce daca nu-s curcubee si zambete peste tot? N-as putea spune ca este vreun inlocuitor pentru acestea, nu e nicio minune, nimic spectaculos. Zilele trec, fara sa stiu sigur de ce si care-i rostul fiecarei clipe si totusi e bine. E bine!

Fiindca nu trebuie sa aiba sens, nu trebuie gandit, fara intrebari sau probleme, raspunsu'-i vanare de vant.


Dinu Olarasu - N-ai nevoie de foarte multe
Asculta mai multe audio Muzica

My eyes don't wanna see me no more

Fiindca azi-noapte m-am visat cu parul pana la umeri si eram in culmea fericirii.

Fiindca arat ca un baietel, dar ma mint ca trebuia...

Fiindca, dupa cum ma asteptam, m-am lasat de "fotografie". Am lasat Nikonul sa putrezeasca in urma mea,ca sa-i dovedesc ca nu-i exceptia in viata mea.

Fiindca mi-am dovedit ca sunt utila, dar prefer sa fiu opusul.

Fiindca m-am saturat sa ma plang de toate cacaturile, dar continui s-o fac ca-s femeie si ca-s mica si ca pot sa-mi mai gasesc inca 100 de scuze.

Fiindca sunt inca un copil mic si prost,desi m-am maturizat in ultima perioada.

Fiindca iar trece timpul pe langa mine si eu nu ma bucur suficient de prezent.

Fiindca-mi place la nebunie sa ma complic, iar apoi sa fac pe victima.

Fiindca nu-s buna de nimic, but I'm just cute being there... *rolling eyes*

Fiindca melodia asta-i bestiala si ma face sa-mi fie dor de a mea chitara uitata in acelasi colt de vreo 3-4 ani.

Tapinarii - My Guitar
Asculta mai multe audio Muzica

Mankind Is No Island

Daca tot nu scriu nimic si n-am chef si nici nu voi avea in curand .... :

lo-lo-lo-lo-lonely

Sasha - I Feel Lonely
Asculta mai multe audio Muzica »

I feel lonely, dar pe un ton chill spre boogie.Not sad, not happy, but in between.
Pentru prima oara cred ca pot spune ca nu-s la extreme, ci pe linia de plutire. Am I growing up? *worried face*

Pastrez in mine doar apusuri

Tot simt nevoia sa ma plang si sa zbier si sa urlu cat ma tin plamanii ca nu mai vreaaaaaaau! M-am saturat de acelasi joc imputit, insa mi-e frica sa schimb calea. Mi-e ingrozitor de frica ca ar putea sa fie altfel, ca ar putea sa fie mai bine.

Totul ar fi al naibii de usor, daca nu m-as complace in situatia asta. Desi nemultumita la suprafata, undeva, deep inside, mi-e bine. E totul chill.

Ma bat cap in cap cu tot ce zic si tot ce fac si ma comport ca un copil prost si imatur fiindca nu stiu ce vreau. Efectiv ma scoate din sarite si-ncep sa dau vina pe factori externi, cand EUUUU sunt de vina! Da, eu!

Sunt absolut ingrozita de lucrul pe care obisnuiam sa mi-l doresc cel mai mult. Nu mai stiu unde sunt, ce-o sa fac, cum o sa fac, motivele imi sunt necunoscute de asemenea.. Nu-mi gasesc locul, nu mai gasesc fete cunoscute, desi totul e la fel.Nici macar muzica nu ma mai ajuta. Sunt doar niste versuri si niste sunete pierdute in decor.Sunt pierduta intr-o lume cenusie, iar rasaritul nu il pot vedea. Filmul meu prezinta numai apusuri si din cand in cand o noapte cu luna plina.

E un haos linistit ce ma omoara.. incetul cu incetul. Vreau o furtuna adevarata! Cu tunete si fulgere si-o ploaie torentiala si nori negriciosi si strazi goale...

în al meu mare opac

Simt cum alunec departe de lume si ma inec tot mai mult in mine. Imi umplu capul cu prostii, ocazional cu imagini ale viitorului nerealizabil. Nu mai traiesc in trecut, insa parca nici in viitor lumea nu arata promitator.

Aceleasi cortine cenusii in care ma invaluiesc mult prea des in fiecare luna, spectatorii, desi mai mereu altii, tot putin invizibili. Mucegai si un miros tare, sala atat de mare si de rece, ma silesc sa fug tot mai mult in mine. Pe zi ce trece, intr-un colt din ce in ce mai intunecat si indepartat.

Chiar daca as avea motive sa ies la suprafata, nu le-as vedea, sunt prea orbita de inventata drama ce-mi sta in cale mai rau decat o ceata densa. Motive sa ma comport 24/7 ca un copchil prost si cica depresiv iar nu am, dar pentru asta mi-a ramas imaginatia. Combinata cu negativismul meu de nepatruns pot face un amestec aproape fatal pentru unele parti din mine.

Potentialele scapari le transform in obsesii, ce ajung sa ma inchida tot mai mult in cochilie.

E ca si cum as inota ani intregi intr-un ocean, constienta fiind ca nu e decat in mintea mea si ca nu ma duce nicaieri.

Prefer sa fiu goala, sa ma descotorosesc de cele bune si rele si sa...plutesc.

P.S.: Cum imi promisesem, post siropos in care fac ce stiu eu mai bine ( sa ma plang) si mananc mult cacat. Plus, ca sa va destind, un scurt-metraj genial.

Sileste-ma sa fug.

E ca si cum as vomita fiecare litera. Repet unele cuvinte de mi se face greata de la atata invarteala. Devin seci si sumbre si nu-mi mai zambesc. Am abuzat prea mult de ele, ignorand urlete lor disperate c-ar prefera gunoiul. Da, am aflat acum ca visau la jeg in timp ce eu le dadeam cer senin si stele. Sunt tot mai agitate in ultimul timp, de parca nu mai au stare. Se zbat si ricoseaza dintr-un perete-n altul. Si-au pierdut simturile, mirosul specific si se albesc. Se topesc si ma inunda. N-o vad,dar o simt. Ma sperie si ma cutremura, vrand sa ma darame din radacini.Obisnuiau sa ma placa. Desi ma comportam groaznic, ele tot ma acceptau. Roata se intoarce, insa.

Gandurile astea, mereu aceleasi,uzate deja, au facut riduri. Nu mai vor sa mai ascunda nimic in spatele lor, au obosit sa le tot folosesc ca pe niste carpe, rareori ca pe niste arme. Au facut greva, nemultumite fiind de densitatea exagerat de mare in creierul meu. Nu mai suporta sa stea incepute si neterminate, trezite si nesatisfacute. Pana si ele vor sa fuga. Pe sub pleoape, pe nari, pe unde-apuca.

Au planuit toate sa ma paraseasca. Ochii au zis ca ei raman, fiind mai masochisti de fel. Si-au spus si secretul : traiesc pentru clipele cand dau de oglinda ca sa rada. E ca un banc sec.

O sa calc peste mine si-o renunt la tot ce-i pamantesc. Maine, poimaine, poate la anul.

The way cookie crumbles

Pana si cuvintele fug.. departe... fug.
Fuga asta pare atat de tentanta si totusi atat de plina de galme si de noduri, incat mi-e c-o sa raman blocata chiar si-n fuga. Ce ironie a sortii!

Am intrat in viata din plin, fara anestezie, fara sa fi citit prescriptiile inainte si m-am dus cu capul inainte. M-am lovit prea tare ca sa-mi amintesc drumul, apoi niste stranii umbre sopteau dubios. Cand peretii au inceput sa se stranga in jurul meu, mi-am dat seama ca iar gresisem gaura
.
Devenisem propriul mascarici, dar vocile din cap pareau sa nu se distreze. Nu incetau a-mi tine morala, iar luminile imi exploatau retina, facand un ring de dans din radacinile ideilor.

Petele de pe tavan se tot mareau, cu cat pierdeam tot mai mult din mine. Imi lasasem in vant trupul. O fasie de materie se mai tinea de pamant, zbierand muţeşte in van. Valurile mi-au soptit ca nu mai eram eu. S-atunci am plecat, fara sa clipesc, insa dupa un moment si jumatate am realizat ca mergeam in directia opusa si.. in cerc. Am inteles atunci de ce in fata imi vedeam numai coada si de ce zambea ea galeş spre rautacios.

Nu mai puteam sa vad, in loc de ochi aveam gauri, iar mainile treceau miraculos prin obiecte. Le-am cerut scuze, dar nici n-au sesizat.

Era necesara o discutie intre patru ochi cu mine, dar ma cam evitam. N-am stat cu mainile-n san si am angajat niste detectivi sa ma rapeasca. Oftand, mi-am dat seama ca am luat-o pe cai gresite si total inutile, de vreme ce-mi pusesem de mult catuse la creier.

Asa s-a sfarsit inceputul povestii, dar nu inainte de a-mi inscena moartea, cu ketchup si cutite facute din lenjerie comestibila. Dezvirginarea mortii s-a produs mai bine decat in cele mai dragute cosmaruri ale mele.

P.S. : Vroiam sa fie iar un post siropos in care eu mancam mult cacat, dar a derivat spre o râdere de sine a naibii de dubioasa, trebuie sa recunosc.

poze primavaratice

Cum zicea si hybrida, daca tot nu scriu mai nimic, macar sa postez poze. Cum sunt si foarte mandra de ultima sesiune foto tot cu don'soara, am sa afisez cateva.

barely making sense

Ma pacalesc pe mine insami. Cad in capcanele propriilor mele jocuri. Ma pedepsesc.

Omor parti in mine ce nu mai pot fi inlocuite si astfel maresc numarul spatiilor goale, eu devenind in timp un vid. De multe ori ma gasesc zacand la pamant, in propriul sange, de abia miscandu-ma, dar cu-n zambet al unui om satisfacut intiparit pe fata. Poate nu numai eu sunt faptasul, poate o intreaga "mafie" e pe "urmele" mele, dar astea sunt doar scuze cu care ma mint, subestimandu-ma, crezand ca pot sa fiu pacalita in asemenea fel de subconstient.
Sunt o degeaba-ista. Fac degeaba umbra pamantului.

Dar, ce-ar fi daca din umbra as deveni corp? Daca din praf as deveni materie? Daca dintr-o masca as deveni un actor? Daca din fugar as deveni statornic? Daca dintr-o minciuna invelita in zahar as deveni un adevar invelit in ciocolata? Daca dintr-o fiinta muribunda as deveni un nou-nascut?

As putea sa fiu propriul idol intr-o lume pe care o pot accesa doar visand? Ar putea viata sa ma exileze din imperiul ei si s-o pot vedea, fara sa pot interveni, nici macar in batalii, nici la vreme de furtuna?

Vreau sa vad soarele chiar de este ascuns de norii negriciosi, vreau sa nu mai cred ca ploaia poate dura o vesnicie. Vreau porumbei albi sa zboare inauntrul meu . Nu mai vreau sa stiu ca pot renaste, ca sunt in stare sa ma ridic din coma, doar sa traiesc.

Impresii blogmeet.

Well, n-a fost nicio cearta *sigh*, dar fuse binisor.
La inceput, ma cam speriasem. Fiecare vorbea cu persoana cunoscuta de langa el, fete triste si tacute, desi funny pt mine la un moment dat... Apoi alcoolul a inceput sa-si faca simtita prezenta, ne-am mai incalzit, am avut parte si de pseudo-certuri.
Concluzia mea, bloggerii in general par niste oameni stati numai in fata monitorului, socializeaza greu, le este mult mai usor sa se exprime pe internet, decat face2face. Ar trebui organizate mai multe blogmeeturi. And stop talkin' about computers, for fuck's sake!!!
Poze here and there.
*tiiiiight huuugs*

Blogmeet 7 Constanta

Click to find out more.

my "firewall"

Fiindca am un mare talent in a indeparta oamenii, voluntar sau, mai grav, involuntar. O fac fiindca firewall-ul imi trimite warning " This person is too close. He/She must be thrown away, out of your life." Iar creierul, invatat din intamplarile precedente, incearca sa curme un timp indelungat de suferinta, prin ganduri care sa indeparteze " intrusa/sul".
Insa, procesul de indepartare este atat de subtil incat ai zice ca e natural, el de fapt fiind doar indus de subconstient, e ca un robot de otel heartless, care nu stie altceva decat sa-si duca la capat misiunea, no matter what.
Propria mea minte se intoarce impotriva mea. Bine ziceam, my mind is my worst enemy.
Pe deasupra, mai e si un firewall un pic defect, fiindca isi face treaba exagerat de bine si fiindca e stuck on my "computer".Nu i se poate da reinstall, nici delete, isi face de cap in creierul meu.
Maybe I should change my entire computer.

Si-o melodie care nu prea are legatura cu ce-am scris mai sus, dar da bine.



Devil Doll - If I died in your arms
Asculta mai multe audio Muzica »

rootless tree

Tapinarii - Procust
Asculta mai multe audio Muzica »


Sunt un pseudo-copacel, fara radacini, ridicat din drama, cu o fundatie ipotetica umpluta cu nimic. Obligat sa creasca mare si puternic, fara sprijin, se agata de cele mai marunte probabilitati, fara a se asigura de stabilitatea lor. De cele mai multe ori esueaza.
De aceea, trunchiul este fragil si vulnerabil la orice adiere a vantului. Multele sinuozitati arata nesiguranta, nenumaratele razgandiri si intoarcerile din drum. Crustaturile aspre reprezinta urmele lasate de trecatori sau chiar de parazitii interiori.
Se hraneste din lucrurile mici, cu raze de soare, cu priviri calde si colorate, dar mai ales cu afectiune .
Ramurile ii sunt tremurande, iar fosnetul frunzelor da de gol fluxul abundent al gandurilor. In "coama" se regasesc actiunile ce se petrec in spatele zidului, iesite la suprafata, dand totul pe fata.
Canale impodobesc interiorul trunchiului, impleticindu-se si innodandu-se, formand un labirint in care sinele se pierde
Copacelul nu se afla niciodata pe pamant, el pluteste in vid, osciland intre nori si poluare.
In vremuri de aspre furtuni tot copacul se inconvoaie si incearca sa-si construiasca un baraj, dar nu face decat sa se deschida si sa lase seva sa se risipeasca.
Pasarile zabovesc rar pe crengi, iar cuiburile sunt de abia cunoscute de catre lemnul crud.
Trece prin anotimpuri mutat, rascolit si golit, insa primavara este anotimpul vindecarii, soarele umple toate golurile, iar frunzele reincep sa creasca, cu un strat de protectie stralucitor.

in paragina

Dixie Chicks - Not Ready To Make Nice
Asculta mai multe audio Muzica »

Am lasat totul in paragina. Tot ce are legatura directa cu mine, dar mai ales dorintele si visele. Cele din urma au simtit caldura proaspatei venite, primavara si s-au razvratit. Isi scot crestetele deasupra molozului si ma bazaie.
Fiindca paragina ma caracterizeaza per total. I'm such a wreck. S-ar opri Pamantul din invartire pana as reusi eu sa-mi adun fortele sa duc ceva la capat.
Februarie e de căcat! Mereu lasa urme. Fiindca e o luna in care nu se intampla nimic in afara, si toata energia negativa datorita vremii se zbate intre peretii mintii tale. Reusesti insa cu brio sa ascunzi totul under a evil skin.
Martie, prezinta ipotetic salvarea cu soarele fluffy si warm, care actioneaza de fapt cu coltii de vampir ce-i ies din zambet.
Fiindca iti vine sa bei in continuu doar ca sa mai amani lupta cu sinele. Fiindca e comod sa ne ascundem de noi insine. Si ne cautam scuze ca sa prelungim asteptarea asta in care pana si gandurile sunt bete.
M-as bate cu toti norii negriciosi si fiorosi ca sa ajung la the almighty Sun, dar m-am obsinuit iar sa nu-mi fie bine. Mai rau, incepe sa fie o situatie acceptabila.
Daca nu este bine, este un nimic; un colosal nimic. Iar eu ma cam adancesc in nimicul asta atat de inselator.
I'm gonna wait till a ray of sunshine penetrates my insides.

it's in the ABC of growing up

imogen heap
Asculta mai multe audio Muzica »

Imi trebuie o eternitate pentru a-mi cladi imperiul si doar o secunda si un fir de praf pentru a-l dobori.
Din lumina fac solidul care-l intaresc prin absurd cu umbre. Notiunea de culoare nu e cunoscuta decat de retina care mai departe nu da decat semnale in alb si negru. Gandurile se pierd in prea multi purici cu energie in exces, iar visele au uitat sa mai zambeasca.
Sunetele fac miscari ample, umpland vidul. Pamantescul devine neimaginabil, iar imaginatia nu-si mai gaseste colturi de refugiere.
Patratul si cercul se imbina , dand nastere la un obstacol de netrecut. Petele iau din ce in ce mai mult forma cosmarurilor, iar neuronii se zbat precum niste pesti pe uscat.
Asteptarea momentului potrivit de a vedea curcubeul in adevarata lui splendoare pare doar o lunga baltoaca plina de noroi.
Dansul asta pe loc este de fapt un ticait prelungit pe vesnicie.Tot vidul asta nu releva nimic, doar adanceste profundul din care vreau sa scap de cand am facut cunostinta cu el.
Spatiile goale devin, spre disperarea confortului psihic, niste enigme. Abandonarea si fuga de sine raman singurele solutii, dar atat de dificil de indeplinit!
Fluxul ideilor incepe sa scada, iar eu parca bat campii mereu pe aceeasi tema interminabila...

losing pieces of mind

Placebo - Teenage Angst [ piano version]
Asculta mai multe audio Muzica »

Sunt iar noua in propria-mi viata. O straina printre multimea de nerecunoscut.

A cazut o singura caramida din zid, apoi celelalte nu s-au lasat mai prejos si au urmat-o, iar acum sunt iarasi goala in fata tuturor. La picioarele voastre,in incercarea disperata de a-mi ingropa inima.

Jocului i-am pierdut iarasi cararea. Cum sa mai tintesc iar spre ea daca n-a lasat nicio urma?

Nu mai gasesc parte din mine nevatamata.

Cum as putea sa privesc inainte cand in loc de ochi am gauri?

Daca in momentul asta as fi o foaie, ea ar fi toata fasii. Sunt rupta in mii de bucatele, fara pic tandrete, de niste maini nemiloase.

Putinele alinari ce mi se infatiseaza nu fac decat sa agraveze permanenta stare de inutilitate.

Ranile nu sunt decat niste cratere imense carora nu le mai pot gasi sfarsitul.

Cuvintele nu au niciun sens, ele doar sunt pe post de intarziere a gandurilor ce ma condamna la singuratate eterna.

Spatiile libere aduc cu ele liniste si calmitate.

Noaptea devine cosmarul,dar in acelasi timp raiul meu.O data cu ea sufletul mi se incarneaza in spiritul ce-mi reproseaza fiecare miscare, litera, orice pas ( " You're the part of me that I don't wanna see" ), dar apoi tot ea imi aduce uitarea a ceea ce-am fost pe timpul zilei, uitarea tuturor privirilor ce imi iau tot ce e bun din mine, fetele ce ma fac sa ma ascund in adancime.

Vanturile toate cele aspre care bat in mine din fiecare parte, nelasandu-mi loc de ascuns, ma fac sa realizez ca nu mai sunt un obstacol atat de greu de doborat. Mi-am format radacini destul de groase, iar acum ma pot compara cu un stalp. Cu acel stalp pe care il dispretuiesc si caruia i-am promis ca n-o sa devin ca el, ca sunt mai buna decat va putea el fi vreodata. Nu arat decat nepasare acum, nepasarea aia care ma aduce tot mai aproape de notiunea de adult.Pot sa scuip pe ea? Desigur!

Eu vreau doar sa ma joc...

because you're fragile and I'm weak

Un joc ce se intinde peste mari si vai, pretutindeni in vazduh, o incovoiala de idei, ce au fost o data unite, acum desirata precum un lant cu margele. Dar eu am sa iau siragul gandurilor ce s-au respins instantaneu si-am sa ne fac un fular cu ochiuri mici si vioaie.N-am sa las nimic sa-mi scape, niciun fir rebel n-o sa-mi strice jocul.

O lumina mai puternica decat cea de la soare mi te-a adus dormind ca un prunc si te-a lasat in grija ochilor mei protectori. Te-am infasurat cu-n capat al bucatii de material crosetata de mine in jurul gatului, celalalt capat revenind gatului meu. Ne unea ceva acum.
Cand pleoapele ti s-au deschis, iar creierul a constientizat unde te aflii am inteles ca trebuie sa-mi duc la capat planul. Sub privirile tale ingrozite mi-am jupuit pielea de vie pentru o purificare completa si m-am daruit tie lipsindu-ma de tot ce-i omenesc.

is it just my fault?

A trebuit sa ma reintorc ca sa-mi dau seama ca desi au trecut ani, lucrurile nu s-au schimbat, eu inca mai am urmele celor intamplate atunci, tu inca mai esti legat de ale tale caracteristici ce pe mine nu ma incanta sub nicio forma si nu exista o cale placuta de a continua.
Desi aproape-mi daramasem zidul pentru tine, soarta mi-a demonstrat inca o data ca nu sunt negativista degeaba si ca e doar o forma de auto-aparare. Parca ne si vedeam iar sub copac, ascunzandu-ne de razele de soare primavaratice,acum 2 ani, cu aceleasi probleme, mai trecuti prin viata si mai uitati in noi.
N-o sa-mi repet greseala, am invatat cand trebuie sa renunt, sper sa ma invat si cu repezeala de acum in colo, ca de la ea pornesc toate. Ar mai trebui sa pricep clar ca a doua oara nu poate fi mai bine.
Per total, simt ca ma pierd, ma evapor intr-un aer destul de multumitor, dar parca prea rupt de realitate. Razele soarelui inca imi incalzesc zambetul, dar ceva incepe sa inghete in mine. Oamenii imi par tot mai departe, de neatins, nici cu pamantul nu am contact datorita faptului ca levitez, iar fata de mine devin tot mai invizibila, de neluat in considerare.Doar o pata neagra pe orbita. Traiesc undeva in interior, adanc, uitand de toti si toate, cuibarita in abisul sufletului meu, acela ce se transforma intr-o piatra rece si tot mai grea din cauze externe.Partea aceasta face contrast teribil cu exteriorul care e extrem de calduros si plin de viata, toata un zambet.
Cred ca m-am blocat pe undeva, in drumul spre fericire. Trebuia sa se intample si ceva prost, prea venise caldura dintr-o data. Dar... imi revin eu! S-am sa fiu iar o raza de soare ce-o sa strabata prin toti si toate pana cand imi voi construi singura imperiul mult visat. Oamenii nu sunt fiinte pe care te poti baza.